Ce înţelegem printr-un teren bine pregătit? Se cere ca sub nivelul de încorporare a seminţei terenul să fie aşezat, cu densitatea aparentă (Da) 1,3 g/cmc, pentru a asigura aportul capilar al apei. Uneori, în mod eronat, se spune că terenul trebuie să fie tasat, dar în acest caz Da este mai mare de 1,5-1,6 g/cmc, care stânjeneşte creşterea rădăcinilor şi activitatea microbiologică.
Deasupra seminţei terenul trebuie să fie afânat, cu Da 1-1,1 g/cmc, pentru a înlesni pătrunderea aerului şi a căldurii şi pentru a uşura răsărirea tinerelor plante.
Având asigurate aceste condiţii, procesul de germinare decurge normal, răsărirea este explozivă şi uniformă, cu plante viguroase care înăbunşă eventualele buruieni şi asigură recolte ridicate, de calitate superioară.

Apă, oxigen şi tempratură potrivită
În figură observăm componentele bobului de grâu care participă la germinare. Procesul de germinare începe cu îmbibarea seminţei cu apă şi durează atâta timp cât embrionul se hrăneşte cu substanţele de rezervă din bob, până la începerea procesului de fotosinteză, când tânăra plantă a ieşit la lumină. Germinarea poate începe numai în prezenţa apei, a oxigenului şi la o anumită tempratură specifică fiecărei culturi, când se declanşează procesele enzimatice din sămânţă.

Condiţii optime pentru germinarea seminţelor
Procesul de germinaţie este condiţionat de mai mulţi factori interni şi externi.
• Factorii interni se referă la specia plantei, faza de coacere, parcurgerea repausului germinal, vechimea seminţei ş.a.
• Factorii externi constau în:
– asigurarea apei, care constituie mediul în care se desfăşoară reacţiile biochimice şi diviziunea celulelor embrionului. Apa serveşte şi la transportul substanţelor solubile către embrion.
– asigurarea oxigenului, care accelerează procesul de formare a enzimelor. Apa şi oxigenul pătrunse în fiecare celulă a seminţei determină solubilizarea citoplasmei şi începe activitatea enzimelor, care transformă substanţele cu moleculă mare, complexă, în substanţe simple, transportate la embrion.
– asigurarea unui prag minim de temperatură specific fiecărei culturi agricole (1-2oC la mazăre, 4-5oC la sfeclă, 7oC la floarea-soarelui, 8-9oC la porumb, 11-12oC la orz). Intensitatea procesului de germinaţie creşte odată cu temperatura. Astfel, la porumb, la temperatura de 10oC, germinaţia durează 16-20 zile, la 12-13oC – 13-15 zile, iar la 21oC – 5-6 zile.
Lipsa ori insificienţa oricăruia dintre aceşti factori poate bloca declanşarea germinaţiei.

Activitate enzimatică intensă pentru dezvoltarea embrionului
În timpul germinaţiei, protoplasma celulelor se solubilizează şi intră în acţiune enzimele care transformă substanţele complexe în substanţe simple.
Embrionul foloseşte ca hrană şi energie glucoza, levuloza, zaharoza şi maltoza proprii şi din scutelum, şi apoi recurge la cele din endosperm.
Din scutelum se secretă enzimele:
– citaza, care dizolvă pereţii celulelor endospermului;
– amilaza, care transformă amidonul în maltoză şi zaharoză;
– maltaza, care transformă maltoza în glucoză şi levuloză.
În endosperm acţionează enzimele:
– maltaza, care transformă maltoza în glucoză şi alte substanţe;
– proteaza, care degradează proteina în acizi aminici;
– lipaza, care transformă substanţele grase în acizi graşi.
În urma activităţii acestor enzime, în sămânţă se formează un lichid lăptos, foarte bun pentru hrănirea tinerei plante (embrionul). Lichidul lăptos trece din endosperm prin scutelum la embrion, unde o parte este oxidat şi produce energia necesară germinaţiei, iar cealaltă parte serveşte la creşterea embrionului.
Ca urmare a dezvoltării embrionului, radicela rupe tegumentul seminţei şi iese, fiind protejată de coleoriză, şi se fixează de sol. Apoi iese şi tulpiniţa, fiind protejată de coleoptil şi, având lumină, începe procesul de fotosinteză. Menţionăm că la seminţele cu germinaţie epigeică (fasole, soia) ies la suprafaţa solului cotiledoanele.
Acesta este procesul complex şi miraculos al trezirii la viaţă a embrionului, care se găseşte într-o stare latentă în sămânţă şi care dă naştere noilor plante, noilor culturi agricole.

ETAPELE GERMINAŢIEI
În procesul de germinare se disting următoarele faze succesive:
1. Îmbibarea seminţei cu apă, proces fizic de absorbţie a apei în cantităţi diferite, în funcţie de compoziţia chimică a seminţei (circa 50% în cazul cerealelor, 100% în cazul leguminoaselor pentru boabe şi 120% din greutatea seminţei în cazul sfeclei de zahăr).
Apa pătrunde în bob prin hil, prin părţile subţiri ale pericarpului şi prin tegumentul seminal din zona embrionului. La început, absorbţia apei are loc prin îmbibaţia coloizilor din coaja seminţei, ca proces fizic, determinat de diferenţa de umiditate dintre sămânţă şi sol (sămânţa este mai uscată decât solul). Apoi intervin şi forţele osmotice, ca urmare a hidrolizei amidonului în zaharuri simple, cu potenţial osmotic ridicat.
2. Hidratarea şi activarea enzimelor, vitaminelor şi a celorlalte componente din sămânţă. Are loc intensificarea respiraţiei şi obţinerea energiei necesare procesului de germinaţie.
3. Diviziunea şi creşterea celulelor embrionului.
4. Încolţirea, adică ieşirea componentelor embrionului din sămânţă.
5. Morfogeneza, respectiv formarea organelor primare ale plantei.

Articol publicat în revista Ferma nr. 15/242 (ediţia 1-14 septembrie 2019)