Ajunsă la ediţia cu numărul 9, această manifestare dedicată consumatorilor şi producătorilor din vestul ţării arăta ca un stup de albine în zilele de 9 şi 10 martie. O mulţime de oameni roind printre standurile frumos aliniate în curtea Căminului Cultural din Ghiroda, comună care, probabil, într-un viitor nu foarte îndepărtat, va fi „înghiţită” de Timişoara. Aproape toţi au venit cu un scop anume. Nu prea am văzut aşa-numiţii „gură-cască”. Unii au achiziţionat miere de calitate cu certificat de producător, alţii au căutat produse cosmetice sau unelte pentru albinărit.

Afacere pentru pensionari
Printre cei cu care am avut plăcerea să interacţionez s-a aflat şi un cuplu de pensionari care a decis să investească în apicultură, „pentru a avea o preocupare la bătrâneţe şi a-şi completa veniturile”, ne mărturisesc soţii Maslovschi. După ce s-au documentat toată iarna, Mihai şi Maria Maslovschi au ieşit să prospecteze piaţa. „Avem o plantaţie de salcâm şi am dori să cumpărăm doi stupi pentru început. La fel a procedat şi vecinul nostru în urmă cu doi ani şi acum deţine zece stupi. Dacă totul va decurge conform planurilor, ne putem extinde şi noi activitatea ulterior. {tim că mierea de salcâm este foarte căutată”, îmi spuneu simpaticii sexagenari.
Entuziasmul lor molipsitor m-a determinat firesc să intru în vorbă cu un specialist, să aflu mai multe despre ce ar însemna o astfel de investiţie. Iar răspunsul l-am primit de la Emil Drăgan, care se recomandă a fi „broker” apicol. Nici nu ştiam că există o asemenra titulatură. Dar, într-adevăr, omul ştia meserie. În primul rând, acesta mi-a explicat că înainte de a te înhăma la o astfel de treabă, e absolut necesar să-ţi faci testul de alergie la înţepătura albinei. „Fără asta, nici nu are rost să te apuci de această meserie!”, exclamă proprietarul brandului ApiMentor, prezent pentru al cincilea an consecutiv la acest târg în calitate de expozant. De asemenea, sfatul său pentru orice începător este să se apropie de un apicultor cu experienţă şi să petreacă măcar câteva săptămâni în preajma sa. Despre costuri trebuie spus că un stup cu familia de albine este vândut cu 150 de euro.

Preţuri şi producţie
„Anul acesta, vânzările au scăzut drastic. Preţul mierii a căzut, iar apicultorii nu-şi vând mierea, ci o ţin stocată. Din această cauză nu prea există bani pentru investiţii. Procesatorii dau 7-8 lei pe kilogramul de miere, în condiţiile în care valoarea reală este de 30-35 de lei. Una dintre cauze ar fi faptul că s-a deschis piaţa cu Ucraina, de unde se importă mierea cu un dolar jumate kilogramul. Pe de altă parte, se aduce foarte multă miere din China şi de proastă calitate, dar şi din America de Sud, la un preţ foarte mic”, susţine Emil Drăgan. Pe lângă asta, mai apare şi fenomenul adulterării mierii, adică acel proces de stimulare a albinelor cu siropuri, în special primăvara şi toamna. „Stimularea nu păcăleşte consumatorul, ci doar stupul, ca să se dezvolte şi să aibă hrană suficientă în timpul iernării. Însă există apicultori, lipsiţi de integritate, care încearcă să înmulţească mierea cu sirop. Este o practică destul de des întâlnită. Dar dacă vom face o analiză a mierii, putem afla cu uşurinţă inclusiv dacă zahărul a fost obţinut din trestie sau din sfeclă”, afirmă apicultorul.

Mierea românească e căutată
Deşi producătorii români au toate motivele să fie nemulţumiţi de preţurile cu care sunt obligaţi să-şi comercializeze marfa, iar pe plan naţional consumul este mult sub media europeană, mierea autohtonă este foarte apreciată în străinătate. „Din punct de vedere al calităţii, analizând aroma şi consistenţa, mierea noastră este pe primul sau poate pe al doilea loc în Europa. Nici o altă ţară nu produce o miere de salcâm cu un gust atât de bun ca a noastră. În schimb, cea mai bună miere polifloră se obţine în Alpi. Dacă discutăm însă de cantitate, România se bate pentru locul 3 cu Ungaria, însă după Spania şi Italia”, îmi spunea Emil Drăgan. Tot de la el am aflat că un kilogram de miere de mană poate costa în Elveţia şi 40 de euro, iar la noi abia se vinde cu 40 de lei! {i asta la piaţă, că dacă ar fi să o achiziţioneze en gross, nu se oferă pe kilogram mai mult de 15 lei…
Fără să-şi propună să descurajeze viitorii investitori în acest domeniu fascinant dar extrem de complex, apicultorul bănăţean este de părere că pentru a trăi exclusiv din creşterea albinelor şi având în vedere preţurile actuale, este nevoie de cel puţin 150 de stupi. „În primii trei-patru ani nu vei scoate profit, pentru că se presupune să îţi dezvolţi afacerea. Dar din anul cinci eşti pe plus!”, ne-a asigurat acesta, care împreună cu fiica şi ginerele său produce anual în jur de 2-3 tone de miere, în trei vetre de stupină.

CUM DEPISTĂM FALSURILE DIN COMERŢ?
Pe piaţă există şi falsificatori de miere. „Auzim de ei, îi cunoaştem, îi vedem prin pieţe, dar nu avem ce să le facem, pentru că nu este problema noastră. E problema procesatorului şi a DSV-ului, care nu face controale pentru a urmări calitatea mierii din pieţe. În supermarketuri, în borcanele de miere, nu veţi găsi mai mult de 10-15 la sută miere, restul sunt îndulcitori, E-uri permise în alimentaţie”, se plânge bănăţeanul Emil Drăgan. Evident, nu mă pot abţine şi îl întreb cum facem deosebirea dintre o miere autentică şi una falsă. Iar el îmi confirmă ceea ce bănuiam pe undeva: mierea falsă nu este atât de vâscoasă! Pentru a-mi exemplifica, ia un borcan de miere pe care îl întoarce, după care îmi spune: „Dacă bula de aer urcă rapid, înseamnă că mierea nu este naturală şi are o mare cantitate de apă în componenţa ei!” Dacă aţi ratat cumva acest test, mai există şi alte modalităţi de a afla care este calitatea mierii achiziţionate, fără a face analize de laborator. O variantă ar fi să înmuiaţi în miere o bucată de miez de pâine (de preferat de casă) şi să o lăsaţi timp de 15 minute pe o farfurie. Dacă miezul se aspreşte, înseamnă că mierea este naturală, dacă se înmoaie, atunci avem de-a face cu un fals. {i dacă nici aşa nu sunteţi siguri de calitatea produsului, mai puteţi face următorul experiment: luaţi un pahar de plastic de unică folosinţă şi puneţi în el o lingură de miere, după care turnaţi trei sfert de alcool de concentraţie 96% şi amestecaţi. Dacă mierea se dizolvă toată, înseamnă că este curată, dacă veţi observa pe fundul paharului ca un fel de gumă de mestecat, înseamnă că mierea a fost adulterată.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 7/234 (ediţia 15-30 aprilie 2019)