Albinele l-au învăţat pe Tasi Iosif Stefan (Tajo) să se apropie de natură şi respectul pentru aceasta. Din spectator şi profesor a devenit elev. Albinele sunt o şcoală pentru spiritualitate, pentru studiu şi ordonare, iar stupina care colorează acum dealul de la Socolari i-a dat o altă deschidere, linişte, bucurie şi energie în tot ceea ce face.

După ce s-a stabilit în Socolari, Tasi a cumpărat primii 3 stupi pe care i-a aşezat în grădina casei, vrând să „coloreze” vizual dealul. Nu ştia nimic despre albine, chiar dacă bunicul şi străbunicul său au fost apicultori. „În 2008 m-am întâlnit prima dată frontal cu albina, cu organizarea şi lumea albinelor. De cum am desfăcut prima dată un stup, podişorul, am fost fascinat şi mi-am spus că vreau să am albine”, îşi aminteşte Tasi Iosif Stefan (Tajo), iar acum are 80 de familii „suficiente pentru o singură persoană, dacă vrei să faci treaba serios”. Apoi, cu cu paşi mărunţi, Tasi Iosif Stefan a ajuns să facă din miere artă!

Mutarea la Socolari

Povestea la Socolari a început pentru Tasi în urmă cu 26 de ani, în 1998, atunci când a cumpărat o casă aproape dărâmată în sat. Cunoştea locurile şi satele din împrejurimi pentru că în acestă zonă, încă din timpul facultăţii, a participat la multe tabere de vară de pictură, în Ciclova Montană şi Oraviţa. „Am cumpărat o casă foarte dărăpănată, dar căreia eu îi vedeam viitorul, nu prezentul. În primii ani eram singurul „străin” din sat, după care, încet, încet, au început să-şi cumpere şi alţi colegi de-ai mei case, iar mai târziu alţi oameni de cultură”, spune acesta. Abia după zece ani de la cumpărarea casei, Tasi a reuşit să se mute în Socolari, să construiască un atelier, apoi o galerie de artă şi să înceapă să crească albine.

“Noi am salvat satul! Nu agricol, ci cultural”

A găsit un sat oarecum conservat, neevoluat şi neschimbat în construcţii, exact ca şi în urmă cu 100 de ani, cu foarte mulţi bătrâni şi multe capre – fiecare casă avea două-trei capre. Cu o populaţie îmbătrânită şi fără locuri de muncă pentru tineri, satul Socolari era sortit dispariţiei, cu timpul. Venirea altor colegi, care au cumpărat case în sat, şi stupina i-au dat satisfacţie şi motivaţie, dar şi bucuria de a iubi în continuare satul şi împrejurimile. Acum în sat sunt în jur de 25 de artişti, incluzând muzicieni, artişti plastici, actori, regizori şi arhitecţi – un număr destul de mare faţă de numărul total de locuitori şi care au reuşit să-i dea acest „gust” cultural satului. Practic, satul a fost „salvat”, dacă putem spune de la pieire, nu a dispărut, noi am salvat satul. Nu agricol, ci cultural”, ne-a spus Tasi.

Stupina – o adevărată şcoală!

Întâlnirea cu albina a fost şi este pentru Tasi o „mare şcoală”. „Albina m-a învăţat respectul, m-a învăţat ce înseamnă natura, cum să mă apropii de ea şi care este valoarea practică a naturii. Până atunci eram doar un spectator, treceam pe lângă ea – eram în natură, aşa cum cere, din când în când, natura umană să mergem în spaţiul verde sau să facem baie undeva”, îşi aminteşte artistul. În schimb, după 16 ani de stupărit zice: „Nu mai sunt eu profesorul, ci ele – albinele sunt profesorii mei şi mă învaţă practic adevărul despre natură. Mai mult, albinele sunt o şcoală foarte bună şi pentru spiritualitate şi, în acelaşi timp, mie îmi foloseşte această lume a albinelor în creaţia mea, îmi dă o aplecare spre studiu şi ordonare, dar o altă deschidere într-o altă stare de linişte, o altă bucurie de care am nevoie, o altă energie în ceea ce fac”.

Pentru Tasi perioada de primăvară-toamnă este dedicată apiculturii. Atunci este mult de lucru în stupină şi sunt şi mulţi vizitatori şi turişti care trec pragul casei şi galeriei din Socolari. Timpul dedicat creaţiei artistice rămâne, cumva, pentru perioada de toamnă-iarnă şi primăvara devreme, atunci când Tasi se retrage în atelier.

Galeria „Urma”: fiecare om trebuie să lase o Urmă!

În 2013, împreună cu soţia, Tasi a organizat primul simpozion de artă în casa din Socolari. Acesta şi întâlnirile următoare dintre artiştii mutaţi în sat şi apoi galeria de artă, care a primit numele „URMA”. Numele nu este ales întâmplător, el vine de la imaginile rămase din copilărie, atunci când în curtea casei bunicii din Ardeal, Tasi făcea urme prin noroi cu o bicicletă stricată. Mai târziu, imaginile copilăriei au primit şi alte seminificaţii. „Galeria de artă se cheamă Urma pentru că noi găsim o Urmă/Urme şi este bine să şi lăsăm o Urmă după noi, pentru că această urmă, practic, duce omenirea mai departe”, ne-a spus Tasi.

Prin galeriile de artă şi întâlnirile culturale organizate, comunitatea de artişti din Socolari se prezintă localnicilor şi reprezintă satul. Localitatea a devenit tot mai cunoscută, are tot mai mulţi vizitatori şi este o infuzie de tineri artişti şi studenţi care vin în zonă din alte părţi ale ţării şi din Europa. Practic, Socolari a intrat într-un „circuit cultural” naţional şi nu numai.

Satul s-a dezvoltat şi a devenit pe harta ţării şi a Europei un punct cultural. Acum, când se aude de Socolari, nu spune nimeni – «Ce vin bun am găsit acolo!», ci zice: «Ce artişti sunt acolo!» sau «Ce miere bună este acolo!» – TASI IOSIF STEFAN (TAJO), Artist şi apicultor

Mierea Tekar are gustul Socoloriului

În satul Socolari, în Galeria URMA din casa lui Tasi Iosif Stefan, alături de lucrările personale, chiar la intrare, se află un dulăpior – un mic magazin cu produse apicole. Satul Socolari, implicit stupina lui Tasi, se află chiar în apropiere de rezervaţia naturală Cheile Nerei – Beuşniţa. Stupina este staţionară şi albinele fac mierea din ceea ce culeg din zonă. „Primii cinci ani m-am bucurat să păstrez albinele în viaţă, nici nu m-am gândit că voi avea miere pentru mine. Mie mi-a plăcut foarte mult ideea estetică a unor puncte colorate pe deal. După ce am început să înţeleg tot mai mult ce se întâmplă cu albinele şi am văzut că reuşesc să le menţin în viaţă, am văzut că îmi rămâne şi mie miere, aşa s-a născut Tekar”, ne-a declarat Tasi.

Pe lângă categoriile specifice – clasice de miere, de salcâm, de tei, polifloră, de păducel şi cimbrişor, în atelierul Tekar se realizează alte produse derivate din miere: tonic (amestec din 4 tipuri de miere), propolis, săpunuri cu miere, lavandă şi mentă, sirop de cătină cu miere şi altele.

Mierea şi produsele Tekar aduc gustul natural al Socolariului şi sunt armonie în creaţia artistică.

Arta şi apicultura, o întâlnire fericită

Albinele au lumea lor, cu reguli riguroase şi o organizare precisă, cu toate acestea, arta şi apicultura sunt, pentru Tasi „o întâlnire fericită”. „Amândouă cred că sunt arte, doar că în lumi diferite. Brandul nostru se cheamă „Tekar – Artă în stup” şi cred că albina face o artă. Cred că albinele mă ajută foarte mult. Eu sunt mai strângăreţ, adun foarte multe materiale, adun foarte multe obiecte, lucrez foarte amănunţit într-un timp foarte îndelungat, exact ca şi albina care clădeşte fagurii, îi împarte şi îi organizează. Cred că avem o întâlnire fericită, chit că suntem două lumi diferite”, încheie Tasi Iosif Stefan.

MIEREA ADEVĂRATĂ

Cum cunoşti că mierea este miere şi nu altceva? În timp, mierea naturală cristalizează, unele sortimente mai devreme, altele mai târziu. Este un fenomen natural, de maturare şi îmbătrânire a mierii. Spre exemplu: mierea de salcâm rămâne lichidă mult mai mult timp, iar rapiţa este sortimentul care cristalizează mai repede.

Cum putem verifica dacă este miere naturală sau „miere” contrafăcută? Tasi recomandă un test simplu: pe o bucată de pâine dacă punem miere, aceasta trebuie să întărească puţin pâinea, să facă un fel de pojghiţă mai tare. Dacă nu este miere, atunci aceasta înmoaie pâinea. De asemenea, dacă turnăm miere într-o cană cu apă, vedem că firul de miere coboară până jos, pe fundul cănii şi rămâne acolo. Dacă este un sirop care imită mierea, acesta se va amesteca cu apa la turnare în cană. De asemenea, dacă punem puţină miere lichidă pe fundul unei căni, turnăm peste apă şi rotim cana, vom vedea că mierea ia forma de fagure.

Mierea se păstrează în recipiente închise, la o temperatură constantă şi la întuneric, fără să fie expusă razelor soarelui.

Din păcate (de cele mai multe ori) preţul nu reflectă calitatea mierii. Mierea adevărată este un produs natural complex. Albinele zboară în jurul stupinei, la cules, pe o rază de 3-4,5 km, în funcţie de relief şi de curenţii de vânt. Pentru un borcan de miere, albinele trebuie să culeagă cel puţin 2,5-3 kg de nectar. De-a lungul vieţii sale, o albină produce cca. o linguriţă de miere, iar dacă adunăm kilometrii parcurşi (împreună) de albinele care au contribuit la realizarea unui borcan de miere, ne apropiem de circumferinţa Pământului.

2024 ESTE UN AN APICOL BUNICEL

Anul acesta n-a fost bun, dar nici rău: „Stupina este cumva în echilibru, a fost un an bunicel. Albinele au reuşit să se dezvolte, am avut roiuri care au format familii noi şi a fost un cules permanent care le-a ţinut în viaţă. Dar nu a fost un cules puternic, iar căldurile mari din această perioadă le-au obligat să depună şi mai mult efort pentru ventilaţia şi răcirea stupilor”, ne-a spus Tasi.