Ghidul călăuzitor al crescătorului de animale are ca punct de plecare stabilirea încărcăturii cu animale a unei păşuni şi continuă cu manageriatul efectivelor de animale şi al păşunii, pe toată perioada unui sezon.
Producţia şi necesarul de iarbă
Pentru stabilirea necesarului zilnic de iarbă trebuie precizat că atunci când se vorbeşte de toată gama de păşuni existente, gradul de valorificare a acestora prin păşunat variază foarte mult: de la 25 la sută pe terenuri umede, unde predomină rogozurile şi pipirigul, până la 95 la sută pe păşunile semănate, indiferent de zonă.
De asemenea, producţia de iarbă într-un sezon de păşunat este destul de neuniformă, mare la început şi mică spre sfârşit. Din aceste considerente, inclusiv ca o măsură de siguranţă, în condiţiile pedoclimatice existente în ţara noastră este bine ca necesarul de iarbă real să fie majorat în medie cu 30 la sută, (în tabelul 3 apare sub denumirea de necesar de iarbă calculat sau operaţional). Pentru o UVM (unitate vită mare) se calculează un necesar de 65 kg iarbă, care trebuie asigurat pe păşune.
Aspecte de comportament pe păşune
Pentru a înţelege mai bine necesitatea şi modalitatea de calcul pentru a stabili numărul şi mărimea tarlalelor în vederea practicării păşunatului raţional, trebuie să ţinem cont şi de relaţiile dintre sol, plante (iarbă) şi animale, derulate pe parcursul unui ciclu de păşunat.
Când spunem ciclu de păşunat, ne referim la numărul de zile în care animalele păşunează efectiv pe o suprafaţă de teren, precum şi la timpul scurs de la scoaterea animalelor de pe tarla şi până la reintroducerea lor la păşunat pe aceeaşi suprafaţă.
Orientativ, numărul de cicluri de păşunat (rotaţii) pe pajiştile naturale situate în zona montană este de 1-2, pe cele de deal de 3-5, iar pe pajiştile semănate de 5-6 sau chiar 7-8, în condiţii de irigare. Este evident faptul că, din acest punct de vedere, cheltuielile cu păşunatul raţional sunt mult mai justificate economic în condiţii de irigat şi pe pajişti semănate situate în zonele de deal şi de şes, faţă de cele de la munte, unde nu se pot realiza mai mult de 1-2 cicluri.
Numărul şi mărimea tarlalelor
• Numărul de tarlale (N.t.) în care va fi împărţită păşunea se stabileşte în funcţie de: numărul total de zile păşunabile dintr-un sezon (N.z.); numărul de cicluri de păşunat într-un sezon (N.c.); durata medie (în zile) a păşunatului pe o tarla (D.p.). Formula de calcul este următoarea: N.t. = N.z. : N.c. x D.p. în general, numărul de tarlale este de 6-12, sau chiar mai mare acolo unde păşunea este de calitate slabă.
• Marimea tarlalei (M.t.) depinde de numărul de animale ce păşunează (N. UVM), producţia de masă verde (P), exprimată în numărul de raţii (porţii) UVM de care dispune tarlaua şi de numărul de zile din perioada păşunatului pe o parcelă (N.z), după formula : Mt. = N. UVM x N.z : P., conform căreia rezultatul este exprimat în hectare.
Încărcătura cu animale a păşunii
Acest indicator de bază al păşunatului raţional exprimă suprafaţa de păşune necesară pentru întreaga perioadă de păşunat pentru 1 UVM La stabilirea necesarului de iarbă, în perioada de păşunat, nu toată iarba este consumată de animale, astfel că atunci când se stabileşte (calculează) încărcătura cu animale, trebuie ţinut cont şi de aşa-zisul coeficient de folosire (C.f) al păşunii. Cf se determină procentual în urma scăderii resturilor neconsumate raportate la producţia brută (totală):
Având, spre exemplu, o păşune de pe care se pot obţine 20.000 kg m.v./ha, din care 2000 kg sunt resturi neconsumate (refuzuri), C.f% = 20.000-2000 : 20.000 x 100 = 90.
Cunoscând aceste elemente, se poate trece mai departe la stabilirea încărcăturii cu animale/ha de păşune şi pe întraga suprafaţă de păşunat:
în care: Ia – încărcătura cu animale/ha de păşune; P – producţia totală de masă verde, kg/ha; Zp – zile de păşunat într-un sezon; Ci – necesarul zilnic de iarbă kg/cap.
Continuând cu exemplul anterior, pe aceeaşi păşune cu o producţie de iarbă estimată la 20.000 kg/ha, la un coeficient de folosire a ierbii de 90% şi un consum zilnic calculat (operaţional) de 65 kg m.v/cap, într-o perioadă de păşunat de 180 de zile, vom avea:
În final, încărcătura cu animale a întregii păşuni se determină prin înmulţirea suprafeţei păşunii (ha) cu încărcătura de animale (U.V.M/ha).
În următorul articol pe această temă vor fi prezentate două practici îmbunătăţite de păşunat raţional.
ELEMENTE DE CALCUL ALE PĂŞUNATULUI RAŢIONAL
Factorii de bază ai unui păşunat raţional, precum şi elementele care se iau în calcul la planificarea şi controlul activităţii pe păşune, sunt:
– producţia de masă verde/ha şi calitatea covorului vegetal;
– necesarul de iarbă pentru animale în perioada de păşunat;
– numărul de zile posibile de păşunat, într-un sezon;
– numărul de zile necesare refacerii covorului vegetal după fiecare păşunat;
– numărul de cicluri de păşunat într-un sezon;
– efectivul de animale (UVM), ca beneficiar direct al acestei actvităţi.
Tabelul 1: STABILIREA VALORILOR PENTRU PĂŞUNATUL RAŢIONAL
(date orientative)
* Date orientative necesare stabilirii păşunatului raţional în funcţie de zona şi de altitudinea la care este situată păşunea
Tabelul 2: COEFICIENŢII MEDII DE TRANSFORMARE ÎN UVM
*pentru principalele specii şi categorii de animale erbivore
Tabelul 3: NECESARUL ZILNIC DE IARBĂ
(în perioada de păşunat)
ŞTIAŢI CĂ…
• Din motive sanitar-veterinare, dar şi pentru protecţia solului şi a plantelor, nu este bine să se menţină animalele la păscut pe aceeaşi suprafaţă mai mult de 5-6 zile, după care urmează o pauză de 20-40 zile pentru refacerea covorului vegetal. Larvele paraziţilor intestinali sunt inofensive timp de numai 5-6 zile de la începutul păşunatului, după care dacă animalele se manţin pe acelaşi loc, acestea se pot îmbolnăvi.
• În principiu, durata păşunatului pe aceeaşi suprafaţă trebuie să fie cât mai mică, iar cea de refacere a ierbii suficientă: aproximativ 16 zile în luna mai; 20 în iunie; 25 în iulie; 28 în august; 37 zile în septembrie, iar în octombrie păşunatul trebuie să înceteze cu 3-4 săptămâni înainte de apariţia îngheţului la sol.
