România ar urma să înregistreze, în sezonul agricol care începe la 1 iulie 2025, cea mai mare producție de grâu de după 1997, susțin analiștii firmei de consultanță Argus Media.

Fermierii români vor obține cea mai mare recoltă de grâu din ultimii 28 de ani, ceea ce înseamnă un nou an în care România va fi unul dintre principalii exportatori de grâu din Uniunea Europeană, susțin analiștii firmei de consultanță Argus Media, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.
După ce au efectuat un tur de evaluare a stării culturilor la începutul acestei luni, analiștii de la Argus Media au anunțat luni, 16 iunie, că România ar urma să aibă o producție de grâu de 12,2 milioane de tone în sezonul comercial 2025-2026, care va începe la 1 iulie 2025.
Potrivit analiștilor, creșterea producției este rezultatul unor randamente mai bune la hectar, precum și creșterii suprafețelor însămânțate.
Importanța României pe piața mondială a grâului a crescut, o dovadă fiind și faptul că operatorul bursier american CME Group Inc utilizează prețurile din porturile românești, precum și cele din țara vecină Bulgaria, pentru noul său contract futures pentru grâul din Marea Neagră, după ce tranzacțiile pentru precedentul contract au fost suspendate, ca urmare a invaziei rusești din Ucraina, mai notează sursa citată.
”Recoltatul grâului în România ar urma să înceapă în următoarele patru săptămâni, în funcție de regiune, mai târziu decât anul trecut, deoarece vremea mai rece a încetinit dezvoltarea plantelor”, se arată în raportul analiștilor de la Argus Media.
Cu toate acestea, ”prognozele arată că vremea va fi mai caldă și mai secetoasă în următoarele săptămâni, o situație normală pentru România, ceea ce nu va crea riscuri pentru cultura de grâu în faza finală de dezvoltare”, mai adaugă sursa citată.
PRODUCȚIE DE GRÂU MAI MARE ÎN ROMÂNIA

Deși România a obținut în 2024 cea mai mică producție de grâu din ultimii zece ani, țara noastră s-a situat, anul trecut, pe locul patru în UE, atât la suprafața cultivată, cât și la producția realizată, după Franța, Germania și Polonia, arată datele Institutului Național de Statistică (INS) pentru anul 2024.
DETALII AICI: Top producători de cereale în UE! Pe ce loc este România!
Prognoza din iunie a COCERAL estimează că România va obţine o producţie de grâu de 11,509 milioane de tone în 2025.
DETALII AICI: Prognoza COCERAL: România va realiza creşteri de cca. 1 milion de tone la grâu şi porumb, dar îşi va DUBLA producţia de RAPIŢĂ
Și raportul JRC MARS al Comisiei Europene realizat în luna mai 2025 prognozează o producție de grâu medie de 4,97 de tone la hectar pentru România, ceea ce reprezintă o creștere de 8% față de anul 2024 și de 21% raportat la media ultimilor cinci ani:
DETALII AICI: Aproape 5 tone/ha la grâu și 2,8 tone/ha la rapiță! Producții mai mari de cereale pentru fermierii români în 2025!
CITEȘTE ȘI: Cât grâu din Ucraina poate fi importat fără taxe vamale până la finalul anului!








