„Fertilizarea trebuie să se facă doar în conformitate cu analizele de sol”, spune Jean-Baptiste Hemard. „Acesta este cel mai important principiu agrotehnic şi totodată economic pentru deplina realizare a potenţialului de producţie a unei culturi”, apreciază specialistul în agricultra regenerativă.
Când facem prima fertilizare fazială?
Cerealele păioase au o nevoie crescută de substanţe nutritive în perioada de înfrăţire şi pentru repornirea în vegetaţie la ieşirea din iarnă. Chiar dacă reglementările oficiale nu sunt în totalitate în acord cu principiile agronomice, Jean-Baptiste Hemard recomandă ca prima fertilizare de la ieşirea din iarnă „să se facă diferenţiat, mai devreme sau mai târziu, în funcţie de stadiul de vegetaţie al culturii pe fiecare parcelă în parte şi având în vedere prognoza privind condiţiile meteorologice viitoare, la alegerea fermierului şi a tehnologului”.
Dacă vegetaţia culturii nu este foarte avansată, prima fertilizare se poate aplica în martie, dar în cazul culturilor bine dezvoltate se poate devansa această primă fertilizare pentru a stimula creşterea fraţilor şi pentru a nu se pierde din potenţialul de producţie, mai ales că mulţi fermieri au renunţat la fertilizarea din toamnă.
Dacă se anunţă o perioadă cu multe precipitaţii, este de preferat să se amâne prima fertilizare pentru a evita levigarea substanţelor aplicate.
Greșeală tipică în fermele din România
Pentru o utilizare cât mai completă a fertilizanţilor şi pentru „o drămuire” a cheltuielilor, Jean-Baptiste Hemard este adeptul „aplicării fracţionate a fertilizanţilor, în două sau chiar trei fracţii şi doar după cartarea prealabilă în fiecare parcelă”. De altfel, lipsa cartării solului este una dintre principalele diferenţe dintre agricultura din România şi cea din Franţa, sesizată de specialistul francez cu o experienţă de 20 de ani în agricultura românească.
Deşi sunt binecunoscute normele de bază standard de consum fiziologic şi de producţie pentru fiecare cultură (soi sau hibrid), de cele mai multe ori nu se cunoaşte cât azot şi alte substanţe nutritive au mai rămas în sol după cultura premergătoare.
„În România, cele mai multe greșeli de fertilizare se fac din cauza lipsei analizelor de sol. Ele nu ajută neapărat la economia de îngrăşăminte, ci mai ales optimizarea utilizării acestora. Nivelul de fertilizare trebuie să aibă o bază ştiinţifică şi un risc economic minim”, Jean-Baptiste Hemand, specialist în agricultura regenerativă.
„Capcanele” fertilizării cu azot
„Fertilizarea ar trebui să se facă fracţionat, în cel puţin două etape aplicate sistematic, doar după ce se face o analiză a restului de azot din sol în iarnă, adică a azotului rămas din toamnă şi cel rezultat în urma mineralizării materiei organice. Doar aşa se pot calcula exact dozele de azot care trebuie aplicate, mai ales că fertilizarea azotoasă este scumpă şi poate crea o dublă problemă: dacă dai prea puţin, pierzi din potenţialul de producţie, iar dacă dai prea mult, creşte riscul de culcare a culturii”, explică agronomul.
Jean-Baptiste Hemard: „Să facem grâu, nu gazon…”
Chiar şi atunci când nu erau aşa de scumpe, prin aplicarea unor cantităţi prea mari de îngrăşăminte cu azot se faceau greşeli tehnologice, deoarece azotul stimulează dezvoltarea unei vegetaţii luxuriante şi nu neapărat creşterea producţiei. „Aplicarea fertilizanţilor în orb nu este rentabilă. Necesarul de azot se calculează prin analize de sol pentru restul de azot după iernare. Noi trebuie să facem grâu, nu gazon… Potenţialul de producţie al soiului de grâu trebuie corelat cu densitatea şi numărul de spice care pot fi duse până la final. Prin urmare, planul de fertilizare trebuie adaptat şi optimizat fracţionat cu potenţialul de producţie până la recoltare”, a explicat specialistul.
De asemenea, în cazul aplicării de uree, trebuie ştiut că nu se cunoaşte exact momentul în care azotul va fi utilizat sau cât azot se pierde prin evaporare.
Un sfat pentru toamna 2026: înainte de intrarea în iarnă aplicarea de biostimulatori ajută plantele să pună mai bine rădăcinile în contact cu solul, să absoarbă cât mai multe elemente nutritive şi să „se întărească” înainte de intrarea în iarnă.
Jean-Baptiste Hemard: cerealele păioase au intrat bine în iarnă
După o toamnă lungă şi caldă au urmat o serie de precipitaţi care au făcut ca majoritatea culturilor de cereale păioase şi de rapiţă să răsară şi să recupereze întârzierea în vegetaţie.
„În luna noiembrie şi prima jumătate din decembrie, majoritatea culturilor de cereale păioase au ajuns cel puţin la faza de 3 frunze – început de înfrăţire, fiind relativ bine pregătite pentru iarnă. De asemenea, temperaturile negative din luna decembrie au ajutat plantele să intre în repaus vegetativ”, ne-a declarat, la mijloc de decembrie, Jean-Baptiste Hemard, specialist în agricultura regenerativă. Desigur, culturile care au ajuns în stadiul de înfrăţire rezistă mai bine în timpul iernii, dar „chiar şi în stadiul de trei frunze sau la început de înfrăţire, soiurile actuale de grâu şi hibrizii de rapiţă au capacitatea de a rezista la temperaturi de până la -12 grade şi fără strat protector de zăpadă”, adaugă specialistul.
Presiune relativ redusă de boli şi dănători în toamnă
Au fost probleme cu musculiţa cerealelor, dar grâul a avut densitatea necesară pentru a rezista atacului şi va compensa pierderile.
La orz a fost observat un atac de Rhynchosporium secalis (Arsura frunzelor de orz), dar mult mai puţin decât în alţi ani, datorită stadiului de vegetaţie mai puţin avansat, și nu a necesitat un tratament (T0).
Rapiţa a recuperat surprinzător de bine în toamnă, chiar dacă iniţial mulţi fermieri s-au aşteptat să întoarcă suprafeţe mari pe care cultura nu a răsărit sau a răsărit târziu; plantele au avut „răgazul” şi condiţiile prielnice pentru a se dezvolta şi au intrat în iarnă pregătite.
Contactul rădăcinii plantelor cu solul foarte afânat
Dacă pământul este foarte afânat, atât datorită secetei, cât şi pe solurile calcaroase (situaţie mai rar întâlnită în România), Jean-Baptiste Hemard recomandă o tăvălugire pentru a restabili contactul rădăcinii plantelor cu solul: „în câteva situaţii am întâlnit şi carenţă falsă de mangan, din cauza afânării prea mari a solului şi din cauza secetei, terenul nu este aşezat şi rădăcinile nu au intrat bine în contact cu pământul. Şi în aceste cazuri va fi nevoie de niște tăvălugiri”.
Riscul apariţiei fenomenului de descălţare la culturile de toamnă apare când solul este foarte afânat sau tasat la suprafaţă, iar în urma îngheţului – dezgheţului repetat, terenul se aşază şi expune nodul de înfrăţire la îngheţ. În aceste cazuri se recomandă tăvălugirea cu tăvălugi speciali, tip Guttler.
