
Samson Popescu pariază pe 10 tone la hectar. A întors rapița și a înlocuit-o cu porumb.
Într-un sezon agricol marcat de instabilitate climatică și presiune pe costuri, fermierii sunt nevoiți să-și regândească strategiile din temelii.
În vestul țării, inginerul agronom Samson Popescu mizează pe echilibru între tehnologie, prudență financiară și experiență practică, cu porumbul în centrul exploatației.
Câmpul arată bine
Startul de sezon este unul promițător. Starea culturilor și nivelul de aprovizionare cu apă din sol oferă premise bune pentru dezvoltarea plantelor.
„În acest moment, câmpul arată bine. Dacă ne uităm la rezerva de apă din sol, stăm destul de bine. Suntem într-o zonă în care precipitațiile ne-au ajutat”, explică fermierul.
Structura culturilor și genetica testată în timp
În această primăvară, în fermă au fost semănate 100 ha de porumb și 30 ha de floarea-soarelui. Acestora li se adaugă 70 ha de grâu și 20 ha de orzoaică.
Pentru culturile de bază, Samson Popescu rămâne fidel unor hibrizi consacrați, testați de-a lungul anilor.
„Lucrăm cu genetică de la companii de top, cu hibrizi Pioneer și Dekalb pe care îi cunoaștem foarte bine și pe care ne bazăm.”
RAPIȚA COMPROMISĂ, ÎNLOCUITĂ CU PORUMB: ”AM ÎNTORS RAPIȚA ȘI AM PUS PORUMB, CULTURA MEA DE SUFLET”
Nu toate culturile au avut un start bun. Rapița a fost compromisă din cauza răsăririi neuniforme.
„Am avut probleme la rapiță, a răsărit târziu și neuniform. Am întors cultura și am pus porumb.”
Pe cele 26 ha reînsămânțate, porumbul a răsărit deja și are o evoluție bună.

Anul trecut,SAMSON POPESCU a avut cea mai slabă producție de porumb din ultimii 50 de ani. Detalii AICI!
Protecția culturilor: între eficiență și reducerea costurilor
În perioada următoare, lucrările din fermă se concentrează pe erbicidarea culturilor de primăvară.
„Intervenim în funcție de gradul de îmburuienare și de speciile apărute. Încercăm să optimizăm costurile, nu mai mergem doar pe produse premium.”
Totuși, fermierul nu face compromisuri când vine vorba de pornirea culturii:
- utilizează sămânță tratată
- alege produse de la companii consacrate
„Chiar dacă este mai scumpă, sămânța tratată reduce presiunea dăunătorilor și bolilor.”
SAMSON POPESCU: „PARIEZ PE 10 TONE LA HECTAR”
Porumbul rămâne cultura principală din fermă, atât ca suprafață, cât și ca importanță economică.
„Porumbul este cultura mea de suflet, cea care mi-a adus cele mai mari satisfacții.” – SAMSON POPESCU
Fermierul mizează pe condițiile locale, în special pe rezerva de apă din sol.
„Dacă trecem cu bine de perioada de înflorire, cultura are șanse bune să reziste și în condiții mai dificile ulterior.”
Întreaga tehnologie este calibrată pentru producții ridicate. Obiectivele sunt clare:
- porumb: minimum 10 t/ha
- floarea-soarelui: aproximativ 4 t/ha
- grâu: în jur de 7 t/ha
- orzoaică: 7–8 t/ha
„Calculez foarte atent aportul de azot, fosfor și potasiu, în funcție de ce am în sol și de ce adaug, pentru a susține aceste producții.”
Fermierul a aplicat deja îngrășămintele de bază și urmează tratamentele foliare și completările cu azot lichid.
Orzoaica pentru bere – test economic într-o piață volatilă
Anul 2026 marchează o premieră în fermă: introducerea orzoaicei pentru bere.
„Am mizat pe un preț mai bun. Este în jur de 0,90 lei/kg, față de aproximativ 0,80 lei la grâu.”
Cu toate acestea, fermierul evită contractele în avans.
„Piața este prea instabilă pentru a bloca producția din timp.”
Costuri mai mici, dar fără compromisuri tehnologice
Reducerea costurilor este o prioritate în acest sezon.
„Am reușit să reduc cheltuielile la cultura porumbului cu 10–12%.”
Obiectivul este ca investiția totală să nu depășească 4.000 lei/ha.
În paralel, fermierul urmărește atent evoluția pieței:
„Sperăm la un preț de aproximativ 1 leu/kg la porumb.”
Hibrizi noi și produse testate în câmp
În fermă sunt organizate loturi comparative:
- 8 hibrizi de porumb
- 15 hibrizi de floarea-soarelui
O parte dintre aceștia sunt hibrizi nou lansați.
De asemenea, fermierul a testat un produs pe bază de extracte din alge marine:
„Am aplicat pentru prima dată un biostimulator, Super Fifty, la grâu și floarea-soarelui și constat că a fost o alegere bună.”
Samson Popescu testează biostimulatori din alge și hibrizi noi și nu renunță la plug
Fără investiții majore: prioritatea este stabilitatea financiară
Pentru 2026, strategia este una prudentă.
„Nu am în plan investiții majore. Prioritatea este să achit datoriile.”
În ceea ce privește mecanizarea, fermierul consideră că actualele utilaje sunt suficiente pentru lucrările necesare.
„Nu renunț la plug”
Experiența din câmp își spune cuvântul în alegerea tehnologiei de sol.
„Nu vreau să renunț la plug. Din experiența mea, arătura este necesară.”
Strategia include:
- arătură o dată la doi ani
- arătură adâncă în toamnă, până la 1 decembrie
Emoții, dar și speranțe pentru sezonul 2026
Chiar dacă provocările nu lipsesc, fermierul rămâne încrezător.
„Am emoții, dar și speranțe.”






