Soluțiile Monsanto pentru performanță - Revista Ferma
5 minute de citit

Soluțiile Monsanto pentru performanță

monsanto carpinis m Soluțiile Monsanto pentru performanță

Câmpul demonstrativ, amplasat pe cca. 8 ha, a cuprins „experiențe pentru fermieri prin care încercăm să prezentăm soluții practice pentru creșterea profitului în fermă și bineînțeles să prezentăm portofoliul de produse Dekalb”, după cum ne-a declarat Dorin Jurcă, director regional Vest, Monsanto România. „În acest an am schimbat puțin optica în ceea ce privește prezentările, deoarece am dorit să fie mai aproape de fermieri și să putem avea și o interacțiune cu aceștia. De aceea ne-am întâlnit în patru grupuri de cca 30 persoane. Am selectat fermierii tehnologi, cu care putem să avem discuții să vedem ceea ce îi interesează și care sunt provocările din fermele lor în acest moment iar noi să putem apoi să venim cu soluția pentru fiecare în parte”, a mai spus Dorin Jurcă.

Prin aceste platforme experimentale, Monsanto dorește să aducă în fața fermierilor soluții complete, nu sunt doar o simplă prezentare a geneticii companiei: „Discutăm și despre alegerea hibrizilor în funcție de condițiile climatice, tehnologia pe care o are în fermă fiecare fermier și încercăm, prin poziționarea hibrizilor în fermă, să obținem un maxim de producție. În viitor lucrurile se vor schimba. Se discută și se lucrează foarte mult pentru o abordare mai profesionistă în ceea ce privește creșterea densității, adâncimea și rata de semănat diferită în funcție de textura solului”, a mai adăugat Dorin Jurcă.

Semănătorile performante pot să efectueze lucrarea de semănat cu o viteză de 12-14 km/oră și au o precizie extraordinară atât în ceea ce privește adâncimea de semănat cât și densitatea. Acum este posibilă modificarea densității „din mers”, după un program prestabilit și în funcție de structura solului. Desigur este nevoie de o cartare a solului pentru fiecare parcelă/solă în parte și apoi, pe baza hărții GPS, semănătoarea își reglează densitatea de semănat astfel încât să avem o densitate diferită (dacă este nevoie) pentru fiecare porțiune a parcelei.

Pe platforma demonstrativă au mai fost simulate inclusiv anumite greșeli care pot să apară în timpul semănatului într-o fermă, respectiv adâncimea de semănat necorelată cu calibrul semințelor și viteza de semănat, precum și ce trebuie făcut pentru a fi evitate aceste probleme.

Fermierul Samson Popescu (foto stânga), de opt ani gazda evenimentelor organizate de către Monsanto, a primit cu „caldură” fiecare grup de fermieri: „Sper să vedeți lucruri interesante care să vă ajute pe viitor să luați decizii care să vă fie folositoare. Este foarte important când știi să alegi. Pentru că noi avem oportunitatea să putem alege. Mă bucur că după atâția ani de colaborare și loturi experimentale împreună cu firma Monsanto, am căpătat și eu experiență și încerc să împărtășesc cu plăcere. Dar eu am înțeles până la urmă că experiența este suma tuturor greșelilor și eșecurilor. Așa că dvs., ca niște oameni înțelepți ce sunteți, veți putea învăța și din greșelile celor mai în vârstă, ca să nu le mai faceți și dvs. pentru că timpul este scurt și viața trece repede… este important să alegem bine, fără a mai face greșeli!”.

Pentru Samson Popescu, anul 2016 a fost poate cel mai bun din punct de vedere al producției, de 40 de ani. Dar, cu toate acestea, fermierul spune că „trebuie să fim la curent cu tot ceea ce este nou. În fiecare an apar noi provocări și trebuie să găsim cele mai bune soluții. Le implementăm în fermă și avem apoi rezultate. Și noi putem să ajungem la nivelul statelor dezvoltate care au rezultate bune”.

Referitor la colaborarea cu Monsanto, Samson Popescu a afirmat: „După opt ani, dacă suntem încă împreună înseamnă că am respectat niște reguli. În viață nu sunt importante numai achizițiile, ci și relațiile umane”.

 

 

 

NOUTĂȚI DE LA MONSANTO

Un nou hibrid pentru siloz. Monsanto a investit în acest segment și dorește să facă diferența în piață printr-un nou hibrid de porumb pentru siloz – DKC 5542 – care, pe lângă masa foliară vine și cu un aport foarte bun de boabe/proteină. În discuțiile cu fermierii a mai fost remarcat hibridul Dekalb HD care aduce performanță și stabilitate indiferent de condițiile climatice, precum și hibridul DKC 5632, unul dintre favoriții fermierului Samson Popescu.


Rapița dekalb – toleranță la scuturare. La Cărpiniș au fost remarcate performanțele realizate de către hibrizii Dekalb de rapiță. Una dintre cele mai importante caracteristici ale rapiței Dekalb, pe lângă producție, toleranța bună la boli și rezistența la iernare, este toleranța la scuturare. Aici s-a văzut diferența în acest an. În aceleași condiții de câmp, hibrizii Dekalb au avut sporuri de producție de la 200-300 kg până la 1-2 tone/ha, în funcție de intensitatea grindinei. Bineînțeles că aceste realizări s-au reflectat în vânzările foarte bune din noul sezon. 




 

 

 

 

Articol publicat in revista Ferma nr.16(177) 15 – 30 septembrie 2016

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×