În absenţa precipitaţiilor şi/sau a irigaţiilor, cea mai bună strategie de pregătire pentru secetă este asigurarea unei rezerve cât mai mari de apă prin creşterea capacităţii de stocare în sol.

Irigarea, în special prin sisteme de distribuţie a apei prin picurare şi direct la rădăcina plantelor, este cea mai eficientă metodă de luptă împotriva secetei, dar şi cea mai costisitoare şi nu întotdeauna accesibilă fermierilor. Ce putem face în lipsa irigațiilor?

Materia organică acţionează precum un burete

Deși caracteristicile texturale ale solului sunt dificil de modificat, capacitatea solului de a reține apa poate fi îmbunătățită prin practicarea unei agriculturi regenerative, prin lucrări minime ale solului şi creşterea cantităţii de materie organică.

• Materia organică îmbunătățește capacitatea solului de a reține apă, acționând ca un burete care reglează circuitul hidric.
• Creșterea conținutului de materie organică optimizează structura solului, facilitând infiltrarea apei și reducând pierderile. În perioadele secetoase, humusul îmbunătăţește structura solului şi previne apariţia crăpăturilor.
• Materia organică ajută și la formarea agregatelor de sol, stimulând porozitatea și facilitând pătrunderea apei în profunzime.
• De asemenea, prin descompunerea materiei organice şi formarea humusului, creşte fertilitatea şi rezerva de nutrienţi din sol, prevenind astfel levigarea acestora prin excesul de apă.
• În plus, materia organică protejează echilibrul termic al solului, deoarece reglarea umidității contribuie la stabilizarea temperaturii solului, stimulând activitatea biologică şi protejând microorganismele şi organismele benefice care mineralizează substanţele necesare plantelor.

Materia organică = asigurare pentru secetă. O creştere cu doar 1% a materiei organice în sol poate reține suplimentar în stratul fertil până la 185 mii litri de apă/hectar.

Mulcirea, culturile de acoperire și cele intercalate

Prezenţa unui strat uniform de material vegetal organic (resturi de plante, paie şi frunze), precum şi culturile de acoperire reduc evaporarea și ajută la reglarea temperaturii solului pe tot parcursul anului.

Culturile de acoperire au un dublu rol: acumularea de materie organică suplimentară și suprimarea buruienilor.

Combinarea a două sau mai multe specii – culturi intercalate formate dintr-o specie cu talie mare şi o specie cu creștere joasă (talie mică) şi rădăcini superficiale care să servească drept „mulci viu” – este o modalitate de a proteja atât plantele, cât și solul de expunerea la căldură.

Pentru suprafeţele agricole mici, folosirea unor copertine sau plase de umbrire diminuează efectele stresului termic prin reducerea expunerii directe a plantelor la radiaţiile solare.

Culturi tolerante şi rezistente la secetă

• Pentru randamente superioare, se pot cultiva specii și varietăți mai tolerante la secetă, cum sunt sorgul, meiul sau hibrizi specifici concepuți pentru temperaturi ridicate.
• De asemenea, densitatea mai mică de plante pe unitatea de suprafaţă poate reduce cerinţele culturilor pentru apă şi nutrienţi pe anumite tipuri de sol.
• Prin decalarea epocii de semănat sau folosirea unor soiuri/hibrizi cu o perioadă mai scurtă sau mai lungă de vegetaţie se pot evita perioadele critice cu arşiţă în faza de polenizare.
• Gestionarea adâncimii de semănat, precum şi asigurarea unei bune structuri a solului permit accesul rădăcinilor la umiditatea din straturile mai profunde ale solului.
• În condiţii de secetă şi dacă nu se prognozează precipitaţii, creşterea adâncimii de semănat poate ajuta la o răsărire mai rapidă şi uniformă.

Cum anticipăm instalarea stresului hidric?

În ultimii ani, principala necunoscută a fost momentul când seceta şi arşiţa se va instala. Tocmai de aceea, cea mai bună strategie de protecţie este adaptarea şi elaborarea unui plan pentru anticiparea momentului în care va sosi căldura şi cât va dura.

Plantele exprimă stresul termic în numeroase moduri şi cu mult timp înainte ca acesta să devină efectiv. La început, unele culturi se ofilesc în perioadele călduroase din mijlocul zilei, întorcându-și frunzele în jos pentru a reduce suprafaţa expusă razelor solare. Dacă observați o plantă care se ofilește când răsare soarele, dimineața devreme, atunci vă apropiați de punctul de ofilire permanentă, adică atunci când plantele pot absorbi doar 35% din capacitatea solului de a reține apa. Rezultatul ofilirii permanente este moartea plantelor, iar atunci singura modalitate de a evita acest lucru necesită instalarea unui sistem de irigații.

Combaterea buruienilor împiedică „risipa” şi concurenţa pentru apă şi nutrienţi, disponibilizând astfel rezerve suplimentare pentru culturile principale. 

Putem calcula deficitul de apă din câmp

Tipul de sol, topografia, vegetația și clima sunt principalii factori care influenţează umiditatea solului.

O structură poroasă cu un nivel ridicat de agregare îmbunătățește retenția apei. În acelaşi timp, cu cât textura solului este mai fină, cu atât sunt mai mulți pori și, prin urmare, are o retenție mai bună a umidității. De asemenea, cu cât densitatea/compactarea solului este mai mare, cu atât pătrunde mai puțină apă în interior. Conținutul optim de umiditate al solului depinde de capacitatea de câmp și de punctul de ofilire permanentă.

Conținut volumetric de apă (în procente) reprezintă volumul de apă raportat la volumul solului şi este utilizat pentru a calcula deficitul de apă din câmp.

Tensiunea apei în sol este utilizată pentru a specifica energia de care au nevoie culturile pentru a obține apă din sol. Tensiunea crește pe măsură ce nivelul de umiditate scade. În schimb, este foarte scăzută atunci când solul este saturat cu apă.

Retenţia apei în sol şi rezistenţa plantelor la stresul hidric

Gestionarea riscurilor de secetă se poate face prin utilizarea unor culturi, soiuri şi hibrizi mai rezistenţi, dar mai ales prin practicarea unei agriculturi conservative şi regenerative, fără o intensă mobilizare a solului şi cu menținerea resturilor vegetale la suprafață, pentru a păstra umezeala şi a reduce scurgerile de apă.

Pregătirea culturilor pentru provocările legate de condiţiile meteorologice extreme (secetă, dar şi inundaţii, vânt puternic, grindină, etc.) şi de presiunea mai intensă a dăunătorilor, bolilor şi a buruienilor se poate face doar prin asigurarea unor condiţii cât mai favorabile de sol şi de disponibilitate a nutrienţilor.

Creşterea conţinutului de materie organică, îmbunătăţirea structurii solului şi mulcirea sunt cele mai eficiente metode de a îmbunătăţi retenţia apei în sol şi de a proteja culturile de stresul hidric.

Citeşte şi: Cosmin Micu a plantat 150 mii de salcâmi. Înfiinţarea de liziere trebuie încurajată!