Reovirozele aviare - Revista Ferma
4 minute de citit

Reovirozele aviare

gaina in zapada m Reovirozele aviare

La infecţiile cu reovirusuri sunt sensibile găinile şi curcile. Deşi curcile sunt mai rezistente, totuşi virusul a fost izolat mai frecvent de la curci, datorită persistenţei mari a acestuia în ţesutul articular. Cei mai sensibili sunt puii de o zi. Odată cu înaintarea în vârstă, sensibilitatea scade.

Transmiterea virusului se realizează prin ouă, pe cale respiratorie sau pe cale digestivă. Excreţia prelungită de reovirus şi rezistenţa la factorii de mediu au făcut ca principala cale de transmitere să fie calea digestivă prin ingerarea de apă şi furaje contaminate.

 

Tabloul clinico-anatomic

Artrita-tenosinovita virală apare la vârsta de 4-5 săptămâni la găini şi la 5-8 săptămâni la curci. Deşi se pot îmbolnăvi toţi puii de carne, totuşi mortalitatea nu depăşeşte 6%. Infecţia poate evolua acut, cronic sau chiar fără semne clinice.

Infecţia acută se manifestă prin stare de abatere, puii stau zgribuliţi şi nu se mai deplasează. La curcile de 12-16 săptămâni apare frecvent ruptura tendonului gastrocnemian, însoţită de hematom, aspect cunoscut sub denumirea de „picior vânăt” frecvent depistat în abatoare.

Infecţia cronică se caracterizează prin inflamaţia bilaterală a articulaţiei tibiotarsiene. Tendonul gastrocnemian devine dur şi fibros, puii se deplasează cu dificultate având tendinţa de a se aşeza, imediat după ce s-au ridicat.

Sindromul de malabsorbţie se caracterizează prin întârzierea în creştere şi tulburări de dezvoltare a oaselor. Simptomele apar încă din primele săptămâni de viaţă şi pot persista toată viaţa economică a păsării.

La puii până la vârsta de 3 săptămâni, semnele clinice constau în diaree, întârzierea în creştere (unii pui au greutatea pe jumătate), lotul este neuniform, dând impresia că puii din aceeaşi hală sunt de vârste diferite, tulburări locomotorii datorită osteoporozei şi un grad redus de acoperire cu pene, puii păstrându-şi puful. Se mai constată poziţii anormale ale aripilor, iar penele din aripi sunt orientate anormal („puii elicopter”).

La vârsta de 5 săptămâni, puii au penele secundare nedezvoltate, sunt lipsiţi de vioiciune, au apetitul capricios, putând prezenta diaree.
Procentul de îmbolnăvire este între 5-15%, dar poate să ajungă chiar la 40%. Mortalitatea se situează între 2-7%, fiind înregistrată de obicei în primele săptămâni de viaţă.

Leziunile apar chiar din prima săptămână de viaţă şi constau în necroza capului femural, fracturi la nivelul gâtului femural, proventriculul este voluminos, intestinul este balonat şi conţine alimente fermentate nedigerate, filamente de mucus de culoare portocalie. Coastele sunt deformate, ca în rahitism.

 

Diagnosticul

Diagnosticul de reoviroză aviară se suspicionează în baza datelor epidemiologice, a tabloului clinico-anatomic, confirmarea făcându-se pe baza examenului de laborator. Examenul de laborator urmăreşte punerea în evidenţă a reovirusurilor prin diverse tehnici de laborator.

 

Profilaxia şi combaterea

Dată fiind posibilitatea transmiterii atât verticale cât şi orizontale a bolii, precum şi rezistenţa mare a virusului la factorii fizico-chimici din mediu, măsurile de profilaxie generală nu sunt suficiente pentru prevenirea apariţiei bolii în efectiv.

În imunoprofilaxia bolii se folosesc atât vaccinuri vii, cât şi vaccinuri inactivate. Vaccinurile vii se folosesc pentru imunizarea puilor, putând fi administrate încă din prima zi de viaţă.

Vaccinurile inactivate se folosesc pentru imunizarea efectivului de reproducţie (la vârsta de 18-22 de săptămâni), în scopul transmiterii anticorpilor prin vitelus la pui, pentru prevenirea apariţiei atât a artritei-tenosinovitei cât şi a sindromului de malabsorbţie.

 

Articol publicat în revista Ferma nr. 2(46)/2007

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →