Zmeurul se poate planta atât toamna, cât şi primăvara, însă numai după ce s-au luat toate măsurile ce garantează aplicarea unei tehnologii care să respecte nevoile acestei specii în cultură.
Spre exemplu, în alegerea terenului potrivit trebuie să ne orientăm cu cel puţin un an înainte, ţinând cont atât de condiţiile climatice, cât şi de planta premergătoare. Abia apoi se trece la lucrarea propriu-zisă a solului.
Pregătirea terenului
Analiza solului este necesară înainte de înfiinţarea plantaţiei. pH-ul optim este de 6,5 dar zmeurul se poate cultiva în condiţii bune şi la un pH între 6 şi 7. Dacă acesta nu este corespunzător, se poate face o corecţie prin aplicarea amendamentelor. Potasiul, fosforul şi magneziul se administrează concomitent cu pregătirea terenului înainte de plantare, iar îngrăşămintele cu azot se aplică la câteva săptămâni de la pornirea în vegetaţie.
Gunoiul de grajd bine fermentat, în cantitate de 60-80 de tone, se risipeşte pe toată suprafaţa sau pe rândul unde urmează sa fie plantat zmeurul şi se încorporează în sol cu freza.
Având în vedere durata mare de viaţă a unei plantaţii, de circa 12-15 ani, înainte de plantare este bine să se facă o arătură de desfundare, la 40-50 cm. Dacă, astfel, roca mamă (stratul nefertil) se aduce la suprafaţă se va face doar o arătură mai puţin adâncă.
În funcţie de analiza solului, se poate interveni cu un aport de magneziu.
În general, se asigură: P2O5 – 100-250 unităţi/ha; K2O – 200-300 unităţi/ha; MgO – 80-100 unităţi/ha.
Aceste date sunt orientative, ştiind că o parte din solurile din România sunt bine aprovizionate cu potasiu.
Înainte de plantare, solul se lucrează cu freza sau cu grapa cu discuri.
Înfiinţarea culturii
Distanţa de plantare între rânduri variază în funcţie de vigoarea soiului, de puterea de drajonare, de fertilitatea solului şi de modul de conducere a plantaţiei. La soiurile viguroase, cu putere mare de drajonare, se lasă o distanţă mai mare. În general, aceasta este de 3-3,3 m, când se lucrează mecanizat cu tractor mare şi de 2,5-2,8 m, când se lucrează cu un motocultor. Între plante, pe rând, se lasă 0,4-0,8 m, în funcţie de capacitatea de drajonare.
Înainte de plantare, se marchează rândurile cu o sfoară sau cu un marcator, pe o lungime de maxim o sută de metri, pentru a uşura recoltarea şi scoaterea lădiţelor în capătul rândurilor, la drumurile de acces.
Se recomandă ca rădăcina plantelor să se umecteze timp de 1-2 ore pentru a le rehidratata, sau să se mocirlească.
Plantarea se face manual în rigole deschise, mecanic sau cu cazmaua.
Drajonii de zmeur se plantează cu 2-3 cm mai jos faţă de nivelul la care s-au dezvoltat în pepinieră. Dacă se sădesc mai adânc, plantele se vor dezvolta mai greu şi vor emite drajoni puţini şi de slabă calitate. Planta se aşează cu rădăcina răsfirată, care se acoperă apoi cu pământ, iar solul se tasează uşor în jurul plantei.
La plantarea de primăvară apare riscul deshidratării, dacă nu plouă în primele zile după plantare, în acest caz fiind necesare udări.
Sisteme de conducere şi de palisare
Pentru a asigura întreţinerea optimă a unei culturi de zmeur este necesară montarea unui sistem de susţinere (palisare) care să asigure verticalitatea tulpinilor.
Întrucât recoltarea manuală reprezintă peste 55-60% din totalul cheltuielilor dintr-o plantaţie de zmeur, în funcţie de condiţiile locale avem nevoie de cel mai bun sistem de palisare. Se vor lua în considerare mai mulţi factori: vigoarea soiului, modul de fructificare (pe tulpini anuale sau bianuale), o bună expunere la soare, gradul de aerare şi costul sistemului de palisare.
Sistemul de conducere la soiurile remontante. În această grupă intră soiuri precum Polana, Polka, Pokusa şi altele. Palisajul este simplu: se pun spalieri şi se montează două sârme paralele la 1-1,2 m pentru susţinerea plantei. Tulpina se taie în ras în fiecare an. Dacă sârmele sunt fixate cu cleme, acestea se pot strânge în toamnă înainte de cosirea tulpinilor.
