„După mine, 1,5 lei/kg de floarea soarelui ar fi dus la împlinirea tuturor profeţiilor mele, din primăvară, respectiv producţii bune şi preţuri care să asigure eficienţa
De fapt, preţurile i-au adus în situaţia de a constata că din tot ceea ce au sperat în momentul pregătirii şi însămânţării culturilor doar jumătate s-a realizat. Au obţinut producţii superioare, cantitativ şi calitativ, în special acolo unde s-a lucrat ca la carte, respectându-se toate normele impuse de ştiinţa domeniului. Preţurile de valorificare, însă, i-au adus pe mulţi aproape în pragul falimentului.
La graniţa dintre comunele gălăţene Ghidigeni şi Priponeşti, în nordul judeţului, de câţiva ani buni funcţionează o fabrică de ulei modernă. Este una dintre cele trei componente ale afacerii inginerului horticol Nicolae Mănăilă. După activităţile de producere a oţetului şi de cultivare a terenului, producerea uleiului din floarea soarelui a devenit o direcţie importantă de investiţii.
Mai mult, exploataţia agricolă a fost organizată astfel încât să servească prioritar activitatea din zona producerii uleiului, furnizând materia primă necesară. Cu alte cuvinte, analiza evoluţiei sectorului este realizată de către un foarte bun cunoscător al realităţii din acest domeniu, inginerul Nicolae Mănăilă fiind concomitent şi fermier, şi furnizor de materie primă, dar şi industriaş.
O scădere de preţ era de aşteptat…
“Mi-am făcut şi eu un calcul economic de la începutul anului. Mi-am spus că în 2013 floarea soarelui s-ar putea să cunoască o scădere de preţ faţă de 2012, atunci când – ne amintim – ce secetă era peste tot. M-am gândit că probabil floarea soarelui nu mai poate fi vândută cu 2,1-2,2 lei/kg, aşa cum au impus multinaţionalele în 2012, ci cu maxim 1,5 lei/kg. Or, în condiţiile unor producţii sporite, părea că putem ajunge la eficienţă”, îşi aminteşte Nicolae Mănăilă.
… dar nu la jumătate
“Numai că, după o primă lovitură, dată tot de multinaţionale, care în 2012, după impunerea unor preţuri mari la achiziţia de seminţe au început să scadă exagerat preţul la ulei, aşezând pe butuci industria autohtonă, am fost uluiţi să vedem că în 2013, la recoltare, aceleaşi multinaţionale, parcă vorbindu-se, au oferit nişte preţuri extrem de mici, sub orice… profeţie. Adică, în zona noastră, floarea soarelui a fost achiziţionată şi cu 0,90 lei – 1 leu/kg. Asta înseamnă chiar mai puţin de jumătate faţă de preţul oferit anul trecut.
În condiţiile în care, să ştiţi, producţiile n-au fost duble. Aşadar, la final de an 2013, dacă este să vorbim despre eficienţă, putem să afirmăm că nu stăm deloc mai bine decât în anul 2012, un an extrem de secetos. Banii sunt cel mult aceiaşi, dacă nu chiar mai puţini, acolo unde preţurile de valorificare au scăzut sub jumătate din valoarea de anul trecut. Vedeţi cum e la noi?! Totul pe jumătate…, într-un an producţiile, în altul, preţurile…şi, parcă, permanent, profeţiile…”, observă Nicolae Mănăilă.
Nici calitatea de industriaş nu te fereşte de neplăceri…
Cu mult mai mult decât alţii, industriaşul autohton, vrând-nevrând, se simte legat de amărăciunile fermierului român şi nu poate aplica întru totul şi cu răceală regulile economiei de piaţă. “De exemplu, anul acesta, eu nu am putut să ofer numai 1 leu/kg celor de la care am achiziţionat floarea soarelui, chiar dacă ar fi fost mai rentabil. Eu am cumpărat floarea cu 1,15 lei/kg. Sunt fiu de agricultor, am la rândul meu fermă vegetală, chiar dacă mai mult din pasiune şi nu pentru a trăi numai din această activitate.
Cunosc, însă, problemele, ştiu că acei oameni chiar au cheltuit şi nu au realizat mult trâmbiţatele producţii. Dacă e să exprim o părere de cunoscător, aş atrage atenţia asupra regulilor pe care le impun alţii, mult îndepărtaţi de agricultorul nostru. Nu se poate ca totul să fie lăsat la mâna câtorva care se strâng la o masă, stabilesc anumite preţuri şi cu ele defilează nestânjeniţi, aici, la noi. Ca să nu fie prea evident totul, mai variază cu câţiva bănuţi, acolo, însă direcţia şi nivelul câştigurilor noastre dinspre multinaţionale vin”, spune cu mâhnire în suflet Nicolae Mănăilă.
Multinaţionalele “s-au jucat” şi cu preţul uleiului
Rentabilitatea n-a fost posibilă nici pe segmentul de procesare a florii soarelui, din cauza diferenţei între preţul mare al materiei prime şi valoarea mică a produsului finit – uleiul.
“Am simţit-o, cum v-am spus, şi anul trecut. Este incredibil să oferi 2,2 lei/kg de floarea soarelui, iar tu să vinzi litrul de ulei cu aproximativ 7 lei, când pentru obţinerea acelui ulei se folosesc în jur de 2,8-3 kg de floare. Cum se poate? Cum pot eu, industriaş mic, să înving pe piaţă în lupta cu coloşii?! Pe ringul de box, nu sunt o păpădie în faţa unei namile? Calitatea îmi mai ramâne, ca şansă. Calitatea produsului şi, în primul rând, calitatea umană, adică respectarea muncii celor cu care colaborez, inclusiv printr-o răsplată cât de cât corespunzătoare”, a subliniat specialistul.
Fermierii s-au ales doar cu recoltele
“Deocamdată, însă, ne mulţumim cu recoltele bune şi mai pot doar să trag concluzii: în 2012, lovitura a fost primită de industria autohtonă a uleiului, iar în 2013, au fost loviţi fermierii. În condiţiile unei secretomanii stranii. Adică, Ministerul Agriculturii, chiar dacă ştie câte ceva, nouă nu ne spune nimic, în ceea ce priveşte prognoza pieţei, respectiv cerere, ofertă, preţuri. Mai citim prin reviste, ne informăm prin alte mijloace media sau prin relaţii personale şi cam atât. Nu lucrează nimeni pentru noi, aşa simţim. Deşi plătim. Uneori, prea mult…”, încheie inginerul Nicolae Mănăilă.
Petronela COTEA MIHAI
redactor Radio România Iaşi
