Însă, omul trebuie să decidă, nu instrumentul. Mai ales că în această activitate intervin atât de mulţi factori, în atât de multe nuanţe şi în atât de multe combinaţii. Iar acest an agricol ne oferă atâtea lecţii, că abia le putem învăţa!

Ce riscăm dacă semănăm în afara epocii optime?
Despre epoca optimă de semănat am mai scris şi am adus exemple concrete la cultura de grâu. Lucrurile stau la fel şi la cultura de rapiţă. Şi numai experienţa profesională şi intuiţia antrenată ne pot ajuta să apreciem cu risc redus cât putem încălca regula. Pentru că în practică, la rapiţă, situaţia este un pic mai delicată. În foto 1, la intrarea în iarnă plantele aveau 6-8-10 frunze. În foto 2, la intrarea în iarnă plantele aveau 10-12 frunze (predominant 12, unele peste). În acest caz, semănatul a fost făcut mai devreme şi, din cauza toamnei ploioase, nu au putut fi aplicaţi inhibitori de creştere.
Iarna a fost mai rece (fără a fi geroasă), cu perioade lungi de frig şi fără ferestre de vegetaţie. La ieşirea din iarnă, situaţia pare a fi în favoarea culturii din foto 1. Ca detaliu, la fertilizare, în situaţia din foto 2 mare parte din granulele de îngrăşământ au rămas pe frunzele uscate, fiind nevoie de mai multă apă pentru ca azotul să fie transportat în sol.
După reluarea vegetaţiei, parcele de rapiţă cu frunzişul (prea) bogat la intrarea în iarnă nu arătau prea promiţător (foto 3). Pentru comparaţie, în foto 4 observăm starea de vegetaţie a unei parcele în anul agricol trecut, când la 22 februarie 2016 bobocii florali începeau să fie vizibili. Producţia în această parcelă a fost de 4.800 kg/ha.
Sper că situaţia în care ne aflăm să fie văzută şi înţeleasă corect, pentru că există riscul real ca, în acest an, agricultura să nu mai contribuie la creşterea economică.

Semănat în avans sau în întârziere?
În condiţiile în care vremea este schimbătoare, se pune problema decalării epocii de semănat. Această decalare poate fi făcută în avans sau în întârziere. Ultima variantă nu este de dorit, iar prima variantă poate fi folosită limitat. Devansarea limitată a epocii de semănat se poate face în cazul grâului prin soiurile tipice de toamnă. În foto 5 sunt două soiuri de grâu semănate la 23 noiembrie 2016. În partea stângă este un soi tipic de toamnă, iar în partea dreaptă este un soi de toamnă-iarnă. Însă trebuie să precizez că acesta este un exemplu verificat în practică. Pentru că, din multitudinea de soiuri existente în piaţă, nu putem oferi certitudinea că toate soiurile tipice de toamnă au aceeaşi reacţie. Cu atât mai mult cu cât, în situaţii dificile, diferenţele de nuanţă a unor elemente exterioare pot influenţa creşterea şi dezvoltarea plantelor. De pildă, în foto 6 vedem acelaşi soi de grâu, semănat în aceeaşi zi. Diferenţa este dată de poziţia pe terenul în pantă: la mijlocul pantei în partea stângă şi în partea de sus a pantei în partea dreaptă. Pe fondul acestei amplasări, condiţiile din toamna trecută (exces de umiditate, sol rece etc.) au dus la diferenţa constatată şi prezentată.

Diversificarea planului de culturi diminuează riscul
Cultura de mazăre de toamnă (foto 7) a fost semănată cu o întârziere de circa două săptămâni (din lipsă de sămânţă) şi totuşi plantele au rezistat unei ierni reci, cu perioade de geruri uscate. Poate fi viabilă această alternativă? Rămâne ca piaţa să o dovedească. Deci şi aici va decide contextul economic. Pentru că se cunosc multe specii de plante cu importanţă agricolă. Însă câte dintre acestea au o piaţă suficient de mare? De aici sugestiile şi îndemnurile ca fermierii să mai pună şi altceva în afară de grâu şi porumb. Însă trebuie creată şi absobţia pieţei pentru variantele alese.
Natura are consecvenţă şi îşi respectă ritmul propriu. Acolo unde şi omul îşi înţelege locul şi îşi face partea lui de treabă, rezultatele sunt încântătoare. În foto 8 este un exemplu în acest sens. În stânga, solul lucrat la timp a acumulat apă suficientă, încât, într-o zi însorită de martie, se mai şi evapora din ea. În dreapta, în condiţii dificile de lucru, de unde acumulare de apă în sol?

Text şi foto:
Octavian şi Mirela GULER

Articol publicat in revista Ferma nr. 6 (189) din 1-15 aprilie 2017