În perioada iunie 2000 – mai 2001 am avut ocazia să muncesc în SUA, într-o afacere relativ nouă şi acolo: creşterea viţelelor de reproducţie. Am lucrat într-o operaţiune care funcţiona asociativ, pentru creşterea viţelelor de reproducţie din rasele de lapte (95% Holstein) de la vârsta de 2-5 zile până la juninci cu 40-60 de zile înainte de fătare.
Organizaţia se numeşte Dairy Progeny Management, LLP şi este un parteneriat cu răspundere limitată între R&R Imdieke Farms şi un finanţator particular. Roger, fermierul cu care am lucrat, este partenerul principal al R&R Imdieke Farms, iar R&R Imdieke Farms este partenerul managerial al Dairy Progeny Management (DPM).
DPM încheie contracte de creştere a viţelelor de reproducţie cu fermele de vaci de lapte. Există două posibilităţi, fie crescătorul de vaci de lapte plăteşte către DPM o sumă de bani pe zi de creştere şi rămâne proprietarul animalului, fie DPM cumpără animalul de la ferma de vaci de lapte după care o revinde acesteia, cu condiţia ca identitatea animalului să fie păstrată.
DPM subcontractează creşterea animalelor unor crescători asociaţi, care asigură furajele, cazarea şi munca pentru animalele care sunt în custodia lor. În acest caz, R&R Imdieke Farms este la rândul său unul dintre cei cinci fermieri asociaţi cu care lucrează DPM (figura 1). DPM deţine doar animalele cumpărate de la fermierii de vaci de lapte şi un număr limitat de echipamente de birou. Ceilalţi patru crescători asociaţi, Butch, Warren, Randy şi Bob, sunt fermieri independenţi.
Misiunea DPM este de a creşte viţelele de reproducţie, exploatând la maxim potenţialul lor genetic, pentru a realiza un profit deopotrivă pentru fermele de vaci de lapte, crescătorii asociaţi şi DPM.
Fiecare dintre crescătorii asociaţi participă mai mult sau mai puţin la activităţile DPM, în funcţie de interesul şi abilităţile sale practice, disponibilul de pământ pentru producerea furajelor, disponibilul de locuri de cazare a animalelor şi resursele de forţă de muncă.
Acest lucru face ca fiecare crescător să se ocupe de o anumită fază de creştere a viţelelor. DPM supraveghează doar ca anumite standarde să fie îndeplinite de fiecare crescător pentru ca în final să se obţină animalele dorite. DPM şi crescătorii cad de comun acord asupra asigurării confortului, a stării de sănătate, a furajării animalelor, precum şi menţinerea evidenţelor în fiecare fermă. Aceste practici sunt formalizate prin contracte scrise. Conducerea oficială a evidenţelor este responsabilitatea DPM, iar comunicarea permanentă este crucială pentru a menţine programul reproductiv şi de vaccinare al animalelor.
Procesul de producţie
Mutarea animalelor dintr-o fermă în alta reprezintă veriga slabă a acestui sistem de producţie, dar s-a pus la punct un sistem ce permite ca acest lucru să se efectueze uşor şi care este însoţit de un program de vaccinare foarte strict aplicat.
1. Viţeii sugari sunt aduşi săptămânal în ferma lui Roger, unde la primire sunt cântăriţi şi trataţi, după care sunt cazaţi în boxe individuale amplasate în afara adăpostului. Ferma dispune de 100 de cuşti individuale. Tratamentul constă în injectarea i.m. a 2 ml de fier şi 2 ml de vitamina E şi seleniu şi s.c. a 2 ml de penicilină retard şi 1,5 ml de Micotil, precum şi administrarea intranazală de vaccin contra IBR.
În furajare se utilizează un substituent de lapte de foarte bună calitate care are inclus un coccidiostatic. Încă de la sosirea în fermă, viţeilor li se oferă la discreţie un calf starter de bună calitate şi apă. La vârsta de 30-35 zile majoritatea viţeilor sunt înţărcaţi. După o săptămână viţeilor li se oferă un furaj concentrat granulat, astfel că la vârsta de 40-45 zile viţeii sunt mutaţi în boxe colective în grupe de câte 6-7 capete. Aceste boxe sunt amplasate în fermele lui Roger şi Randy.
2. La vârsta de 3-4 luni viţeii sunt cântăriţi şi mutaţi la Warren unde stau până la vârsta de 7-8 luni. În funcţie de afluxul de viţei, vârsta de mutare de la Warren variază, deoarece acesta nu are decât 225 locuri de cazare, şi în plus nu are teren pentru bază furajeră, Warren cumpărând toate furajele necesare. Pentru a suplini această capacitate limitată de producţie Warren face toate transporturile de animale între fermele implicate în afacerea DPM, precum şi între DPM şi fermele de vaci de lapte. Atunci când Warren este prea plin viţelele sunt transferate la Roger.
