La ferma Agro Chirea din Rusăneşti, judeţul Olt, aproape nimic nu se pierde. Până şi dejecţiile animalelor au devenit o resursă, fiind transformate în energie printr-o instalaţie de biogaz. Investiţia asigură independenţa energetică a fermei, atât din punct de vedere electric, cât şi termic, şi conturează un model de economie circulară aplicat în zootehnie.

În România, faţa fermelor zootehnice se schimbă. Bunăstarea animalelor a reprezentat, în ultimii ani, o temă amplu dezbătută de reprezentanţii sectorului, iar legătura dintre condiţiile din adăpost şi productivitatea animalelor a fost intens studiată.
Totodată, consumatorul este mult mai atent la ceea ce pune în farfurie. Acesta îşi doreşte să cumpere alimente obţinute în condiţii etice, cu respect pentru animale şi pentru mediul înconjurător.
Proiectele zootehnice dezvoltate şi implementate de Evoteck, companie italiană specializată în domeniu, urmăresc tocmai integrarea acestor elemente. Soluţiile sunt concepute astfel încât să se completeze reciproc, de la condiţiile de creştere a animalelor și până la valorificarea resurselor rezultate din activitatea fermei.

De la vaca de lapte, la energia din fermă
Un astfel de sistem a fost realizat şi la Agro Chirea, exploataţie care adăposteşte peste 1.000 de vaci de lapte din rasa Holstein, dintre care aproximativ 750 se află în prezent la muls.
Colaborarea dintre cele două companii s-a concentrat, în ultimii doi ani, pe trei direcţii: un adăpost destinat vacilor aflate în faza de vârf a lactaţiei, un adăpost pentru viţeii aflaţi în perioada de înţărcare şi o instalaţie de biogaz cu o capacitate de 330 kW.
„Practic, avem un circuit închis – cultură vegetală, animale, dejecţii, biogaz, energie”, explică Claudia Cădar, director general al Evoteck România.
Bunăstarea animalelor, o condiţie pentru productivitate
„Confortul nu mai este un lux, e o condiţie de performanţă”, este principiul de la care porneşte Claudia Cădar atunci când vorbeşte despre proiectele realizate în fermele zootehnice. La Agro Chirea, obiectivul a fost ca animalele să fie protejate de factorii care le pot afecta starea de confort şi, implicit, producţia.
Unul dintre cei mai importanţi este stresul termic. „Pentru protecţia animalelor, am instalat prelate antivânt cu efect de umbrire şi cu deschidere automatizată. Dar, când temperatura creşte, vaca suferă, iar producţia de lapte scade considerabil. De aceea, în adăpost există ventilaţie şi o instalaţie de udare pe greabăn a animalelor, pentru a le proteja de stresul termic”, ne-a explicat reprezentanta Evoteck.

Confortul începe cu libertatea de mişcare
Pe de altă parte, libertatea de mişcare şi spaţiul destinat odihnei sunt elemente esenţiale în proiectarea adăpostului.
„Am folosit separatoarele noastre de cuşetă, model Comfy, care organizează spaţiul de odihnă în mod eficient şi permit animalelor să se aşeze şi să se ridice mai uşor”, susţine Claudia Cădar.
În grajd au fost instalate şi perii automate de scărpinat, pe care vacile le folosesc frecvent pentru îndepărtarea murdăriei şi a firelor de păr moarte. Acţiunea de masaj contribuie la stimularea circulaţiei sângelui şi la confortul animalelor.
Sănătatea viţeilor asigură viitorul fermei
Pentru o fermă de vaci de lapte, primele săptămâni de viaţă ale viţeilor sunt esenţiale. Sănătatea şi dezvoltarea acestora reprezintă, în cele din urmă, baza pentru continuitatea efectivului. După administrarea colostrului, viţeii sunt mutaţi în boxe individuale, unde rămân aproximativ 10 zile.
Ulterior, sunt transferaţi în boxe colective. Sistemul Evoteck urmăreşte să reproducă, pe cât posibil, comportamentul natural al viţeilor. Alăptarea automată permite administrarea laptelui în mai multe porţii pe parcursul zilei, adaptând alimentaţia la nevoile animalului.
”Rezultatul urmărit este o creştere în greutate de aproximativ 900-1000 de grame pe zi, iar în anumite situaţii chiar de peste un kilogram pe zi”, afirmă Claudia Cădar.

