Cu siguranță, rolul neonicotinoidelor în declanșarea sindromului depopulării coloniilor este un subiect intens discutat în ultimii ani. S-au iscat multe dezbateri în acest sens, multe controverse, uneori duse până la extrem.

Dar ce spune știința în această privință?
Fiind pasionat de albine, am consultat date concrete din literatura de specialitate, în, general și cea americană, în special. SUA, fiindcă a fost una din principalele țări afectate deSDC – „Colony Collapse Disorder”. Aici s-au efectuat foarte multe studii pentru a putea descifra enigma dispariției inexplicabile a albinelor.
Unul dintre cele mai cunoscute studii este cel al lui Chensheng Lu (profesor de biologie la Harvard, Școala de Sănătate Publică – Boston, SUA), publicat în anul 2014 în revista Bulletin of Insectology (vol. 67 (1), pag. 125-130). Autorul a efectuat un studiu privind efectul subletal al imidaclopridului și al clotianidiunului asupra coloniilor de albine.
A folosit 18 stupi cu albine, pe care i-a împărțit în trei zone apicole din Massachusetts (SUA), câte 6 stupi în fiecare zonă. În fiecare din cele trei zone apicole, unde s-a desfășurat experimentul, cele șase colonii au fost împărțite în două grupuri de trei, un grup (3 stupi) fiind hrănit cu sirop de sucroză, celălalt cu sirop de fructoză din porumb. Fiecare grup de trei stupi a fost împărțit apoi în trei variante experimentale, în care avem un martor (doar sirop), iar la celelalte variante, în sirop a adăugat fie imidacloprid în doză de 258 μg (micograme), fie clotianidin în doză de 258 μg. Imidaclopridul și clotianidinul au fost administrate albinelor timp de 13 săptămâni consecutiv (2 iulie – 17 septembrie 2012). Fiecare colonie era compusă din 50.000 de albine, prin urmare doza zilnică de imidacloprid sau clotianidin ce a revenit fiecărei albine este de 0,74 ng/zi (nanograme).
În continuare stupii de albine din experiment au fost monitorizați conform unei metodologii specifice, în perioada octombrie 2012 – august 2013.

Concluziile lui Chensheng Lu
La început, atât coloniile expuse la doze de imidacloprid sau clotianidin considerate subletale, cât și cele netratate (martor) au avut o evoluție asemănătoare, dar în timpul iernii (sezonul 2012-2013), coloniile expuse la neonicotinoide au început să intre în regres, s-au înregistrat dispariția albinelor și unele simptome asemănătoare cu Sindromul Depopulării Coloniilor. Autorul a declarat că la finalul monitorizării (august 2013), 6 din cele 12 colonii expuse la neonicotinoide au murit, în timp ce restul coloniilor au prezentat simptome asemănătoare cu SDC, pe durata iernii! În varianta martor, numai o colonie din cele 12 (din cele trei locații) a murit din cauza infecției cu ciuperca patogenă Nosema ceranae. În concluzie, autorul studiului a afirmat că lipsa simptomelor la coloniile netratate întărește ipoteza că dozele subletale de neonicotinoide au un rol hotărâtor în declanșarea SDC.
După publicarea studiului, toată mass-media internațională a „vuit”. În numeroasele interviuri pe care le-a acordat, cercetătorul Chensheng Lu a afirmat că tratamentul semințelor cu insecticide neonicotinoide este responsabil pentru dispariția albinelor pe timpul iernii, fiind principala cauză pentru declanșarea SDC. Așadar, părea că s-a găsit cheia problemei.

Studiul lui Chensheng Lu a născut și mai multe întrebări
Personal, am sesizat o contradicție. Autorul a afirmat că expunerea albinelor la doze subletale de neonicotinoide duce la declanșarea SDC, dar în același timp, la capitolul Concluzii, chiar în ultima propoziție, Chensheng Lu afirmă că mecanismul dispariției albinelor trebuie elucidat!
Lumea științifică americană a venit cu contrargumente referitoare la rezultatele studiului publicat de Chensheng Lu. Mă opresc asupra opiniilor științifice ale cercetătorului Joe Ballenger (de la Universitatea Iowa și de la Departamentul de Agricultură al SUA – USDA). Ballenger pune în discuție în primul rând metodologia folosită de Chensheng Lu, considerând că numărul de stupi folosit este mult prea mic pentru a realiza o interpretare statistică corectă a rezultatelor obținute. De asemenea, temperatura și umiditatea nu au fost cele din zona unde se aflau stupii, datele meteo din studiul lui Lu fiind cele furnizate de NOAA, de la stația meteo a celui mai apropiat aeroport din zonă. O altă întrebare este legată de doza de neonicotinoide folosită. Raportat la polen, doza folosită de Lu, prin conversie, ar fi de 99 ppm/g, deci de aproape cinci ori mai ridicată decât cel mai contaminat polen – 20 ppm.