3. De la Warren (Roger) viţelele sunt mutate în boxe de pregătire pentru montă la Roger sau la Butch. La sosire animalele sunt cântărite şi vaccinate. La vârsta de cca. 12 luni animalele sunt din nou cântărite, ocazie cu care se măsoară şi înălţimea la crupă pentru a verifica dacă sunt apte pentru admitere la reproducţie. Dacă sunt, atunci se mută într-o boxă specială pentru acest lucru.
4. Această boxă se află în ferma lui Randy. Viţele sunt însămânţate artificial de două ori cu material seminal de la taurii aleşi de către fermierii de vaci de lapte. Dacă nu rămân gestante după două IA, sunt mutate într-o boxă unde care vor fi montate de un taur autorizat. Din patru în patru săptămâni veterinarul vine şi face controlul gestaţiei. Viţelele confirmate gestante sunt marcate suplimentar în ureche cu un fluturaş colorat pentru a fi uşor de identificat. Cu ocazia controlului gestaţiei se face şi cântărirea animalelor şi măsurarea înălţimii la crupă.
5. În momentul confirmării gestaţiei viţelele sunt mutate în altă boxă la Randy, iar dacă este nevoie de mai mult spaţiu la Bob. Din acest moment majoritatea operaţiunilor sunt realizate şi trebuie doar ca animalele să crească şi să se menţină starea lor de sănătate. În această perioadă se acordă atenţie membrelor, ugerului şi a apariţiei unor posibile viţele nemontate. Cu 40-60 de zile înainte de fătare animalele sunt trecute prin răscol unde li se taie coada (dacă fermierul de vaci de lapte o cere) şi li se administrează vaccinurile.
Cu ocazia fiecărei mutări sau vaccinări a animalelor se completează un formular în care se trece numărul matricol şi operaţiunea efectuată. O copie din acest formular rămâne în ferma care dă animalul în custodie, una merge în ferma care primeşte animalul în custodie, şi una merge la DPM.
Poate că acest sistem nu este perfect, fiind influenţat de mulţi factori.
Factorul cel mai important de influenţă este însă omul. Fiecare crescător asociat trebuie să fie conştient că au un ţel comun şi anume să crească viţelele de reproducţie în mod profitabil pentru fiecare, astfel încât să maximizeze potenţialul genetic al acestora. Cheia cooperării între fermieri este comunicarea.
Să nu înţelegeţi cumva că între crescătorii asociaţi nu există disensiuni sau diferenţe de opinie, la care am asistat adesea în perioada de un an de zile petrecut împreună cu ei. Scopul comun tuturor – fiecare să câştige de pe urma creşterii viţelelor – îi menţine, însă, împreună.
De exemplu, Roger nu a fost niciodată mulţumit de dezordinea din ferma lui Randy. De câte ori ajungeam la Randy, Roger îmi atrăgea atenţia asupra acestui lucru. O dată l-am întrebat de ce continuă să-i trimită animale lui Randy, iar răspunsul a venit prompt şi fără ezitare, că nici un alt fermier din zonă nu poate obţine rezultatele pe care le obţine Randy. După un timp de „cercetare” am ajuns şi eu la aceeaşi concluzie. Randy era foarte dedicat animalelor şi spre exemplu, stătea toată noaptea să recolteze furajele în faza optimă, dacă era cazul.
Nu numai interesele erau comune acestor fermieri. Ei utilizau şi unele utilaje în comun. De exemplu, Randy şi Roger foloseau acelaşi camion de distribuit nutreţuri, deoarece fermele lor erau situate relativ aproape. Singura condiţie care s-a pus a fost că cel care îl strică îl şi repară.
Butch avea o remorcă pentru transportul animalelor pe care o utilizau toţi fermierii atunci când Warren era prea ocupat să facă transportul acestora. Fără nici o plată, doar cu condiţia ca remorca să „doarmă” acasă curată.
Acesta este „conceptul” asocierii, şi cred, motorul economiei americane. Am luat parte la multe întruniri ale crescătorilor de viţele de reproducţie din statul Minnesota, care sunt afiliaţi la o asociaţie naţională (Professional Dairy Heifer Growers Association), întruniri în care se discutau probleme de tehnologie, biosecuritate, reproducţie. De multe ori am văzut lupta acestora pentru piaţa de viţei, deoarece la nivelul anului 2001 industria laptelui nu era o afacere prea profitabilă în SUA.
Atunci l-am întrebat pe Roger de ce continuă să aibă legături, chiar şi cu colegii lui de breaslă cu care a avut chiar divergenţe. Răspunsul a fost „Noi, crescătorii de viţele din rasele de lapte, avem mai multe lucruri în comun decât în contradictoriu”.
Cred că asta este esenţa asocierii, a cooperării, şi anume ţelul comun, cu beneficii pentru toţi participanţii. Sună comunist?!
Articol publicat în revista Ferma nr. 1(39)/2006
