E o întrebare care sperie. Pentru că, indiferent cât de curajoși ne credem, adevărul e simplu: fără subvenții, agricultura românească s-ar prăbuși.

Şi nu pentru că fermierii n-ar şti să producă, ci pentru că sistemul în care trăim s-a construit pe un echilibru fragil, în care subvenția e singura garanție de stabilitate.

Subvențiile nu sunt un cadou. Sunt un drept câştigat, o formă de recunoaştere că fermierul european – românul inclusiv – joacă într-o piață globală nedreaptă.

Într-o lume unde inputurile au preţ occidental, dar marfa se vinde la preţ estic, sprijinul financiar nu e lux, ci compensaţie. Fără el, am fi condamnaţi să jucăm într-un campionat fără arbitru.

Dar aici vine problema adevărată: ce facem cu subvenţia?

Pentru mulţi, subvenția a devenit colacul de salvare, nu motorul de dezvoltare. Unii o privesc ca pe un venit garantat, nu ca pe o resursă de investiţii.

Într-un studiu recent al Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene, trei scenarii pentru anul 2040 arată că fără transformare structurală, eficienţă şi investiţii serioase, agricultura stagnează iar subvenţiile, aşa cum sunt, nu mai sunt suficiente.

În scenariul “reducere semnificativă a subvențiilor”, producția agricolă scade chiar cu 20-30%, iar fermele mai puțin eficiente devin insolvabile. Studiul avertizează că, dacă subvențiile nu sunt canalizate spre investiții și creștere reală, ele devin niște plase inutile, care întrețin lipsa de competitivitate.

SUBVENȚII PENTRU SUPRAVIEȚUIRE, NU PENTRU PERFORMANȚĂ!

Mai mult, studiul subliniază că subvențiile actuale nu țin cont de performanță. Asta încurajează fermele cu randament scăzut să rămână active doar pentru sprijinul statului, nu pentru un plan real de afaceri. În plus, scenariile arată că o reducere necontrolată a subvențiilor accentuează inegalitățile între regiuni.

Subvenţia ar trebui să fie profitul, nu supravieţuirea. Ar trebui să însemne bani de rulaj, de modernizare, de risc calculat. Să stimuleze performanţa, nu resemnarea.

În loc să acopere pierderi, subvenția ar trebui să multiplice câştiguri. Pentru că doar atunci îşi atinge scopul: acela de a menţine competitivitatea, nu de a întreţine fragilitatea.

Fermierul de azi are nevoie de o altă perspectivă: să vadă subvenția ca instrument strategic, nu ca scop. Să o transforme în tehnologie, în digitalizare, în soluri mai fertile şi în eficienţă energetică. Să nu mai fie „oxigenul” care ţine ferma în viaţă, ci combustibilul care o propulsează înainte.

Dacă mâine s-ar opri plăţile, cei care au investit inteligent ar rezista. Ceilalţi ar căuta vinovaţi. Dar adevărul e că subvenţia nu trebuie să te ţină pe linia de plutire, ci să te ajute să construieşti o barcă mai bună.

În contextul scenariilor pentru 2040, fără investiţii şi eficienţă, un sector care se bazează doar pe sprijin ajunge într-un soi de stare latentă.

Agricultura românească merită un viitor care nu stă sub semnul compensației, ci sub cel al competitivității.

Subvențiile trebuie să devină capital, nu gimnastică financiară. Numai așa vom avea ferme care cresc, nu care supraviețuiesc.

NICOLETA DRAGOMIR, Redactor-şef Ferma Clasic Ferma Media Grup

Editorial publicat în Revista Ferma – ediția noiembrie 2025