Praşila a constituit principala metodă de reducere a gradului de îmburuienare din culturile agricole până la jumătatea secolului al XX-lea. Odată cu apariţia erbicidelor şi după diversificarea şi specializarea (selectivitatea) acestora pentru diferite culturi şi specii de buruieni, combaterea chimică a devenit principala metodă de eradicare a buruienilor. Totuşi, nu putem renunţa la praşilă.

Multiple facilităţi

Lucrarea de prăşit nu se rezumă doar la reducerea gradului de îmburuienare, ci are multiple facilităţi. Iată cele 10 avantaje ale lucrării de prăşit:

1. Controlul gradului de îmburuienare pe intervalul dintre rânduri. Cu un cultivator bine reglat şi cu cuţitele bine ascuţite, lucrând la mică adâncime, sunt tăiate rădăcinile tuturor buruienilor din această zonă. Buruienile se usucă şi formează un mulci la suprafaţa solului, pe care îl protejează.
2. Acumularea şi conservarea apei în sol. În stratul superficial al solului, bine mărunţit şi afânat, se acumulează întreaga cantitate de apă din precipitaţii. Lipsa vaselor capilare în stratul superficial al solului şi prezenţa buruienilor uscate împiedică pierderea apei prin evaporare, menţinând rezerva de apă în sol. S-a demonstrat că, de exemplu la porumb, în parcelele neprăşite s-au pierdut 4,9 mm/zi, pe când în cele prăşite numai 1,8 mm/zi apă. La floarea soarelui îmburuienată, producţia a fost de 48%, la cea erbicidată – 85%, iar la cea prăşită – 100%.
3. Se acoperă crăpăturile din sol – ferestre deschise pentru pierderea apei din adâncime. În verile secetoase apar crăpături în sol prin care se pierde cu 20% mai multă apă decât într-un sol afânat. Prin prăşit aceste crăpături sunt eliminate şi pierderea de apă e stopată.
4. Se asigură o aerare optima a solului. Starea de afânare realizată prin lucrarea de prăşit permite accesul uşor al aerului şi eliminarea CO2. Oxigenul asigură, pe de o parte, energia necesară creşterii rădăcinilor, iar, pe de altă parte, o intensă activitate microbiologică şi în primul rând de nitrificare, sursă de nutrienţi pentru plante. S-a constatat că în terenul neprăşit, deci neafânat, sistemul radicular la porumb s-a redus cu 41%.
5. Se realizează o mai uşoară şi completă valorificare a îngrăşămintelor. Prin aplicarea îngrăşămintelor starter şi prin sistemul de fertilizare concomitent cu semănatul şi cu prăşitul, îngrăşămintele sunt repartizate în apropierea sistemului radicular al plantelor şi nu în spaţiul în care cresc buruienile. În acest fel germinarea şi răsărirea plantelor au loc uniform, cu plante viguroase care ocupă terenul şi înăbuşesc buruienile. Folosind îngrăşăminte cu eliberare treptată şi controlată, doza se poate reduce la 1/3 sau chiar la 1/2.
6. Reducerea cantităţii sau renunţarea la erbicide. La gradul actual de îmburuienare a terenurilor noastre, este necesar să folosim metode integrate de reducere a gradului de îmburuienare, în cadrul cărora substanţele chimice se vor folosi numai după ce au fost epuizate celelalte metode, iar dintre produsele chimice se aleg cele cu impact minim de poluare a mediului. Pe intervalul dintre rânduri buruienile sunt distruse prin praşilă, iar pe zona de protecţie, prin erbicidare folosind doar 1/3 din doza de erbicid.
7. Se respectă angajamentele U.E. pentru climă şi mediu. Directivele UE şi ale Planului Naţional Strategic prevăd ca până în 2030 să scadă consumul de pesticide cu 50% şi cel de îngrăşăminte chimice cu 20-25%. Prin aplicarea corectă a praşilelor şi prin folosirea îngrăşămintelor chimice cu eliberare treptată şi controlată, se vor putea realiza aceste cerinţe. Avem în vedere că faţă de media UE de circa 2 kg/ha pesticide, la noi se folosesc 0,600 kg/ha. La fel în problema îngrăşămintelor chimice, în UE se folosesc 200-300 kg/ha substanţă activă, pe când la noi doar 50-60 kg/ha.
8. Se diminuează eroziunea superficială a solului. Menţinerea solului afânat şi cu un strat de mulci natural la suprafaţă, inclusiv buruienile tăiate şi uscate, permite ca apa din precipitaţii să se infiltreze şi să se acumuleze în sol fără a provoca fenomenul de eroziune.
9. În solurile grele, reci, afânarea este cu atât mai necesară. În astfel de terenuri, afânarea realizată prin lucrarea de prăşit asigură ca temperatura în sol primăvara să fie cu 5-6oC mai mare, determinând o activitate microbiologică de peste 4 ori mai mare şi asigurând creşterea nestingherită a sistemului radicular al plantelor. Totodată, prin activitatea microbiologică se asigură necesarul de elemente nutritive pentru plante.
10. Se intensifică simbioza la culturile de plante leguminoase, care este o binefacere pentru creşterea fertilităţii solului. Activitatea simbiotică a acestor plante se desfăşoară în condiţii optime în solul afânat prin lucrarea de prăşit.

S-a demonstrat că, de exemplu, producţia realizată de soia a fost cu 24% mai mare când s-a prăşit, deşi terenul era neîmburuienat, doar ca urmare a intensificării procesului de simbioză.

Când şi cum se efectuează lucrarea de prăşit? Care sunt principalele reglaje ale utilajului? Ce sporuri de producţie aduce praşila? Răspunsurile le aflaţi scanând de AICI!

un articol de
VASILE POPESCU