
ANSVSA trebuie să le plătească urgent fermierilor despăgubiri pentru peste 80.500 de porci uciși în ultimele luni în vederea lichidării rapide a focarelor de pestă porcină africană (PPA).
Peste 74.300 de porci au fost uciși din cauza PPA doar din noiembrie 2023 până la finalul lunii aprilie 2024.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) solicită Guvernului peste 51 milioane de lei din Fondul de rezervă, pentru plata despăgubirilor către proprietarii a 80.538 de porci uciși în vederea lichidării rapide a focarelor de pestă porcină africană (PPA).
Un proiect de Hotărâre prevede alocarea sumei de 51,749 milioane de lei, reprezentând credite de angajament și credite bugetare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului ANSVSA pe anul 2024, în vederea achitării dosarelor de despăgubiri de pestă porcină africană (PPA).
”Situația epidemiologică din ultimii ani, în care pesta porcină africană (PPA) a avut o difuzibilitate ridicată se menține și în anul 2024.
Suplimentarea vizează bugetele direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respective a municipiului București pentru plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor în focarele de pestă porcină africană și pagubele colaterale aferente sau ca urmare a pronunțării unor sentințe civile ce au ca obiect acordarea de despăgubiri pentru animale.
Focarele au fost declarate în exploatații comerciale, care găzduiau un număr considerabil de capete de porci, după cum urmează:
– pe raza județului Ialomița – focarul a fost declarat în noiembrie 2023, uciderea celor 41.976 capete de porci realizându-se în intervalul 13.11.2023-20.12.2023
– pe raza județului Olt – focarul a fost declarat în aprilie 2024, uciderea celor 10.428 capete realizându-se în intervalul 26.04.2024 – 29.04.2024
– pe raza județului Vrancea – focarul a fost declarat în ianuarie 2024, uciderea celor 21.954 capete realizându-se în intervalul 26.01.2024-01.02.2024.
Totodată, Autoritatea trebuie să pună în executare Sentința Civilă nr. 1872/2023 pronunțată de Judecătoria Călărași, definitivă prin Decizia TC 698/07.06.2024 pronunțată în Dosarul nr. 1918/202/2023.
Astfel, în condițiile anulării procesului verbal de contravenție emis de DSVSA Călărași, trebuie plătită despăgubirea aferentă unui număr de 6.180 capete sacrificate ca urmare a declarării focarului de pestă porcină africană în data de 08.02.2023 la o fermă de pe raza județului Călărași.
La data prezentei, ANSVSA nu are prevăzute sume cu această destinație și nici posibilitatea asigurării acestora din bugetul aprobat cu respectarea prevederilor Legii nr. 500/2002, privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, iar Ministerul Finanțelor nu a identificat posibilitatea redistribuirii prevederii bugetare de la alți ordonatori de credite (conform adresa MF nr. 1016102, 1015730/17.06.2024).
Prin plata acestor dosare se evită posibilele cheltuieli de judecată ca urmare a depășirii termenelor de plată prevăzute de HG nr. 1214/2009 privind metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, cu modificările și completările ulterioare, respectiv 90 de zile de la data sacrificării, uciderii animalelor sau cheltuieli de executare silită, în situația hotărârii judecătorești”, motivează ANSVSA, în proiectul de act normativ prin care solicită bani pentru plata despăgubirilor către crescătorii de porci.
Pentru ce primesc crescătorii de porci despăgubiri PPA
Potrivit proiectului de HG, în conformitate cu prevederile art. 1 și 2 din Legea privind exploatațiile de creștere a porcinelor și combaterea pestei porcine africane în România nr.122/2023:
„Articolul 1
În exploatațiile pentru care autoritățile teritoriale competente au emis dispoziția de ucidere, în conformitate cu normele metodologice prevăzute la art. 38 alin. (1) din prezenta lege, se acordă despăgubiri pentru:
1. porcinele existente în exploatație la data emiterii deciziei de ucidere – la prețul de piață al acestora, astfel cum este definit la art. 2 lit. (a) din Regulamentul (CE) nr. 349/2005 din 28 februarie 2005 de stabilire a normelor privind finanțarea comunitară a intervențiilor de urgență și a combaterii anumitor boli ale animalelor menționate în Decizia 90/424/CEE a Consiliului;
2. furajele, produsele, materialele, medicamentele distruse din dispoziția autorității competente – la valoarea de achiziție a acestora;
3. costurile operaționale suportate de proprietar pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse de autoritatea competentă – conform documentelor financiar contabile ale operatorului, inclusiv costurile pentru prestările serviciilor angajate;
4. produsele raticide, dezinfectante și insecticidele folosite de proprietar pentru realizarea măsurilor de deratizare, dezinfecție și dezinsecție (DDD) dispuse de autoritatea competentă – la valoarea de achiziție a acestora.
Articolul 2
În exploatațiile sau unitățile pentru care autoritățile teritoriale competente au dispus măsuri cu privire la produsele de origine animală ca urmare a prevenirii, controlului sau combaterii pestei porcine africane (PPA) se acordă despăgubiri pentru:
1. produsele de origine animală retrase de la comercializare – la valoarea de producție (în cazul abatoarelor) sau de achiziție (în cazul altor unități) a acestora;
2. costurile operaționale suportate de proprietar pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse de autoritatea competentă – conform documentelor financiar contabile ale operatorului;
3. produsele raticide, dezinfectante și insecticidele folosite de proprietar pentru realizarea măsurilor de deratizare, dezinfecție și dezinsecție dispuse de autoritatea competentă – la valoarea de achiziție a acestora”.