Când dejecţiile capătă valoare
Dacă adăposturile sunt proiectate pentru a asigura condiţii optime animalelor şi pentru a susţine productivitatea, instalaţia de biogaz duce principiul eficienţei cu un pas mai departe: transformă dejecţiile rezultate din fermă în energie electrică şi termică.
Instalaţia implementată de Evoteck are o capacitate de 330 kW şi utilizează toate dejecţiile provenite din fermă. Sistemul este format din două digestoare cu diametrul de 24 de metri şi un separator de dejecţii amplasat la ieşirea digestatului din instalaţie.
Două probleme, o singură soluţie
Decizia de a face această investiţie a venit într-un context în care costurile cu energia au crescut puternic, pe fondul războiului din Ucraina, în timp ce cerinţele de mediu privind gestionarea dejecţiilor au devenit tot mai importante.
Pentru Florin Chirea, cele două probleme au putut fi abordate prin aceeaşi investiţie de aproximativ 3 milioane de euro, realizată prin PNRR. Instalaţia funcţionează 24 de ore din 24 iar energia produsă asigură independenţa energetică a fermei.
Dejecţiile nu mai reprezintă, astfel, doar un produs secundar care trebuie gestionat, ci o resursă care poate fi valorificată. În fermă, acestea sunt evacuate cu ajutorul plugurilor automatizate şi pompate direct în instalaţia de biogaz.

O colaborare consolidată în timp
Într-un sector în care opţiunile tehnologice sunt tot mai numeroase, alegerea partenerilor poate fi la fel de importantă ca și echipamentele şi soluţiile pe care aceştia le oferă. Pentru Florin Chirea, colaborarea cu Evoteck durează de aproape un deceniu.
În acest timp, ferma a crescut şi s-a modernizat, iar soluţiile implementate au fost ajustate şi îmbunătăţite de la un proiect la altul. Antreprenorul spune că experienţa acumulată în timp a permis practic îmbunătăţirea continuă a soluţiilor implementate.
„Construind în ultimii şapte-opt ani de zile în fiecare an câte un adăpost pentru zootehnie, am beneficiat din partea lor de aceste echipamente, de dotări şi de toată tehnologia de care am vorbit mai devreme, îmbunătăţite an de an”, a concluzionat antreprenorul.

Biogazul în fermă: investiţia care închide cercul
Rezultatul acestei colaborări este un sistem în care producţia vegetală, zootehnia şi energia se întâlnesc într-un singur circuit. Cultura vegetală hrăneşte animalele, animalele generează dejecţii, dejecţiile alimentează instalaţia de biogaz, iar biogazul se transformă în energie pentru fermă. Un circuit închis în care ceea ce odinioară reprezenta un produs secundar devine parte din soluţia energetică a exploataţiei.
Aceasta este pentru noi ferma modernă: nu doar mai multă tehnologie, ci tehnologie care lucrează împreună cu animalul, cu omul şi cu resursele fermei – CLAUDIA CĂDAR, Director general Evoteck România

EVOTECK: PROIECTE ZOOTEHNICE LA CHEIE
Compania Evoteck este specializată în dezvoltarea şi implementarea, la cheie, a centrelor zootehnice. Soluţiile dezvoltate în Italia se adresează principalelor sectoare zootehnice: avicol, bovin, suin, ovin şi caprin.
Portofoliul Evoteck este completat de instalaţii de biogaz, instalaţii de biometan şi instalaţii de epurare, prin care compania propune fermierilor soluţii integrate, adaptate nevoilor exploataţiilor şi gata de utilizare. Cowteck este filiala Evoteck dedicată exclusiv sectorului bovin, cu produse şi soluţii destinate fermelor de vaci de carne şi de lapte.




