Samson Popescu: „A fost o iarnă destul de blândă, mai ales în luna februarie, cu temperaturi ridicate. Culturile au pornit în vegetație și arată bine. Sunt speranțele unui an agricol bun!”, s-a declarat cu un optimism moderat fermierul din Cărpiniș.
Acesta păstrează prudență: „Vreau să spun, că deși și anul trecut a fost aproape de excepție din punct de vedere al producțiilor obținute (mai ales la porumb unde am recoltat 10 tone/ha), cu toate astea a fost prima dată după 45 de ani de agricultură când nu am reușit să-mi scot cheltuielile cu inputurile!”
„Nu-i normal să vând 10 kg de GRÂU ca să cumpăr o PÂINE!”
ARENDA A AJUNS LA 350 EURO/HECTAR!
La porumb a realizat o medie de 10 tone/ha, cultivat pe 100 ha, dar a vândut ieftin: la 70 de bani kilogramul!
Un element de calcul ce ridică costurile și dezechilibrează balanța de venituri și cheltuieli a fermei este arenda.
„Am contracte destul de mari, la peste 2 tone de grâu/ha; media la mine în fermă este de 350 euro pe hectar. Va trebui să le modific anul acesta pentru că nu le mai pot susține. Contractele de arendă la nivelul UE sunt în jur de 200-230 euro, aici m-am gândit și eu să mă duc la 250 euro/ha, să mai diminuez din costuri!”, susține bănățeanul.
„NU-I NORMAL SĂ VÂND 10 KG DE GRÂU CA SĂ CUMPĂR O PÂINE!”
La ferma sa, cheltuielile medii sunt de 5.800 lei pe hectarul la porumb și de 5.500 la cel de grâu.
„Cu producția de 10 tone de porumb realizată, abia m-am apropiat de acoperirea costurilor! Dar nu-i normal și nu are nicio justificare, oricum ai da-o! Am mai spus-o și o repet: eu, ca producător de cereale, trebuie să vând 10 kg de grâu să iau o pâine! Când aveam brutărie, echivalentul era o pâine pentru 2 kg de grâu”, susține agricultorul din Timiș.
LA GRÂU, PIERDERE DE APROAPE 1.000 LEI LA FIECARE HECTAR
Deşi a produs mai bine 5 tone/ha, anul trecut a ieşit în pierdere pentru că a vândut la un preț neacoperitor: 85 de bani kilogramul.
„Nu este o economie stabilizată, statul ar trebui să intervină cu anumite pârghii pentru că sunt dezechilibre mari între prețuri, costuri, pierderi și profit”, este de părere fermierul.
Samson Popescu a însămânțat aproape 100 ha cu grâu și 20 cu semințe de rapiță. Știe că fără fertilizare nu face producție!
„Am administrat culturilor doza normală de îngrășăminte: și în toamnă, și acuma. Nu pot reduce, că n-o să mai am ce recolta! Sunt destul de scumpe, deși prețurile au mai scăzut față de anul trecut, când am cumpărat ureea cu 5.700 lei tona”, a precizat cultivatorul.
ATACUL ROZĂTOARELORAU ADUS CULTURILE LA… NEGRU!
La ferma lui din Cărpiniș, problema acută este atacul masiv al șoarecilor de câmp, pentru care fermierul a fost nevoit să intervină. Astfel, combaterea rozătoarelor i-a suplimentat semnificativ cheltuiala pe unitatea de suprafață.
„Și în toamnă, și acum am avut 8 oameni în câmp care au pus momeli pe galeriile rozătoarelor. Costurile cu substanțele de combatere și cu muncitorii m-au ajuns undeva la 500 lei pe hectar. Fără 250 de lei nu-ți vine nimeni la treabă!”, spune ing. Samson Popescu.
„Deși am arat, șoarecii și-au făcut de cap!”
În urma intervenției s-a diminuat din populația de rozătoare, dar oricum, efectele distrugerilor se văd în câmp, îndeosebi în culturile de rapiță, cel mai puternic afectate!
„Eu am făcut și arătura, mai greu e de cei care nu au arat și nu au distrus cuiburile și galeriile făcute de șoareci. Sunt parcele compromise în proporție de 20-25%, rămase la… negru! Nu a fost niciodată așa mare invazie de șoareci la Cărpiniș!”, a pus capăt discuției fermierul.
Citește și „Am făcut cea mai mare recoltă de grâu şi am rămas dator!”