SAMSON POPESCU: „1-1,2 lei/kg ar fi un PREȚ CORECT la porumb! Dar nu-l vom primi!” Cea mai slabă producție de porumb din ultimii 50 de ani. ”De o lună nu mi-a răsărit rapița” - Revista Ferma
4 minute de citit

SAMSON POPESCU: „1-1,2 lei/kg ar fi un PREȚ CORECT la porumb! Dar nu-l vom primi!” Cea mai slabă producție de porumb din ultimii 50 de ani. ”De o lună nu mi-a răsărit rapița”

Samson Popescu. „E cea mai slabă producție de porumb din ultimii 50 de ani!” Fermierul din Cărpiniș are emoții să nu încheie anul pe zero profit!

SAMSON POPESCU: „1-1,2 lei/kg ar fi PREȚUL CORECT la porumb!

Samson Popescu spune că prețul corect al porumbului ar fi 1-1,2 lei/kg! Dar fermierii nu-l vor primi! Fermierul e necajit că nu i-a răsărit rapița.

CEA MAI SLABĂ PRODUCȚIE DE PORUMB DIN ULTIMII 50 DE ANI

Fermierul timișean a muncit pământul responsabil, așa cum o face mai bine de cinci decenii. Când îl întreb de rezultate, oftează: „Offf, hmm, ce să zic, vedem atunci când tragem linie, sper să fie cel puțin ceva peste zero! Producția de porumb m-a dat peste cap. E cea mai slabă producție de porumb pe care am făcut-o în ultimii 50 de ani, de când sunt agricultor peste terenurile astea. Am obținut în jur de 5 tone la hectar”, susține bănățeanul.

Samson Popescu: „Nu-i normal să faci 10 tone/ha de porumb, peste 5 tone la grâu și să ieși pe pierdere!”

SAMSON POPESCU: „AM DURERI DE CAP! DE O LUNĂ NU MI-A RĂSĂRIT RAPIȚA!”

Campania de însămânțări a început-o prost: cultura de rapiță nu e răsărită, terenul se prelucrează cu greutate pentru grâu.

„Am făcut eforturi să semăn rapița pe 11 septembrie, mi-am făcut datoria, am pus mai multă decât anul precedent. I-am dat tot ce trebuie, chiar și un erbicid cu remanență, ieșit nou pe piață, pe care voiam să-l aplic în vegetație. Am zis: hai, să fie cum trebuie! Să dau, să nu am dureri de cap.

Dar acum am dureri de cap; dacă nu o să răsară rapița până la urmă, să văd ce cultură pun după ea, în funcție de toleranța la erbicid pentru că și asta-i o problemă”, ne mărturisește îngrijorat fermierul de la Cărpiniș.   

Cu două zile în urmă a făcut un experiment, simulând o ploaie de 20 de litri pe un metru pătrat, pentru a testa capacitatea la răsărire a semințelor.

„ÎNCERC SĂ PUN ȘI ORZOAICĂ, POATE O AVEA UN PREȚ MAI BUN!”

Cultivatorul din județul Timiș și-a propus să însămânțeze orzoaică și grâu pe 100 de hectare.

„Am vrut să mai să încerc, să mai schimb în fermă și să pun orzoaică pe vreo 20% din suprafață, poate că va avea un preț mai bun, căci toată lumea pune grâu.

Am pregătit sămânța, am pregătit ceva teren, deși nu-mi convine cum arată, dar aștept să vină o ploaie, să așez solul mai bine și să-i dau drumul la semănat”, explică Samson Popescu.

Pentru grâu nu a pregătit terenul, tocmai pentru „a nu rupe utilajele”, a reușit. Însă, să aplice îngrășămintele pe teren.

„Am fertilizat normal, să zic așa, cu un 200-250 kg/ha substanțe chimice complexe, 20-20 0. Trebuia s-o fac pentru că mai ales grâului trebuie să-i asiguri fosforul pentru calitate; dacă nici calitate nu ai, nu poți să ai nici pretenție la preț”, susține experimentatul fermier.

SAMSON POPESCU: „1-1,2 lei/kg ar fi PREȚUL CORECT la porumb!

SAMSON POPESCU: „1-1,2 LEI/KG AR FI PREȚUL CORECT LA PORUMB!”

Cărpinișeanul susține că și-ar scoate cheltuiala la porumb dacă și-ar socoti arenda cu subvenția, „ar fi cam pe-acolo!”

„Depinde și de prețul cu care vând, că deocamdată îl mai am în magazie. Mai aștept o creștere de preț, că la 85 de bani kilogramul, cât ni se oferă, nu e încurajator. Aș vrea să vând la peste 1 leu, ca să fie echitabil, zic eu.

Un leu, un leu și 20, ăsta fi prețul pe care ar trebui să-l primim! Dar nu-l primim pentru că în alte zone ( în Ucraina sau în alte țări) a plouat mai mult și s-a făcut porumb; vedem că nici cotațiile la bursă nu se duc mai sus de 90 de bani, nu depășesc mai mult de 200 de euro tona”, precizează Samson Popescu.

Vezi AICI cotaţiile bursiere la zi! 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →