“Ne pregătim să ducem la piaţă primele cantităţi de castraveţi şi tomate, culturile au ajuns la maturitatea de recoltare. Am întâmpinat greutăţi, condiţiile meteo nu ne-au fost prea favorabile: presiune atmosferică şi umiditate ridicate, lumina soarelui insuficientă, nebulozitate mare, am avut probleme şi cu putregaiul”, ne-a declarat Simon Idiţă, legumicultor din Pleşoiu, judeţul Olt.
Drept urmare, consumul de combustibil a fost mai mare cu circa 20%, pentru că a trebuit să menţină o temperatură constantă zi şi noapte; astfel la înfiinţarea culturilor nu s-a produs efectul de seră.
“Avem pregătite peste 20 mii de fire de răsad de varză, ardei şi pătlăgele vinete pentru plantare. Pe la sfârşitul lunii le vom scoate în câmp”, a susţinut grădinarul oltean.
3 greşeli frecvente după plantare
După plantarea răsadului în câmp, sigur, plantele au nevoie de îngrijire. Iată 3 dintre cele mai frecvente greşeli pe care le fac legumicultorii la răsadurile abia plantate:
1. Udarea excesivă: irigarea trebuie să se facă pe cât posibil în fiecare zi, întotdeauna dimineaţa, iar cantitatea de apă trebuie să ţină cont de faza de dezvoltare a plantei şi de condiţiile de mediu.
E nevoie de mai puţină apă dacă temperaturile sunt mici sau de mai multă, chiar şi de două ori pe zi, dacă vremea este extrem de caldă.
2. Fertilizarea în exces: o greşeală pe care o fac mulţi legumicultori este să folosească o cantitate prea mare de fertilizanţi. Acest lucru nu doar că poate dăuna plantelor, dar implică şi o cheltuială în plus.
Doza de îngrăşământ se stabileşte în funcţie de numărul de plante sau de suprafaţă, de specia legumicolă şi de fenofaza în care se aplică. Se recomandă “fertilizarea cu linguriţa” , cât mai des şi cu cantităţi cât mai mici de îngrăşământ.
Doza medie de îngrăşaminte minerale NPK aplicată la legumele din sere/solarii şi din câmp este de 0,5-1 gr/plantă/săptămână.
3. Azotul dat la început. În faza de început a plantelor nu se fertilizează cu îngrăşăminte azotoase. O astfel de greşeală aplicată unor plante (abia plantate şi aflate înainte de înflorire) induce o creştere vegetativă intensă, întârziind înflorirea, conducând mai departe şi la o legare minimă.
Fructele legate în aceste condiţii prezintă de cele mai multe ori defecte fiziologice.
Astfel, în prima fază de dezvoltare a plantelor (la circa 2 săptămâni după plantare) pentru fertilizarea radiculară se utilizează un îngrăşământ de tip starter cu mai mult fosfor în compoziţia NPK.
Informații oferite de Marcoser
Semnele unei nutriţii deficitare sau în exces
Macronutrienţii sunt substanţe nutritive care furnizează energie plantelor, ajutând la creşterea şi dezvoltarea vegetativă.
• Azotul intră în componenţa proteinelor, influenţează germinarea şi creşterea vegetativă, are un rol major în fotosinteză, ducând la creşterea rapidă a aparatului foliar.
Prea mult azot provoacă îngălbenirea frunzelor de la bază în sus, iar în cazul unei deficienţe severe, frunzele se brunifică şi mor.
• Fosforul este esenţial pentru dezvoltarea sistemului radicular, ajută la fructificare şi la formarea seminţelor, oferind rezistenţă plantelor asupra patogenilor.
Plantele afectate de lipsa fosforului îşi încetinesc creşterea, au rădăcini slăbite şi lăstari subţiri, iar frunzele şi tulpinele sunt pigmentate în culoarea verde/albastruie/violacee spre roşiatică.
• Potasiul îmbunătăţeşte forma şi culoarea fructelor şi legumelor, măreşte rezistenţa plantelor la frig, secetă, la boli şi dăunători, dar şi la transport şi păstrare.
Deficienţa se manifestă prin cloroze de-a lungul marginilor frunzei, urmate de răsucirea şi brunificarea vârfului. Plantele îşi opresc creşterea, rămân cu tulpina firavă, predispusă căderii, iar recolta va fi slabă şi de calitate îndoielnică.
Află de AICI ce cultivăm în partea a doua a lunii aprilie?
un articol de
MARIAN MUŞAT
