Evenimentul a fost selectiv, nu prea multă lume, dar de calitate. Din nefericire, secretarul de stat Daniel Botănoiu o fi considerat mult prea obositor să fie prezent la eveniment sau cine ştie ce alte treburi mai importante l-or fi oprit să asculte cum fermierii americani au înţeles că autoreglemetarea este cheia succesului lor. Cel puţin aşa a subliniat Jay L. Weiker – preşedintele Asociaţiei Naţionale a Crescătorilor de Animale din SUA (NAAB).
Desprind câteva idei succinte, pe care fermierii români prezenţi la eveniment (Nicuşor Şerban, Mihai Petcu, Gheorghe Dume, Claudiu Daviţoiu, Constantin Anghel, Claudiu Frânc, Emil Dumitru, Victor Chivu, Viorel Ninulescu etc.) le-au sesizat ca fiind importante: silozul este recomandat să fie deschis abia după cel puţin şase săptămâni, pentru ca eficienţa lui să fie maximă; foarte important este să alimentezi frontul de furajare de mai multe ori pe zi şi, obligatoriu, vaca trebuie să aibă nutreţ proaspăt la întoarcerea de la sala de muls, pentru a nu se aşeza jos imediat, evitând bolile ugerului.

Testările genomice sunt din ce în ce mai răspândite în SUA
Circa două milioane de vaci au fost deja testate genomic, cu o medie de 40.000 vaci/lună. Este relevant faptul că Asociaţia Naţională a Crescătorilor de Animale din SUA măsoară progresul genetic începând din anul 1957, timp în care producţia de lapte per cap de vacă a crescut în medie cu 9.000 livre/an, grăsimea cu 300 livre/an şi proteina cu 200 livre/an (o livră = 0,453 kg).
Ameliorarea raselor de vaci de lapte se îndreaptă mai mult spre dezvoltarea rezistenţelor naturale la diverse afecţiuni, iar înlocuirea animalelor după o medie de trei lactaţii este una strict economică. Ca idee, fermele de vaci cu lapte şi procesatorii din domeniu s-au grupat în zonele foarte populate, pentru ca traseele să fie cât mai economice (Parcă tot aşa se gândea şi în România pe vremea “împuşcatului” de Crăciun). Aproximativ 4,33 milioane de vaci (48% din totalul de 9 milioane vaci de lapte) sunt înregistrate în programul de Îmbunătăţire a Efectivelor de Lapte (DHI). Adică 20.303 de ferme, cu o medie de 213 vaci/fermă.
Preşedintele NAAB, Jay L. Weiker, s-a născut într-o fermă cu vaci de lapte şi ştie foarte bine ce înseamnă progresul genetic al acestora. În plus, fermierii americani, prin intermediul NAAB, se autoreglementează, dincolo de toate reglementările oficiale.

Yankeii deţin recordurile mondiale de producţie atât la Holstein, cât şi la Jersey
Ştiu că majoritatea fermierilor români pe sectorul “Vaca de lapte”, care exploateză rasa Holstein, sunt abonaţi la genetica de top americană. Şi nu poţi să nu fii de acord cu ei atunci când afli la ce nivel au ajuns yankeii. De altfel, ei deţin recordurile mondiale de producţie pe o lactaţie atât la Holstein, cât şi la Jersey (prezentate în pag. 116). De precizat că americanii pariază pe vacile de lapte Jersey.

Dincolo de Rasă şi Casă, Furajul este elementul principal în stabilirea acestor performanţe aproape de neimaginat acum 25-30 ani. Scott Jensen, profesor în programe non-formale (Extension) la Universitatea Idaho, spune că în ciuda tendinţelor de generalizare, nu există, practic, o raţie „corectă”! Obiectivul, spune Jensen, este găsirea unei combinaţii rentabile care să fie bună atât pentru buzunarul fermierului, cât şi pentru burta vacii. În schimb, cu certitudine, consistenţa este cheia maximizării producţiei. Profesorul american recomandă folosirea testelor pentru a concepe o raţie, o raţie care trebuie să acopere nevoile vacilor, dar să şi asigure o producţie economică (îmbinând costul cu rentabilitatea). Reţetele trebuie reformulate atunci când tipul de furaj sau calitatea acestuia se schimbă. Furajul, în care intră şi apa, este principala sursă de control al producţiei de lapte şi de aceea trebuie recoltat, conservat şi atent exploatat. În plus, administrarea este şi ea foarte importantă (de mai multe ori pe zi), ca şi monitorizarea refuzului, atunci când acesta apare. Împingerea regulată în sus a furajului şi menţinerea curăţeniei în grajd sunt, de asemenea, foarte importante, ne asigură specialistul american. Toate aceste detalii fac diferenţa între un fermier bun şi unul foarte bun!
A doua zi după seminar s-a vizitat ferma liderului Holstein Ro, Nicuşor Şerban, Agroserv Măriuţa, de unde colega mea, Ruxandra Ilie, vă oferă detalii despre ce s-a discutat la botul vacii între reprezentanţii fermierilor americani şi fermierii din Holstein Ro.

SOIA – CEA MAI CULTIVATĂ PLANTĂ DINTRE OLEAGINOASE
Soia este un furaj indispensabil reţetelor nutriţionale folosite în zootehnie, procentele de proteină din bobul de soia variind undeva între 34,7 şi 39,8%, conform afirmaţiilor consultantului pentru SEE, Iani Adrian Chihaia.
Printre fermierii prezenţi la seminar era şi Gheorghe Dume, cel care şi-a pus amprenta pe formarea profesională a actualului consultant, pe vremea când conducea firma Nutricom. Iani Chihaia a recunoscut că are emoţii când îl ştie pe fermierul din Olteniţa în sala unde s-a desfăşurat seminarul organizat de Ambasada SUA şi Holstein Ro. Dar evoluţia sa a fost onorantă. Aşa am putut afla că un nutreţ excelent, privind fibrele, este coaja de la boabele de soia. Acesta este şi o sursă de energie neamidonoasă pentru vaca de lapte, favorizând şi păstrarea unui pH optim în stomacul rumegătoarelor.
La nivel mondial, soia reprezintă 64% din culturile de plante oleaginoase, iar peste 85% din recolta mondială se foloseşte strict în producţia de nutreţuri combinate. Este ştiut, dar voi repeta, faptul că o cultură de soia poate genera o cantitate de proteină de cel puţin două ori mai mare/ha faţă de oricare altă cultură agricolă. De aceea, în structura mondială a producţiei de plante oleaginoase, soia ocupă primul loc, cu 348,8 milioane tone, ceea ce înseamnă peste 63% din total. Locul doi îl ocupă rapiţa, cu un procent de aproape 13% din totalul de 535 mil. tone seminţe oleaginoase. Floarea-soarelui se află pe poziţia a treia, cu un pic peste opt procente. De altfel, acest clasament influenţează net şi consumul mondial de şroturi din plantele oleaginoase, aici şrotul de soia ocupând tot primul loc, cu 71% din total (225,1 milioane tone).
SUA a produs în 2016 peste 117 mil. tone de boabe de soia, clasându-se pe primul loc, înaintea Braziliei (108 mil. tone) şi Argentinei (55,5 mil. tone). Toate cele trei Agriculturi folosesc soiuri de soia modificată genetic în cultură, ceea ce o face atractivă pentru fermieri. Nu pot să nu amintesc aici faptul că UE este unul dintre principalii importatori de soia modificată genetic pentru hrana animalelor, însă nu este de acord cu folosirea OMG de către fermierii europeni, ceea ce a afectat în primul rând fermierii români!

Un articol publicat în revista Ferma nr. 9/214 (ediţia 14-31 mai 2018)