Simptomele nu indică Sindromul Depopulării Coloniilor 
Pentru a pune diagnosticul corect și pentru a afirma că unul sau mai mulți stupi sunt afectați de Sindromul Depopulării Coloniilor, trebuie să se îndeplinească toate cele cinci simptome din definiția SDC. Or, Lu a demonstrat în studiul său numai două aspecte, și anume dispariția albinelor în timpul perioadei de iernare, în cazul expunerii acestora la anumite doze de neonicotinoide, considerate subletale, și nivelul scăzut al acarienilor. Dacă ne raportăm strict la definiția Sindromului Depopulării Coloniilor, dată de specialiștii americani de la USDA, Chensheng Lu nu a reușit să replice pe cale experimentală sindromul depopulării coloniilor. Și acesta cred că este contrargumentul de bază al rezultatelor studiilor efectuate de Lu și colaboratorii.
De asemenea, Ballenger face trimitere la studiile efectuate de Evans&Schwarz, 2011; VanDame și colab., 2009; Cox&William, 1987 sau Rueppell și colab., 2010, care arată că abandonul stupilor poate avea drept cauze boli ale albinelor, intoxicații cu insecticide (altele decât neonicotinoidele) sau infestarea cu Vaaroa. Abandonul stupilor poate avea drept cauză o slăbiciune a coloniilor – numită și „carantină suicidară” – dintr-unul din motivele enumerate anterior. Este greu de stabilit cu ușurință și mai ales cu obiectivitate cauzele declinului coloniilor de albine și mai ales este greu să nu ai o reacție emoțională.
Cercetătorii trebuie să facă dovadă de obiectivitate în această problemă pentru a găsi răspunsurile enigmei cu care ne confruntăm.
Ballenger a combătut și aplicarea de către Chensheng Lu a testării „no choice”. Prin folosirea siropului de sucroză sau fructoză, „pompat” în stupi, situația nu reflectă condițiile reale din natură, în care albinele se hrănesc preferențial cu diferite surse de polen. Mai departe, Ballenger face trimitere la studiile efectuate în SUA de către Blacquiere și colab., 2012; Pohoreka și colab., 2012 sau Schmuck și colab., 2012 în care se afirmă că nivelul neonicotinoidelor din polenul culturilor la care s-au efectuat tratamentele semințelor este scăzut, între 1 și 3 ppm. Blacquiere și colab. (2012) a menționat că polenul cu cel mai ridicat nivel de neonicotinoide, din SUA, a fost de 20 ppm. De asemenea, albinele adună polen din culturile la care nu au fost aplicate pesticide (inclusiv neonicotinoide) și îl amestecă cu polenul care prezintă reziduri.
Personal sunt de acord cu metoda folosită de Lu – „no choice feeding test”, deoarece consider că se potrivește mai bine condițiilor din SUA, unde biodiversitatea ecosistemelor agricole este foarte scăzută, unde avem zone foarte întinse cultivate numai cu o singură specie de plante sau cu o singură specie pomicolă.
Cu toate astea, specialiștii din SUA nu au ajuns la un consens privind acest subiect, dar este acceptat faptul că dozele reale de neonicotinoide găsite în polenul plantelor provenite din semințe tratate sunt foarte reduse, de 1-3 ppm/gram.
Ballenger face trimitere și la cel mai complex studiu efectuat în SUA, și nu numai, de către Mullin & colab., rezultatele acestuia generând o imensă bază de date, prin aceasta făcând și mai grea misiunea de a pune lucrurile cap la cap și de a stabili exact cum afectează fiecare pesticid în parte populațiile de albine. Detalii citiți în numărul viitor.

Emil GEORGESCU
INCDA Fundulea

DEFINIȚIA SINDROMULUI DEPOPULARII COLONIILOR
Conform specialiștilor americani de la USDA, în cazul SDC, ne confruntăm cu cinci simptome:
1. O depopulare masivă a coloniilor (albinele părăsind stupul fie prin roire, fie solitar);
2. În același timp, ramele cu puiet și rezervele de hrană (miere, pastură) sunt intacte;
3. Nivelul acarienilor sau al altor dăunători este scăzut în stupii afectați de SDC;
4. Furtișagul este absent în stupii afectați de SDC
5. Regina din stupii afectați este prezentă, dar produce un număr scăzut de ouă.

Articol publicat in revista Ferma nr.4(165) 1 – 14 martie 2016