Costel Vînătoru, director Banca de Gene Buzău: ”Am livrat peste 10.000 de pliculețe cu semințe. Cererea a fost foarte mare, undeva la aproape peste 180 de solicitări pe oră, stocul s-a epuizat”.
Banca de Gene Buzău a încheiat în forță campania de donare de semințe către cultivatorii din țară.
„Ne-am așteptat să avem un val mare de solicitări. Noi am pregătit pentru început 500 de kituri cu semințe din peste 15 soiuri, creația băncii noastre și soiuri mai vechi. Cererea a fost foarte mare, undeva la aproape peste 180 de solicitări pe oră, stocul s-a epuizat și am fost nevoiți să suplimentăm. Într-un final, am livrat peste 10.000 de pliculețe cu semințe, de câteva ori mai mult decât anul trecut”, ne-a declarat pentru revista Ferma, acad. dr. ing. preot Costel Vînătoru, directorul BRGV Buzău.
Cercetătorul științific I a dorit să precizeze că au fost furnizate semințe de tomate, varietățile Rapsodia, Nera, Simila, Vitamina; alături de cunoscuta varză de Buzău, un soi nou de gogoșar în curs de omologare, Luffa Cylindrica (buretele vegetal), un soi de busuioc cu frunza roșie (Săvârșin) ce urmează să fie în Catalogul Oficial, varietăți de salată iute, de leuștean, dar și soiuri exotice, precum spanacul urcător, crizantema comestibilă, castravetele amar, kiwano sau pepenele cu coarne.
Directorul BRGV susține că a fost o activitate de voluntariat, în afara programului, care a necesitat un efort foarte mare, accentuat de faptul că unitatea este sub limita necesară de personal.

„AVEM UN VOLUM MARE DE MUNCĂ ȘI CU PERSONAL INSUFICIENT!”
„Avem undeva la 300 de linii de fasole care trebuie regenerată, depășim peste 100 de soiuri de tomată și ne apropiem de 100 de linii de soiuri de pătlăgele vinete. Trebuie să regenerăm baza de germoplasmă, să evaluăm starea de sănătate, pe urmă să vedem autenticitatea și stabilitatea genetică ale soiurilor respective.
Apoi, avem de făcut descrierea fenotipică, genotipică, amprentarea genetică, deci, este o muncă de lungă durată grea și, din păcate, nu avem personal suficient pentru a face această activitate”, constată cu amărăciune, directorul BRGV.
În această perioadă, la Banca de Resurse Genetice Vegetale Buzău a început campania de semănat de producerea răsadurilor și pregătirea spațiilor de cultură.

SE IMPUNE RELANSAREA PRODUCȚIEI DE SEMINȚE!
Costel Vînătoru: „Trebuie să menționăm că a crescut interesul cultivatorilor pentru legumele românești, fapt pentru care Ministerul Agriculturii ar trebui urgenteze elaborarea strategii de multiplicare și de producere de semințe în România.”
CITEȘTE ȘI: BRGV Buzău în plină campanie de extras semințele. Noi plante aclimatizate!
BRGV Buzău în plină campanie de extras semințele. Noi plante aclimatizate!
Laboratoare dotate cu aparatură de vârf Costel Vînătoru ne spune cu bucurie că a reușit să constituie și să doteze trei laboratoare cu aparatură de vârf: genetică și biochimie; analiza, controlul calității seminței și laboratorul de conservare resurse, cu celule cu atmosferă controlată în care se păstrează semințele la loc sigur pe termen mediu și lung. „Avem laboratorul de genetică și biochimie bine echipat, specialiștii de top au fost să ne ajute și să ne învețe să lucrăm pe aceste aparate. Era un vis care mi se părea greu de atins când am pus în operă acest proiect – Banca de Resurse Genetice Vegetale: să amprentăm genetic creațiile românești ca să putem demonstra lumii științifice ce tezaur avem în conservare. Am reușit!”, a exclamat Costel Vînătoru.
Noi plante aclimatizate
„Am găsit în flora spontană specii de plante foarte valoroase, cum ar fi: măcrișul și chimenul. Avem o specie nouă de care suntem încântați, o plantă popular denumită migdale de pământ, cu fructele de dimensiunea alunelor de pădure, dulci, cu potențial mare de producție, fără boli, fără dăunători. De asemenea, o bucurie pentru noi e că am reușit aclimatizarea unei specii de pepene Kajari, varietate cultivată de o comunitate din India, puțin cunoscută în Europa. E un pepene de mici dimensiuni, ajunge la 0,5 kg, numai bun pentru o singură masă, foarte gustos, parfumat”, a subliniat Costel Vînătoru.







