Pentru a diminua din aceste dezavantaje, a apărut tendinţa în practica agricolă a reducerii la minimum a lucrărilor de pregătire a solului, pentru semănat şi a lucrărilor de îngrijire a plantelor cultivate.

Primele cercetări în această direcţie s-au efectuat în Statele Michigan, Ohio şi New York din SUA, la cultura de porumb, sub denumirea de „Sistemul de lucrare minimă” (minimum tillage). Acest sistem s-a extins cu repeziciune şi în alte ţări, în special cele din Vestul Europei.

Lucrările de pregătire a solului pentru semănat, aplicarea îngrăşămintelor, a erbicidelor şi semănatul se pot face în două sau numai într-o singură operaţie.

Sistemul de lucrări minime se aplică atât la plantele care se seamănă în rânduri distanţate (culturi prăşitoare) cât şi la plantele semănate în rânduri dese.

Sistemul minim de cultivaţie prezintă o serie de avantaje şi anume:

• înmagazinează şi consumă mai bine apa din sol

• solul se tasează în mai mică măsură

• structura solului este protejată

• humusul se conservă mai bine

• prin eliminarea lucrărilor de arat, discuit, grăpat, preţul de cost este mai redus, făcându-se economie în special la combustibil

Pentru ca sistemul de lucrări minime să reuşească, sunt necesare anumite măsuri, dintre care unele obligatorii. Exploataţia agricolă să aibă asigurată sistema de maşini adecvată scopului propus, plantele premergătoare să nu lase resturi vegetale, mă refer în special la culturile de porumb şi floarea soarelui, solul să nu conţină un procent ridicat de argilă.

De asemenea, să se aplice îngrăşăminte pe rândurile semănate, pentru a grăbi creşterea tinerelor plante, să se aplice dispozitivul de presat solul după semănat, întrucât stratul de sol de la suprafaţă este afânat şi se usucă repede, iar prin presare se asigură o răsărire rapidă şi uniformă.

La aplicarea sistemului de lucrări minime, apare imperios necesar să se lucreze solul la un conţinut optim de umiditate. Nu se recomandă efectuarea lucrărilor minime pe un sol cu exces de umiditate sau uscat întrucât lucrările vor fi de proastă calitate.

De asemenea, nu se poate concepe un sistem de lucrări minime fără aplicarea erbicidelor pentru a se reduce la minimum numărul de praşile.

În funcţie de condiţiile pedoclimatice, de planta cultivată, de sistemul de fertilizare şi combatere a buruienilor, s-au elaborat mai multe variante ale sistemului minim de lucrări.

Sisteme minime de lucrări

Sistemul arat-semănat,  constă în executarea, într-o singură operaţie, cu ajutorul unui agregat, a lucrărilor de pregătire a solului şi a semănatului. Agregatul poate fi prevăzut cu dispozitive de aplicat îngrăşăminte, erbicide şi de tasat solul în urma semănătorii. În timpul vegetaţiei se aplică una sau două lucrări de întreţinere şi fertilizarea suplimentară pe bază de azot. Acest sistem se aplică în zonele mai umede şi reci. Solul afânat prin arătură se încălzeşte mai repede şi permite executarea mai timpurie a semănatului.

Sistemul arat-cultivat, constă din două operaţii. Prima prevede în efectuarea arăturii şi aplicării îngrăşămintelor. La a doua operaţie se ataşează un cultivator sau o grapă cu discuri urmată de o semănătoare şi cu un dispozitiv de aplicat erbicide.

Sistemul de agricultură fără arătură sau „zero lucrări”. Sistemul acesta  nu include nici o lucrare mecanică a solului cu excepţia unor fâşii în care se introduc îngrăşămintele şi seminţele. Fâşiile sunt lucrate de către piese speciale, ataşate în faţa brăzdarelor semănătorii.

Acest sistem se  aplică atât la prăşitoare cât şi la culturile semănate în rânduri dese. Miriştea rămasă între rândurile de plante constituie un fel de mulci, iar pe terenurile în pantă ajută la  înmagazinarea unei cantităţi mai mari de apă în sol, împiedicând eroziunea de suprafaţă, iar pe terenurile nisipoase împiedică eroziunea eoliană.

În ţara noastră, în ultimul timp se foloseşte din ce în ce mai mult acest sistem fără arătură mai ales pe solurile cernoziomice.