Seceta, bolile şi costurile tot mai ridicate pun presiune pe fermieri, iar genetica devine un instrument strategic pentru competitivitate. Noile tehnici genomice (NTG) promit soluţii, dar accesul la acestea rămâne o provocare.

Aprobarea regulamentului european privind noile tehnici genomice (NTG) deschide calea utilizării unor plante dezvoltate prin modificări genetice precise, într-o perioadă în care agricultura europeană caută soluţii pentru schimbări climatice şi reducerea consumului de inputuri.
Pentru fermierii români, care se confruntă tot mai frecvent cu lipsa apei şi instabilitatea producţiilor, soiurile obţinute prin NTG ar putea reprezenta un instrument important. Rămâne însă întrebarea esenţială: vor fi aceste tehnologii accesibile în mod real sau vor rămâne controlate prin brevete de marile companii de semințe?!
Proprietatea intelectuală, o problemă încă nerezolvată
După votul Parlamentului European privind noile reguli NTG, mai multe organizaţii agricole au anunţat intenţia de a contesta legislaţia, criticând faptul că problema brevetelor nu a fost rezolvată complet. Alţii susţin însă că, totuşi, compromisul european a ţinut cont de această provocare prin introducerea unor mecanisme privind transparenţa brevetelor, licenţe în condiţii echitabile şi platforme voluntare de acces.
Citeşte şi:
NTG ia avânt în Marea Britanie
Problema care rămâne însă e aplicarea practică. Fermierii şi producătorii mici de seminţe trebuie să poată utiliza noile soiuri fără riscul unor litigii costisitoare privind proprietatea intelectuală. Situaţia poate deveni complicată în cazul apariţiei accidentale a unor plante cu caractere genetice protejate, prin amestecarea loturilor de seminţe, polenizare sau erori de manipulare.
Două categorii de plante, două regimuri de reglementare
Noua legislaţie europeană introduce două categorii de plante:
- NGT1 include modificări genetice considerate apropiate de cele care pot apărea natural sau prin ameliorare convenţională şi va beneficia de un regim simplificat.
- NGT2 va rămâne supusă autorizării, evaluării riscurilor şi trasabilităţii.
Soiurile mai rezistente la secetă sau boli pot contribui la creşterea competitivităţii fermelor, însă beneficiile lor vor depinde de modul în care sunt reglementate drepturile de utilizare.




