În anul de producție 2013-2014, aproximativ 1800 ha au fost ocupate cu grâu, 400 ha cu orz, 600 ha cu rapiță, 1500 ha cu porumb, iar pe restul suprafeței s-au înființat culturi furajere. Sub linia trasă la finalul anului agricol, rămân ceva producții, anumite învățăminte practice și numeroase ofuri – cele mai importante, legate de imposibilitatea de a rezolva problema irigațiilor.
Luna aprilie, în Matca, a fost foarte secetoasă. Ploile au venit după 25 aprilie și a plouat continuu până pe 8 iulie 2014, în cele 3 luni acumulându-se rezerve de apă cât pentru 2 ani. „A fost o luptă extraordinară cu natura, pentru a conduce bine rapița, orzul, grâul și chiar am reușit să aplicăm câte 3 tratamente la aceste culturi, astfel încât producțiile au fost relativ mulțumitoare, deși din primăvară semnele erau mult mai bune la toate cele 3 specii vegetale. Mai exact, față de 2013, producțiile de grâu și de orz au fost diminuate la 5 tone/ha, dar am obținut o producție mai bună la rapiță, respectiv 4 tone/ha”, spune inginerul Gavrilă Tuchiluș, directorul SC Agrimat Matca, Galați.
Cu toate ploile din aprilie-iulie, cu toate investițiile în tehnologia aplicată ca la carte, floarea soarelui și porumbul au suferit enorm din cauza secetei cumplite, instalată după 8 iulie. „Am plâns lângă plantele tot mai uscate înainte de vreme, pentru că deși teoretic oricând am putea să irigăm, practic, din cauza altora, n-am reușit să aducem apa spre plante. Asta a condus la mari pierderi de recoltă la porumb și floarea soarelui. Dacă la floarea soarelui, cu chiu cu vai, am obținut totuși 3 tone/ha, oricum mai puțin față de anul trecut, la porumb pierderile de recoltă au fost usturătoare”, povestește fermierul.
Recolta de porumb a fost înjumătățită de seceta cumplită
Din data de 8 iulie 2014, la Matca nu a mai plouat absolut deloc până la data documentării acestui articol (10 sept. 2014). „Când recoltam rapița, am observat ceva în neregulă la cultura porumbului, deși până atunci evoluase frumos și chiar aveam bune speranțe. Am decis să facem câteva determinări, în anumite sole cu porumb, pentru a încerca să aflăm de ce cultura «s-a schimbat la față». Luând câte 10-15 plante din fiecare loc, am observat că rădăcinile au stat la suprafață pentru că, până în luna iulie, datorită precipitațiilor abundente, au avut suficientă apă și nu au fost obligate să coboare la 20-25 cm. În momentul instalării regimului cu temperaturi foarte ridicate și fără precipitații, stratul superficial de până la 15-20 cm s-a uscat și plantele au avut de suferit. În plus, termometrele și stația noastră pilot cu care urmărim evoluția precipitațiilor și a temperaturilor ne-au arătat și 37oC în aer, ceea ce înseamnă că la sol s-au înregistrat peste 50oC, în aceste condiții boabele de porumb neavând cum să ajungă la o maturitate normală, cu o coacere deplină”, explică fermierul.
