Seceta a devenit una dintre cele mai mari provocări pentru agricultură. Situaţia din teren, descrisă de fermierul Dacian Sabău din judeţul Timiş, confirmă un fenomen deja resimţit pe scară largă în vestul ţării.
În această primăvară, lipsa precipitaţiilor a dus la răsăriri neuniforme, chiar şi în cazul culturilor semănate în epoca optimă. „Floarea-soarelui semănată înainte de ploile din martie a răsărit relativ bine, însă suprafeţele însămânţate ulterior, în aprilie, se confruntă cu întârzieri sau chiar lipsa emergenţei”, ne-a relatat fermierul.
Deficitul de apă, o problemă care se adânceşte
Mai mult decât atât, el se confruntă cu un deficit de umiditate care nu mai ţine doar de sezonul actual. Anii anteriori, marcaţi de secetă severă, au lăsat solul fără rezerve suficiente de apă. „Chiar dacă lucrările agricole au început devreme, încă din februarie, acest lucru nu a fost suficient pentru a compensa lipsa precipitaţiilor”, admite el.
În aceste condiţii, fiecare decizie devine critică – de la momentul semănatului până la aplicarea tratamentelor sau fertilizării. De exemplu, aplicarea fungicidelor în lipsa apei poate induce un stres suplimentar plantelor, motiv pentru care unele tratamente au fost suspendate.
Adaptarea fermierilor: costuri reduse şi tehnologii alternative
Pe fondul secetei, Dacian a fost nevoit, ca mulţi alţii, să îşi ajusteze strategiile. Reducerea costurilor a devenit esenţială, mai ales în contextul creşterii preţurilor la inputuri, inclusiv din cauza taxei pe carbon, care a majorat semnificativ costul îngrăşămintelor de la 1 ianuarie 2026. „Norocul nostru este că am avut inspiraţia de a ne procura îngrăşămintele înainte de a intra în vigoare această taxă”, recunoaşte el.
Chiar şi în condiţiile acestea, a mai redus din cantitatea de îngrăşăminte administrată în mod obşnuit. „Am renunţat la o trecere cu nitrocalcar şi am administrat doar ureea. În schimb, am aplicat fertilizanţi foliari pe bază de aminoacizi şi alge marine. De asemenea, am utilizat microorganisme fixatoare de azot şi mobilizatoare de fosfor”, ne-a explicat Dacian Sabău. Pe lângă asta, cultura de trifoi pe care o are în asolament, spune că-l ajută la fixarea în sol a azotului organic din atmosferă.
Însămânţarea norilor: o soluţie viabilă?
Toate aceste măsuri, însă, au un rol limitat atunci când lipsa precipitaţiilor persistă. În acest context, apare întrebarea firească: ce soluţii există pentru a suplini lipsa apei? Una dintre variantele discutate tot mai frecvent în rândul fermierilor este însămânţarea artificială a norilor. Tehnologia nu este nouă şi a fost testată inclusiv în vestul României în urmă cu câţiva ani.
Citeşte şi:
Secetă şi tratamente agresive? Biostimulatorii fac diferenţa!
Potrivit lui Dacian Sabău, astfel de intervenţii au fost realizate cu avioane care operau în zonă, folosind tehnologii disponibile şi în alte ţări, precum Serbia sau Bulgaria. Principiul este relativ simplu: atunci când există formaţiuni noroase, dar insuficient dezvoltate pentru a produce precipitaţii, acestea sunt „stimulate” prin dispersarea unor substanţe (precum iodura de argint), favorizând formarea ploii.
„Fără doar şi poate, această tehnologie ar putea reprezenta o soluţie pentru combaterea secetei, mai ales în contextul în care sistemele de irigaţii pentru culturile de câmp sunt extrem de costisitoare şi dificil de implementat pe suprafeţe mari”, spune fermierul.
Alternativă sau completare la irigaţii?
Din perspectiva fermierilor, însămânţarea norilor ar putea fi o alternativă mai eficientă din punct de vedere economic decât investiţiile masive în infrastructura de irigaţii, cel puţin pentru culturile de câmp. În timp ce irigaţiile sunt esenţiale în legumicultură sau viticultură, pentru suprafeţe extinse de cereale şi oleaginoase, acestea rămân greu de implementat, consideră Dacian.
Un alt aspect important este relaţia dintre însămânţarea norilor şi sistemele antigrindină. Deşi sunt tehnologii diferite, acestea ar putea funcţiona complementar. Dacian Sabău subliniază că, în perioadele în care s-au făcut intervenţii, sistemele antigrindină au fost active şi au contribuit la limitarea fenomenelor extreme.
