Pentru exploataţia agricolă condusă de Nicolae Mănăilă, cu o suprafaţă totală de 300 hectare, campania agricolă este cel mai important lucru. Mai ales că anul 2011 a fost extrem de capricios. Cel puţin în privinţa culturilor de rapiţă şi grâu. Împreună cu fermierul, am trecut în revistă… „starea agriculturii” la societatea Helianthus Oil din Priponeşti, o comună situată în nordul judeţului Galaţi. 

„Cultura de rapiţă să nu mai existe pentru restul zilelor cât mai trăiesc!
Nicolae Mănăilă

Însămânţările de toamnă – în epoca optimă

Lucrările agricole de toamnă în zona Priponeştilor s-au încheiat la timp. După ce a terminat de recoltat grâul şi rapiţa, a trecut la arat şi la pregătirea patului germinativ pentru însămânţarea grâului. Din cauza secetei prelungite, primele ploi au venit foarte târziu.

Dar taman când era la jumătate cu semănăturile din planul celor 150 ha. Diferenţa a însămânţat-o după ce a dat prima ploaie. La ora documentării noastre (început de noiembrie), toată cultura de grâu era răsărită, iar Nicolae Mănăilă spera ca până la primul îngheţ, grâul să mai crească niţel ca să-l prindă iarna bine „îmbrăcat”.

Un nou ciclu de producţie agricolă, temeinic pregătit

Înzestrarea parcului tehnic rămâne o prioritate. Prin efort financiar propriu, exploataţia s-a dotat cu o combină Claas şi un tractor Case de 100 CP care să înlocuiască „bătrânele şi demodatele” U 650. Arăturile de toamnă s-au încheiat în grafic, pe 20 octombrie, deci în epoca optimă. În acest sezon se mai administrează o doză de 220 kg „triplu 15” la hectar.

În primăvară, se va fertiliza cu azotat de amoniu, 200 – 250 kg, fazial, în doze diferite. Imediat, înaintea dezgheţului şi după aceea, când intră în vegetaţie, va începe fertilizarea cu îngrăşăminte foliare de mare importanţă pentru producţie, care asigură o fertilizare completă şi echilibrată a culturii, stimulează înrădăcinarea, creşterea şi formarea fructelor şi accelerează absorbţia elementelor nutritive din sol.

Grâul – recoltă record pentru zona Priponeştilor

Zona în care ferma deţine pământurile este de deal, frământată. Însă grâul a dat măsura muncii şi ştiinţei agrotehnice. „Producţie extraordinar de bună pentru zona noastră am obţinut la grâu, 6 tone la hectar, mai mult de 4 tone nu a trecut niciodată”, a spus inginerul Nicolae Mănăilă.

Acesta ne-a făcut, succint, fişa culturii. „Anul trecut am mers aşa, în medie la hectar: îngrăşăminte, în toamnă, 200 kg de complexe „triplu 15”, am mers în primăvară cu 100 kg de uree şi 50 kg de azotat de amoniu. Soiurile pe care le-am cultivat au fost „Kapo” şi „Glosa”, soi românesc.

Vreau să fac o remarcă, soiul „Glosa” realizat de cercetătorii de la Institutul de Cercetare – Dezvoltare Agricolă Fundulea a fost mai productiv decât „Kapo”, ceea ce dovedeşte că soiurile româneşti sunt mai productive, mai bine adaptate pentru zona noastră. La acest soi glutenul a fost 28, faţă de 26, cât a avut „Kapo”.

Pentru experienţa mea, am pus şi anul acesta, ca să fac comparaţia între aceste soiuri, să zicem că anul trecut a fost un an de excepţie, privind umiditatea din sol, însă vreau să văd dacă dă aceleaşi rezultate şi în condiţiile acestui an”.

Rapiţa – o cultură stresantă şi „deocheată”?!

Nicolae Mănăilă s-a „oţărât” rău pe rapiţă. Spune: cât va trăi nu va mai semăna rapiţă! „Am luat hotărârea să renunţ la cultura de rapiţă. Să mă explic! Rapiţa pentru mine este cea mai stresantă cultură. De ce spun lucrul acesta? În primul rând, cei care asigură cultura o fac numai pentru îngheţul timpuriu de toamnă şi îngheţul târziu de primăvară.

Aici, deocamdată, este o cacealma, pentru că în condiţiile zonei noastre poţi avea foarte devreme sau foarte târziu îngheţ, iar rapiţa îngheaţă în timpul iernii. Apoi, este o cultură care necesită foarte multe tratamente, din toamnă începând şi până la recoltare, tratamente peste tratamente”.

Nicolae Mănăilă a avut rapiţă foarte frumoasă, anul trecut. Toată lumea care a văzut-o a „deocheat-o”, spunându-i: „Sub 4 tone la hectar, n-ai cum să nu ieşi!” Dar a ieşit doar la jumătate: cu 2 tone la hectar!

