
Părintele Calistrat a sfințit ferma de 400 hectare a lui lui Ilie Chifan chiar în mijlocul recoltatului.
O zi de neuitat la ferma lui Ilie Chifan. Vineri, 25 iulie, când fermierul se pregătea să dea drumul la noua unitate de producere a chefirului, telefonul a sunat: Părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni, însoțit de doi călugări, se pornise spre el.
Nu e o vizită întâmplătoare. Părintele Calistrat și Ilie Chifan se știu din copilărie, din Bucovina, de la Suceava, dar se trag și de neam. „Eu eram mai mare cu vreo șase ani. El venea cu mine cu vacile și cu oile. Părintele a făcut liceul agricol la Rădăuți. Iubește animalele”, povestește fermierul.
PĂRINTELE CALISTRAT A SFINȚIT CÂMPURILE LUI ILIE CHIFAN
Sfințire din combină, direct în câmp. Părintele nu a sfințit doar gospodăria, ferma, animalele, unitatea de procesare, ci și câmpurile.
„Cum Sorin, unul din ginerii mei, era pe combină, la recoltat de triticale, am purces să mergem la el. Avva Calistrat a săvârșit slujba de sfințire cu apă sfințită, cu agheazmă”, ne spune Ilie Chifan.https://revista-ferma.ro/decizia-fermierului-ilie-chifan-pentru-a-evita-falimentul-nu-stim-nici-noi-cat-mai-rezistam-producem-laptele-cu-2-lei-si-il-vindem-cu-150-lei-suntem-sub-pretul-de-cost-pariu-pe/

Vezi aici un clip video cu Ilie Chifan, în câmp la recoltatul triticalelor, cu Părintele Calistrat.
Ilie Chifan lucrează în jur de 400 de hectare în zona Firiteaz:
- Triticale: 60 ha, producție de 8 t/ha, pe parcelele unde a împrăștiat gunoi de grajd – 9-10 t/ha. „Am înnegrit terenul, efectiv cu îngrășământ organic.”
- Grâu: 6-7 tone la hectar
- Rapiță: 3.500 kg/ha, cu porțiuni de 4.500 kg/ha tot unde a fost gunoiul de grajd aplicat
- Amestec furajer: 60 ha de orz, triticale, ovăz, secară, mazăre, măzăriche și iarbă de Sudan, de 2 metri înălțime, tocat și însilozat
- Porumb siloz: 80 ha – anul acesta trebuie recoltat de urgență, verde, de frica aflatoxinei: „Dacă se usucă, face aflatoxina aia, iese în lapte și nu ne mai ia laptele procesatorul”
IMAȘUL E ARS, PORUMBUL SILOZ NU FACE ȘTIULEȚI
Pășune administrează 60 hectare (30 de la primărie + 30 proprii). Anul acesta pășunatul a ținut doar o lună, nu mai mult.
Ilie Chifan: „Izlazul e ars, totul e uscat. Am băgat animalele în grajd, că le omoram pe izlaz. Acum facem cerere la primărie să vină comisia de la autorități, de la Direcția Agricolă să constate starea de fapt și să ni se reducă din plata închirierii. De plătit, tot trebuie să plătim.”
Fermierul are 400 de vaci cu lapte și nu duce grija asigurării hranei animalelor.
„Un om gospodar are furaje tot timpul. Avem chiar și până la anul viitor. Poate să fie un an greu și să nu se facă furaje. Tu trebuie să ai. Nu că dacă dai laptele cu 1,50 lei, gata, ai renunțat.”