Efectele negative s-au manifestat în nivelul producțiilor, porumbul rămânând la înălțimea la care a ajuns până la mijlocul lunii iulie iar, din acel moment, uscându-se continuu, la fel de afectat fiind și știuletele. „Mi se pare o mare pacoste ca, în prima decadă a lunii septembrie, să recoltezi porumb cu 11,5% umiditate, în timp ce alți fermieri cu alte condiții de aprovizionare cu apă a solului, în acel moment abia lucrau la porumbul siloz iar la porumbul boabe se punea problema unei umidități de peste 20%, stasul fiind de 17%. Este aproape incredibil ce s-a întâmplat aici cu porumbul și regret enorm că nu am putut iriga, pentru că dacă puteam interveni macar cu 500 ml/mp, vorbeam astăzi despre producții duble față de ceea ce obținem și culmea este că noi avem echipamente, iar dacă le desfășurăm, putem iriga deodată 150 ha. Iar, un alt element care confirmă faptul că seceta la noi a fost foarte mare în această vară este faptul că am recoltat porumbul pentru siloz până pe 10 august. În aceste condiții, de secetă atmosferică și a solului, de radiații și insolații, s-au uscat culturile din câmp și odată cu acestea, uscate ne-au devenit și inimile, văzând cum sub privirile noastre neputincioase pierdem recoltă, muncă și investiții realizate cu sacrificii suficient de mari”, își varsă oful Gavrilă Tuchiluș.
Neputința de a iriga…
Faptul că de ani și ani de zile doar se discută și doar se proiectează posibile soluții pentru a aduce irigațiile și la Matca a condus atât la reorientarea tehnologiilor în producția agricolă, cât și la imense investiții în tehnică agricolă, astfel încât fiecare fereastră bună de lucru să nu fie ratată. „Spre a reduce cheltuielile și spre a avea apa mai repede, noi am propus Ministerului Agriculturii alternativa ca în Barajul Movileni, cu nivel constant 365 de zile din 365 ale unui an, să avem o conductă de transport în canalul actual. Cheltuiala ar fi cât pentru aproape 0,5 km de autostradă, mai exact aproximativ 14 milioane de euro. Pentru ce? Pentru ca de mâine să putem iriga 28 mii de hectare de teren agricol, cu posibilitatea extinderii la 50-60 mii ha. În același timp, cu documente justificative, cheltuiala pe mc de apă s-ar reduce la jumătate față de costul apei aduse de la 96 km, de la Dunăre. Acele 3 stații pe care noi le păzim din anul 2010, pe cheltuiala noastră, de când statul nu mai subvenționează apa, ar putea fi foarte utile oricând și de asta le și îngrijim. Problema mare este că nici la actualele prețuri ale metrului cub de apă nu putem iriga, pentru că pe acel traseu de 96 km până la Dunăre, de unde s-ar aduce apa, există, la mijlocul județului o întrerupere, pentru că nu se mai irigă de ani de zile și sistemul este distrus. În aceste condiții reale, încă o dată subliniez din răsputeri faptul că statul ar trebui să investească acolo unde cu adevărat se produce, pentru a produce cu adevărat”, susține fermierul gălățean.
Fermierii au făcut tot, dar absolut tot ceea ce a depins de ei, respectiv au căutat soluții alternative pentru irigat și le-au găsit, le-au propus și acum așteaptă susținere. „Am păstrat și cheltuim în continuare bani pentru a conserva și îmbunătăți infrastructura pentru irigat, am schimbat culturi și tehnologii, am investit în tehnică performantă pentru a putea înmagazina și păstra cât mai mult apa în sol. Nu cred că mai este ceva de făcut în plus și care să depindă de noi, pentru a determina pământul acesta să rodească, iar culturile și noi să nu mai fim atât de afectați atunci când nu plouă la timp. Dar încă depindem mult de susținerea statului și de un anumit sistem de organizare din agricultura românească. Nu ne rămâne decât să mai spunem încă o dată că problema irigațiilor nu este fără rezolvare, dacă vrem cu adevărat. Până când vor fi înțelese lucrurile bine și până se va trece la rezolvare, rămânem în aceleași coordonate ale ultimului deceniu cel puțin – adică, a mai trecut un an de muncă imensă în agricultură, un an greu, cu investiții materiale și de energie umană aproape de neimaginat, cu cheltuieli însemnate și aparent colaterale în speranța că totuși va veni un timp în care și la noi ploaia va fi un bonus, și nu un factor esențial în asigurarea producțiilor pentru care s-a respectat absolut fiecare verigă tehnologică. Și, concret, în anul 2014, rămânem cu această mare, mare dezamăgire: porumbul. Distrus sub ochii noștri de lipsa apei. Dezamăgire și față de neputința oamenilor de a înțelege, de a organiza, de a acționa. Nu renunțăm, însă. Vom continua să muncim, să ne adaptăm, să căutăm soluții. Și rămânem cu speranța că, tot cu ajutorul semenilor, a celor care pot decide, până la urmă vom pune în practică soluțiile care să le aducă pământului și plantelor la timp apa de care au nevoie”, conchide Gavrilă Tuchiluș.
