Şi oricât de mult mi-aş fi dorit să nu cad în această capcană, nu am putut să nu fac o comparaţie cu IndAgra, cea mai importantă manifestare de acest gen din România. Oarecum, cele două evenimente sunt similare, dar atât de diferite în ceea ce priveşte conţinutul şi organizarea. Întotdeauna am avut senzaţia că IndAgra este o expoziţie haotică, greu de parcurs, fără o identitate clară. Chiar dacă, trebuie să recunosc, ultima ediţie mi-a lăsat o impresie ceva mai bună, în general nu sunt un mare admirator al acesteia. Dacă plouă sau mai bate şi vântul, e jale pentru expozanţi. Interesul vizitatorilor se manifestă în special în week-end, şi nu neapărat fermieri interesaţi de noi achiziţii, iar dacă te nimereşti când vine ministrul, preşedintele sau mai ştiu eu care politician, lumea se strânge ca la balamuc. Despre centrul de presă, ce să mai zic… E mai tot timpul închis, accesul la internet e restricţionat, de parcă Bucureştiul s-ar aflat departe de lumea civilizată. Îmi aduc aminte că acum vreo doi ani venise un jurnalist olandez şi mă întrebase de calculatoare. Mi-a fost şi jenă să-i explic cum stă treaba. I-am promis că-i dau eu nişte informaţii şi ceva poze din expoziţie pentru a ilustra reportajul. M-am ţinut de cuvânt, dar sunt sigur că pentru el a fost o experienţă de prost gust.

Peste o sută de mii de vizitatori!
Dar mai bine să vă povestesc de Agribex, târgul naţional de agricultură al Belgiei, organizat o dată la doi ani, sub umbrela Federaţiei Constructorilor şi Importatorilor de Echipamente Agricole (Fedagrim). Prima ediţie s-a desfăşurat tocmai în anul 1909, dar sub o altă denumire până după cel de-al Doilea Război Mondial. Expoziţia este „indoor”, acoperă atât sectorul vegetal, cât şi cel zootehnic, dar se ocupă şi de grădinărit şi de spaţii verzi. Două treimi din spaţiu sunt alocate mecanizării. Târgul durează cinci zile, iar suprafaţa totală a halelor măsoară 90.000 metri pătraţi, din care circa 63.000 rezervaţi expozanţilor. În 2017, aproape întreg Brussels Expo a fost închiriat de cele 350 de firme participante. Accesul la târg pentru o zi costă 15 euro, dar dacă biletul este achiziţionat pe internet, se plătesc doar 12 euro. Vin vizitatori nu doar din Belgia, ci şi din Olanda, Franţa şi chiar Germania. Deşi trecuseră doar două săptămâni de la Agritechnica, interesul publicului a rămas la cote înalte. Organizatorii vorbeau de peste 100.000 de vizitatori. Fiind o manifestare cu caracter profesional, între 85 şi 90% dintre vizitatori sunt direct interesaţi de expoziţie. „În Belgia, numărul fermierilor scade în fiecare an, la fel şi numărul vizitatorilor acestei expoziţii. Cu fiecare ediţie pierdem între 3 şi 4 procente. În 2017 am reuşit totuşi să ne păstrăm numărul de vizitatori, dar este o excepţie”, ne-a explicat Alain Vander Cruys, managerul Agribex. O altă particularitate a acestui târg este faptul că la fiecare ediţie se schimbă amplasamentul expozanţilor. Pentru o dinamică mai bună şi pentru a asigura vizibilitate fiecărei companii în parte. Un concept sănătos şi uşor de gestionat.

Atracţie pentru tineri
Ce m-a impresionat însă cu adevărat a fost numărul foarte mare de tineri, în special copii de şcoală. Am înţeles că în jur de 8.000 de elevi au vizitat ultima ediţie. Cei mai mici dintre ei, în vârstă de numai 7-8 ani, erau însoţiţi de profesori, iar la anumite standuri aveau parte de prezentări din partea companiilor. Mai erau şi câteva ateliere de lucru, în care viitorii potenţial fermieri puteau învăţa să folosească anumite unelte, să desfacă şuruburi, să înţeleagă efectiv cum funcţionează un tractor. La fel de interesant mi s-a părut şi atelierul de lucru din pavilionul 7, unde tineri de la şcolile profesionale de specialitate reparau sau asamblau diferite echipamente agricole. Totul la vedere şi simulând situaţii cât se poate de reale. Este o ocazie şi pentru reprezentanţii companiilor de maşini agricole de a intra în contact direct cu potenţial viitori angajaţi, ne spuneau organizatorii. Un exemplu ce ar putea avea succes şi la noi. Îmi vine în minte acum proiectul APIMAR care urmăreşte, alături de Colegiul Harnaj din Bucureşti, să rezolve problema lipsei mecanicilor din agricultura românească. N-ar fi rău să-i vedem la lucru pe aceşti tineri. „Ne confruntăm cu mari dificultăţi în a găsi tehnicieni buni. Tinerii învaţă mecanică, dar apoi preferă să se angajeze la un service auto, nu sunt prea interesaţi de agricultură”, constata şi Alain Vander Cruys.

Firmele cer extinderea suprafeţei de expunere
Aşa cum spuneam anterior, scăderea numărului de vizitatori este o problemă serioasă cu care se confruntă organizatorii Agribex. O posibilă rezolvare ar fi scurtarea duratei evenimentului, la patru sau chiar trei zile. Pe de altă parte, companiile expozante, în special cele de maşini şi echipamente agricole, solicită un spaţiu tot mai mare. La această ultimă ediţie, New Holland a închiriat nu mai puţin de 1.900 metri pătraţi, dar există un importator local, reprezentant al mai multor branduri de maşini agricole, care a ocupat o suprafaţă de 2.400 metri pătraţi.
O parte din timp l-am petrecut la standul Joskin, celebrul producător belgian de remorci pentru împrăştiat îngrăşământ şi de vidanje, iar gazdă ne-a fost chiar Victor Joskin, fondatorul companiei.
În Belgia sunt circa 37.000 de ferme, iar suprafaţa medie a unei exploataţii agricole este de aproximativ 36 de hectare. Anual sunt achiziţionate în jur de 2.500 de tractoare noi. Doar 2% din populaţie desfăşoară o activitate legată, într-un fel sau altul, de agricultură, sector al economiei care contribuie cu ceva mai puţin de două procente la formarea Produsul Intern Brut (PIB).

AGRICULTURA VIITORULUI
Conceptul de „smart farming” este o temă pe care am întâlnit-o şi la Agribex. Toţi producătorii importanţi de echipamente agricole încearcă să ofere soluţii de stocare şi monitorizare a datelor. Agricultura viitorului este conectată la senzori şi calculatoare ultraperformante care procesează toate informaţiile, având ca obiectiv clar optimizarea costurilor şi creşterea productivităţii. Toţi actorii din piaţă au înţeles asta şi sunt deja cu un pas înaintea beneficiarilor.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 1/206 (ediţia 1-31 ianuarie 2018)