Cultura pe spalier. Majoritatea soiurilor cultivate realizează producţia de fructe pe tulpinile de doi ani. La acestea drajonii se plantează la distanţa de 2,5-3 m între rânduri şi de 0,4-0,6 m între plante pe rând.
Pe spalieri se prind două rânduri de sârme duble, aproximativ la 0,6 m şi 1,4 m. Stâlpii se amplasează pe rând la distanţe de 8-12 m, în funcţie de natura materialului (lemn, beton, fier) şi de grosimea lor, montându-se pe ei traverse (juguri) de lemn sau de metal prin care se conduc sârmele. Distanţele între sârme, pe acelaşi nivel, pot fi între 0,5 şi 0,8 m în funcţie de lăţimea benzii de fructificare.
Acest sistem de cultură asigură o bună producţie pe unitatea de suprafaţă, dar este mai costisitor.
Cultura sub formă de gard fructifer se pretează la soiurile cu creştere erectă şi cu vigoare mai mică.
Zmeurul se cultivă sub formă de bandă fructiferă, ca şi în cazul sistemului cu spalieri, dar nu se montează nici un fel de susţinere. Plantele se scurtează la 1,2-1,4 m. Producţia este diminuată din cauza îndepărtării vârfurilor, dar înfiinţarea şi întreţinerea culturii este mai puţin costisitoare. Acest sistem se foloseşte uneori la soiurile remontante.
Cultura pe araci nu se practică decât ocazional, pe suprafeţe mici, în grădinile particulare.
Alte tipuri de palisare sunt:
– sub formă de „V” simplu sau dublu, practicat în ţările din sud-vestul Europei;
– sub formă orizontală, pentru a uşura recoltarea mecanizată (Noua Zeelandă şi Australia);
– gard simplu, cu sârmele fixate pe o singură parte.
Într-una din ediţiile viitoare vom scrie despre întreţinerea culturii de zmeur şi tăierile care se aplică plantaţiilor.
IDENTIFICAREA SUPRAFEŢEI PENTRU CULTURĂ
Zmeurul necesită un teren însorit, cu o bună mişcare a aerului, cu umezeală suficientă, ferit de vânturile puternice şi de temperaturile foarte scăzute din timpul iernii. În plantaţiile înfiinţate pe pantele cu expoziţie sudică fructele se coc mai repede cu 7-8 zile, comparativ cu cele situate pe pante nordice. În aceeaşi locaţie, condiţiile de microclimat şi de sol pot fi foarte diferite.
De aceea, pentru înfiinţarea unei plantaţii pe suprafeţe mari, arealul se poate testa timp de doi-trei ani, cultivând o suprafaţă mai mică de zmeur. În acest caz sunt obligatorii analizele de sol privind conţinutul în diferite elemente chimice şi pH-ul.
Zmeurul se dezvoltă cel mai bine pe solurile lutoase, bine drenate, bogate în materie organică, în general cu un humus de peste 2,5% şi cu o bună capacitate de reţinere a apei.
Specia se poate cultiva şi pe solurile mai nisipoase, dar în condiţii de irigare.
Nu se vor înfiinţa plantaţii de zmeur pe soluri reci şi argiloase, unde exisă tendinţa de băltire a apei, deoarece cultura va fi compromisă încă din primii ani. Pe aceste soluri se poate planta zmeurul doar cu condiţia asigurării unui drenaj corespunzător şi, eventual, plantarea pe straturi înălţate.
Planta premergătoare
Cerealele păioase pot fi bune premergătoare pentru zmeur, mai ales dacă se face o erbicidare totală după recoltat şi răsărirea buruienilor. Alte premergătoare pot fi leguminoasele, care lasă terenul îmbogăţit în azot şi, în general, curat de buruieni. Legumele timpurii, care se recoltează în timpul verii, pot fi o altă soluţie.
Se evită următoarele premergătoare: cartofii, roşiile, vinetele sau ardeii, din cauza riscului infecţiei cu Verticillium wilt (verticilioza), boală comună.
Acolo unde există zmeur sau mur din flora spontană în preajma plantaţiei, acesta se va elimina prin mijloace mecanice sau prin erbicidare pe o rază de cel puţin o sută de metri.
ACHIZIŢIONAREA PLANTELOR
Plantele de zmeur se procură din timp, din pepiniere autorizate, care sunt controlate şi autorizate de Inspectoratele Teritoriale pentru Controlul Seminţelor şi Materialului Săditor şi de Unităţile Fitosanitare judeţene.
Nu se folosesc plante de provenienţă necunoscută sau recoltate din plantaţii îmbătrânite de zmeur, care poartă bolile şi dăunătorii specifici din plantaţia mamă.