Înainte cu trei zile de a se apuca de recoltat, a bătut vântul şi i-a dat jos jumătate din producţie. „Dacă eşti un om care nu pui suflet, treci aşa uşor. Dar când pui la suflet şi vezi că ai banii în buzunar şi dintr-odată nu-i mai ai, poate-ţi vine rău. Şi atunci am hotărât să nu mai pun rapiţă… Cultura de rapiţă să nu mai existe pentru restul zilelor cât mai trăiesc!”

Mănăilă ştie că unii fermieri o cultivă datorită faptului că în luna iunie, la sfârşit, începe recoltatul şi vin banii imediat. Pe el acest lucru nu-l mai interesează. Dimpotrivă, faptul că nu a mai pus rapiţă în toamnă s-a dovedit a fi o măsură inteligentă. În anul acesta agricol, deosebit de capricios, unii fermieri au rămas cu sămânţa de rapiţă în stoc, iar cei care au semănat au fost nevoiţi s-o întoarcă. A fost un prea mare risc asumat, consideră Mănăilă.

Floarea a avut preţ bun, dar nu şi pentru procesatori

Când am adus vorba despre cultura florii-soarelui, discuţia a intrat într-o… „cromatică” optimistă. Analizând nivelul producţiei, se pare că a fost un an bun. A fost obţinută o medie la unitatea de suprafaţă de peste 2.300 kg. Mai mult decât în anii anteriori. Iar preţurile… „Pentru cei care o cultivă, floarea a avut un preţ bun. Însă, pentru noi, cei care-o procesăm, preţul este cam mare. Şi făcându-mi socotelile, de la sămânţă la produsul finit, cu toate cheltuielile care sunt, cam ieşim chit pe chit, adică mare profit nu se asigură.

Bun, dar eu nu-mi fac probleme acum pentru că am avut şi cultură proprie, mai fac achiziţii şi de la persoane fizice, mai fac şi procesare, cred că o să mă închid bine şi am să rezist la preţurile care se practică în supermarketuri şi pe piaţa românească a uleiului”.

Din suprafaţa totală de 300 ha, 110 ha au fost cultivate cu floarea-soarelui. În zonă s-a făcut recoltă bună, aşa că a fost şi abundenţă de clienţi care au predat sămânţa de floare spre a fi transformată în ulei rafinat. Nicolae Mănăilă consideră că a fost o campanie agricolă foarte strânsă.

„Pot să spun comprimată, am cumpărat până la 200 tone de floarea-soarelui pe zi, faţă de anul trecut când am realizat achiziţii mai mari cu 20 la sută. Asta însemnă că noi ne acoperim nevoile anuale de consum pentru a produce ulei şi a-l livra pe piaţă”.

Porumbul – bine preţuit

La porumb a obţinut o medie de 6.500 kg/ha. Nu este o producţie record, este micuţă, dar la preţurile care se practică acum, fermierul afirmă că îşi acoperă cheltuielile şi rămâne cu ceva câştig. „Mie mi s-a oferit acum, căci am un porumb sticlos numai bun pentru făina grisată – un preţ de 0,7 lei/kg. Mi se pare destul de bun”, spune Mănăilă mulţumit.

INFO
NOI PREOCUPĂRI

Pomicultura

Inginerul Mănăilă a optat pentru o soluţie destul de bună, a unui fermier cu experienţă, cu largă deschidere pentru viitor. Firma pe care o conduce are dezvoltat un puternic sector de industrializare, de prelucrare a produselor agricole. Astfel, anul trecut a finalizat o linie completă de îmbuteliere a uleiului, având o capacitate de producţie de 8.000 sticle pe schimb.

De asemenea, are şi o secţie de fabricat oţet din vin, iar cât de curând va trece la producţia oţetului din mere! Materia primă va fi cu siguranţă – „căzăturile” provenite din depozitarea fructelor care nu-şi găsesc valorificarea directă prin reţeaua proprie de magazine.

„Societatea deţine nişte spaţii – fostele celule de vinificaţie – pentru care plătesc degeaba impozite. Şi m-am gândit să le pun în valoare. Chiar zilele trecute am terminat de amenajat – în regie proprie – un depozit frig ce însumează 1.000 mc.

Am reuşit să-l „populez” cu primele cantităţi de fructe – struguri şi mere – pe care le voi valorifica prin magazinele mele”, ne-a declarat fermierul. Începând cu anul viitor, are în intenţie să înfiinţeze şi o livadă pe câteva hectare. Până atunci se instruieşte în specificitatea muncii în cultura mărului.

Subsolajul asigură sporuri de producţie

Pentru lucrările solului absolut necesare, a achiziţionat un subsolier. Începând cu acest an, a fost gândit un program pentru subsolajul terenurilor, în 2011 fiind stabilită o solă de 60 de hectare, urmând ca în patru ani întreaga suprafaţă a fermei să fie lucrată astfel. Potrivit lui Mănăilă, subsolajul este foarte necesar pentru a sparge hardpanul.

Arând an de an la o adâncime de 25 cm se formează hardpanul, un pod, un strat impermeabil care nu mai permite apei să mai dreneze în sol. Făcând subsolajul la 45 de cm, depozitul de apă este mai bun şi asigură un spor de producţie de circa 20 la sută.