Ei bine, fermierul Ilie Dan, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Cereale şi Plante Tehnice – Ilfov, are alte raţiuni economice pentru a vinde recolta de la roata combinei, cum se spune.
“De 25 de ani, de când fac agricultură privată, de două ori mi-am încercat norocul depozitând recolta la cineva. Se întâmpla acum opt ani. Doar că grâul l-am vândut în februarie – martie la preţ mai mic decât la recoltare. La pierderi s-au adăugat şi cheltuielile de transport, intrare-ieşire în depozit, costul de depozitare etc…”, îşi aminteşte Ilie Dan.
Atunci a decis ca pe viitor să contracteze producţia anterior recoltării şi s-o vândă direct din tarla.
„Neştiind cu cât voi vinde la anul, nu merită să depozitez„
L-am întrebat dacă alegerea este motivată cumva şi de faptul că nu deţine spaţii proprii de depozitare. Răspunsul a fost categoric NU! “Sunt economist şi mi-am făcut foarte bine calculele. Investiţia într-un depozit trebuie amortizată tot cu cheltuială. Apoi vin costurile cu omul la depozit. Dar cel mai bun argument este acela că neştiind cu cât voi vinde la anul, nu merită să depozitez. Cheltuielile sunt mari, deci preţul ar trebui să cuprindă măcar aceste costuri. În cazul meu, chiar dacă aş lua ceva în plus în februarie-martie, nu merită să aştept un preţ mai bun. Vând producţia la recoltare. Altfel risc să ies în pierdere”, a decis fermierul.
Nu aleargă după preţ! Vrea plată sigură şi stabilitate financiară
“Vând recolta către firme partenere de ani de zile, fac şi compensare de inputuri în cereale, desigur, la preţul cel mai bun oferit. Lucrând cu mai multe firme, pot alege. Dar de regulă optez pentru siguranţa plăţii. Cu ani în urmă am păţit o păcăleală. Am depozitat, iar de Crăciun am vândut unui comerciant…care n-a mai plătit. Am luat o ţeapă de două miliarde de lei vechi. Am fost cinci firme păcălite. Aşa că am decis ca chiar dacă preţul e mai mic, să aleg siguranţa plăţii. Să ştii că ţi-ai încasat banii!”, e convins fermierul.
Însă stabilitatea financiară a fermei este asigurată mai cu seamă de relaţia cu banca. “N-am fost constrâns niciodată să vând pentru că am avut nevoie de bani, deoarece lucrez cu credite de la bănci. Am la dispoziţie un an de zile, din februarie-martie, în care să utilizez linia de creditare. Când recoltez, pun banii la loc, deci nu mai plătesc dobândă pentru ei. Or, dacă eu depozitez recolta, nu mai pot restitui băncii banii şi atunci plătesc dobânzi. Dacă banca te analizează financiar şi vede că eşti cât de cât capitalizat, sigur că te creditează”, explică fermierul.
În fiecare an, cumpără câte un utilaj nou
În acest fel, are la dispoziţie bani pentru cheltuieli curente. Iar din profitul obţinut la finalul unui an agricol, reuşeşte aproape în fiecare an să şi investească ceva în utilaje.
Ilie Dan lucrează 275 hectare de teren într-o zonă unde se întâlnesc trei judeţe Giurgiu (Vărăşti), Ilfov (Vidra) şi Călăraşi, la Frumuşani. În vecinătate, fiul lui Ilie Dan, Ovidiu, cultivă 250 ha. Culturile de bază sunt grâul, porumbul, floarea şi rapiţa. “Împreună cu băiatul meu cumpărăm tehnologie. Nu lucrăm cu fonduri europene. Am făcut un SAPARD în 2006. Prea multă birocraţie. Acum, în fiecare an am luat câte un utilaj nou pe câştigul din recoltă. Anul trecut am cumpărat un disc în valoare de un miliard şi ceva de lei vechi, şi fiul meu a luat un disc, anul acesta el a mai luat o combină Deutz de 7 miliarde lei vechi şi o presă. La suprafaţa noastră, avem suficientă dotare tehnică”, spune Dan Ilie. Lucrează cu firma NHR, fiind client al mărcii New Holland. Acum, au trecut pe marca Deutz. De curând au reînnoit şi gama de maşini agricole cu tehnică Gaspardo, de la Agromec Ştefăneşti.
Marele neajuns – lipsa terenului în proprietate şi a posibilităţii de a iriga
“Terenul. Aici este greşeala de la început. N-am teren în proprietate decât unde e sediul fermei. În rest am luat în arendă pe zece ani, plătim 1000 kg/ha, grâu şi porumb, dar 80% din arendatori vor bani. Chiar dacă eu am vândut cu 0,56-0,57 bani în medie, dar lor le-am dat preţ de panificaţie, 0,60 bani”, explică fermierul.
În 98 când a luat terenurile, vegetaţia lemnoasă era de 1,5 m. A curăţat şi a defrişat tot. “Atunci prioritară a fost dotarea fermei. Am pornit totul de la zero. Spre deosebire de un fermier care a luat fie un CAP, fie o fermă de la IAS, cu dotare, cu sediu, cu utilaje. Acum teren disponibil nu mai este, o treime e vândut unor străini, administrate de un X-ulescu. Oamenii sunt tot mai puţin dispuşi să vândă acum. În zonă un hectar valorează 3500 euro”, spune Ilie Dan.
Un alt mare regret este faptul că de irigaţii nici nu poate fi vorba în zonă, infrastructura fiind complet devalizată.
Cu cât a contractat fermierul ilfovean producţiile acestui an şi cum a reuşit să obţină profit într-un an în care piaţa a oferit preţuri sub costul de producţie citiţi în Revista FERMA, ediţia 15-31 August 2017.
