Între obiectivele specifice, se regăsesc: dezvoltarea interesului pentru creaţia populară; reafirmarea importanţei valorilor perene ale spiritualităţii; prezentarea provocărilor şi problemelor reale cu care se confruntă satul românesc astăzi (migraţia populaţiei, situaţia economică precară); identificarea unor soluţii practice de revigorare a vieţii sociale şi culturale şi de promovare a tradiţiilor şi valorilor satului românesc în faţa fenomenelor de secularizare şi globalizare de azi; elogierea unor întreprinzători de succes, dezvoltarea afacerilor de familie.
Explorarea universului rural cu mijloacele presei moderne este evidentă (reportaje şi interviuri, reportaje video, filmări profesionale (inclusiv cu drona) iar subiectul, destul de generos. Satul românesc este vatra în care s-a plămădit, păstrat şi promovat conştiinţa naţională şi s-a cultivat virtuţile poporului român: hărnicia, dărnicia şi ospitalitatea.
“Elogiu satului românesc”, sub acest titlu scriitorul şi filozoful Lucian Blaga rostea în 1937 în aula Academiei Române discursul de recepţie academic, în care dezvolta metafora “veşnicia s-a născut la sat”, argumentând că satul românesc este “singura prezenţă vie încă, deşi nemuritoare, deşi aşa de terestră, este unanimul nostrum înaintaş fără nume”. Iar în “Sufletul satului”, acelaşi poet scria: “Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei. / Eu cred că veşnicia s-a născut la sat. / Aici orice gând e mai încet, / şi inima-ţi zvâcneşte mai rar, / ca şi cum nu ţi-ar bate în piept, / ci adânc în pământ undeva”.
Am luat şi eu parte la acest proiect în judeţul Vrancea, în care am încercat să intrăm în inimitatea satului românesc, să-i cunoaştem mai bine locuitorii, dar mai ales perspectivele de viitor.
Aşadar, ţăranul iubeşte pământul, mai precis ţarina şi ţara, de care se simte strâns legat existenţial, pentru că pământul îi oferă hrană, dar şi pentru că pământul este loc în care se odihnesc osemintele strămoşilor. El consideră munca un mijloc de a-şi spiritualiza existenţa; munca şi rugăciunea se împletesc natural şi firesc iar cultivarea pământului este adesea însoţită de acte ritualice, precum binecuvântarea holdelor, a semănatului, a fântânilor sau a primelor roade ale pământului.
Din nefericire, în ultimele decenii satul românesc tradiţional a traversat o gravă criză spirituală şi materială. Astăzi, se pare că este răstignit între idealizarea nostalgică şi abandonarea practică, între identitatea tradiţională şi supravieţuirea precară.
Ca o observaţie, aşezările din apropierea oraşelor sunt mai puţin depopulate, iar măsurile financiare luate de stat în ultimii ani pentru revigorarea agriculturii româneşti creează ceva speranţe pentru tinerii din mediul rural. În ultima vreme, odată cu noile măsuri ale PNDR se simt unele schimbări fundamentale în funcţie de nevoile reale ale satului românesc, punându-se accent pe anumite domenii prioritare. Principalele direcţii avute în vedere vizează modernizarea şi creşterea viabilităţii exploataţiilor agricole, încurajarea instalării tinerilor fermieri, dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii rurale, promovarea creării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii în mediul rural, în sectorul agricol, dar şi neagricol.
Astfel, concluzia este una singură: Satul românesc are viitor! În numerele viitoare ale revistei Ferma vom argumenta această concluzie cu mijloacele noastre publicistice!
Marian MUŞAT