Când pământul strigă după apă…
Observând cât de atent și profesionist s-a lucrat și în acest an la Agrimat Matca, un singur argument fiind linia absolut perfectă care se putea trage din orice punct de deasupra sau din lateralele lanurilor de porumb, răsărirea fiind uniformă și plantele crescute la aceeași înălțime de aproximativ 2 m, inclusiv reporterul simte un profund sentiment de regret că munca nu a putut fi răsplătită prin producții pe măsură… Dimpotrivă, pământul, impecabil de curat dintre rândurile de porumb, pe de o parte parcă dorea să le mulțumească celor care l-au îngrijit până la un anume punct, dar crăpăturile din pământ, cu adâncimi de minimum 25-30 cm (măsurate și fotografiate de reporter, alături de fermier), parcă se transformaseră în guri care strigau disperate după apă! Și parcă certau omul, care în loc de apă nu putea lăsa peste brazdă decât o lacrimă desprinsă din adâncul sufletului său, ca dintr-o, deocamdată, nesecată fântână a sentimentelor de supărare, de neputință, chiar de frustrare că, deși vrei, știi cum, cheltui în continuare bani exact pentru aceasta (inimaginabil), nu poți ajuta pământul și plantele cu apă, ci doar cu acea biată perlă desprinsă din propria-ți ființă.. Și mai poți, doar, cere ajutorul divin, eventual construind încă o troiță, așa după cum a mai făcut inginerul Gavrilă Tuchiluș, prin anul 2000, atunci când tot pe o secetă cumplită, la răscruce de drumuri, cu mic cu mare, mireni și preoți s-au adunat lângă troița special construită spre cinstirea Sfintei Cuvioase Parascheva și spre rugă pentru apă. Iar, înaltul și-a făcut milă și, atunci, a plouat. Acum, după 14 ani, în timpul tehnologiilor înalte și al investițiilor serioase și strategice în tehnologie, se pare că totuși ceva rămâne neschimbat de milenii la români: Divinitatea rămâne singura care deocamdată ar putea asculta ruga truditorului pământului de a aduce apa către plantă!
Fără comentarii, ci doar cu speranță de bine și cu o urare: de va fi să mai curgă vreo lacrimă prin ochii agricultorilor din Matca, aceasta să nu vină din frustrarea că aduci noul și performanța în fermă, că investești milioane de euro în fermă riscând multe nopți nedormite, că ești profesionist în agricultură și, până la urmă, culmea, nu din vina ta, ajungi ca totul să pară în van; lacrima viitoare să arate bucuria unor recolte bogate și mulțumire că munca își găsește eficiență. Iar gândul acesta urare cred că ar avea mari șanse de împlinire, cu o singură condiție: să fie ascultați și auziți cei din practica agricolă. Au și propun soluții, pentru că știu foarte bine realitățile, inclusiv pe cele financiare. Au produs și produc pâinea noastră cea de toate zilele, au dat și dau salarii, zeci și sute de suflete au mers înainte pentru că oamenii aceștia le-au adus pâine și venituri. Ei vin din economia reală. Au trecut și trec, mereu, peste diverse crize. Iar dacă există, înseamnă că au avut și au soluții. Merită să fie luați în seamă! Spre creșterea economiei românești, o economie care are nevoie de dezvoltarea agriculturii precum… planta de apă, atunci când este secetă! Dumneavoastră ce credeți?
Petronela COTEA MIHAI
redactor Radio România Iași
