Salonul crescătorilor de animale din Masivul Central a fost o adevărată sărbătoare pentru fermierii francezi şi nu numai, atât prin numărul mare de animale, tehnologii şi echipamente prezentate, cât şi prin gama largă de servicii şi consultanţă.
Şi românii au vizitat Sommet
La ediţia de anul acesta, pe lângă interesul profesional firesc, am remarcat în mod deosebit dorinţa de socializare şi chiar exuberanţa expozanţilor şi vizitatorilor, francezi şi internaţionali.
De asemenea, este de notat numărul mare de vizitatori români, veniţi atât în scopuri pur comerciale, pentru a testa piaţa sau pentru a cumpăra animale şi genetică franceză, cât şi pentru a se pune la curent cu noutăţile din piaţă.
Vom reveni în numerele viitoare ale revistei Ferma cu ample reportaje şi impresii de la evenimentele desfăşurate în cadrul Sommet şi din fermele vizitate.
Peste 100.000 de vizitatori!
Cea de-a 31-a ediție a Sommet de l’Élevage s-a încheiat cum nu se putea mai bine. „Obiectivul a fost mai mult decât atins”, declara Fabrice Berthon, directorul general al Salonului.
„105.000 de vizitatori, dintre care 5.000 de vizitatori internaționali, s-au plimbat pe culoarele salonului. Mai trebuie să subliniem excelenta evaluare a animalelor prezente în expoziție, inclusiv rasa Charolaise cu Campionatul Național şi un număr record de conferințe tehnice”, a remarcat, în mod deosebit, Jacques Chazalet, președintele SOMMET.
Prezenţa internaţională, atât la nivel de expozanţi cât şi prin cei peste 5.000 de vizitatori internaționali a marcat revenirea după epidemia COVID. Pentru Benoît Delaloy, directorul internațional al Sommet, această ediție a fost una „în care ne-am reîntâlnit cu vechi prieteni. A existat un real entuziasm din partea vizitatorilor străini, încântați să se întoarcă la Salonul Internațional”.
SOMMET-ul convivialității
Dintre evenimentele deosebite care s-au desfăşurat pe parcursul celor patru zile ale târgului am remarcat:
1. Congresul european Hereford, la care au participat aproximativ 100 de fermieri crescători ai rasei Hereford din 10 țări, a inclus un bogat schimb de idei și de metode de creștere, dar a marcat şi recunoașterea importanţei Asociaţiei franceze a rasei Hereford.
2. Întâlnirea Jeunes Agriculteurs (Tinerii fermieri) – AfterCow a fost un succes enorm, cu peste 5000 de participanţi.
3. Seara regiunii Auvergne-Rhône-Alpes care a atras peste 1500 de persoane şi a permis expozanților, organismelor agricole și politicienilor să se întâlnească și să discute, la un pahar de vin, convivial, problemele curente şi de viitor ale sectorului agricol.
4. Seara internațională cu prezentarea raselor de bovine, ovine şi cabaline – la care au fost prezenţi aproape 400 de spectatori.
5. Sommet este un eveniment important şi pentru politicieni. Anul acesta, organizatorii, expozanţii şi fermierii s-au bucurat de prezența lui Marc Fesneau, ministrul francez al Agriculturii și securității alimentare şi mai mulţi reprezentanţi ai Parlamentului francez, inclusiv Gérard Larcher, președintele Senatului francez.
Iurta şi bucătăria mongolă
Mongolia, invitatul de onoare al Sommet, s-a bucurat de un real succes în rândul vizitatorilor, prin legăturile foarte puternice care au fost create de-a lungul mai multor ani în vederea pregătirii evenimentului. Standul oficial al Mongoliei şi multe alte evenimente, inclusiv vizitele în ferme, conferințe, expunerea unei iurte cu elemente tradiţionale, demonstrații de bucătărie mongolă, precum și prezența ministrului mongol al agriculturii au foarte apreciate.
Declaraţiile oficiale au arătat că cele două state sunt interesate de schimburile din sectorul agricol, în special în ceea ce priveşte bovinele de carne şi ovine.
Conștientizarea Anului Mondial al Pastoralismului
Anul 2026 a fost declarat „Anul mondial al pastoralismului și al pășunilor”, un eveniment major pentru crescătorii de animale din întreaga lume, iar pregătirile au început deja. Conştienţi de responsabilitatea ce le revine şi implicaţi activ, organizatorii Sommet au planificat o serie de activităţi în jurul temei mondiale a pastoralismului şi care vor culmina cu ediţia din 2026 a târgului.
Ambiția Sommet este de a deveni, la nivel mondial, evenimentul numărul 1 pentru agricultura de mâine, promovând toate progresele și inovațiile care au ca scop conservarea naturii și a omului. Acest angajament de mare anvergură este susținut de un nou logo și de o declarație de intenție mândră care spune: „SOMMET de l’Élevage, World’s #1 Sustenable Livestock Show”.
CE SE PREGĂTEŞTE PENTRU 2023?
Următoarea ediţie a Sommet va avea loc în perioada 3-6 octombrie 2023 şi va găzdui campionatele naționale pentru două dintre cele mai populare rase de bovine: Limousin, în ringul principal Zenith, pentru bovine de carne și, în ringul pentru bovine de lapte, Brown Swiss.
Sub forma unei concluzii pentru ediţia 2022 și a unui obiectiv viitor, atât Jacques Chazalet, cât și Fabrice Berthon sunt de aceeași părere: „Să ne continuăm elanul, să întâmpinăm 1.600 de expozanți și 110.000 de vizitatori în 2023”.
un articol de
GHEORGHE GHIŞE