În condițiile actuale, omenirea se află în fața a două mari paradigme: asigurarea creșterii producției alimentare mondiale cu peste 60 la sută (având în vedere că populația lumii va ajunge la circa 9 miliarde de locuitori în anul 2050) și diminuarea impactului schimbărilor climatice, ce se exercită atât asupra întregului ecosistem, cât și asupra calității vieții tuturor organismelor.
Fluxul dintre carbonul atmosferic și cel terestru e puternic perturbat
Schimbările climatice corespund unei creșteri în atmosferă a unor gaze cu “efect de seră” (dioxid de carbon – CO2, metan, oxizi de azot), care au dus la o creștere a variabilității climatului, prin apariția frecventă a evenimentelor extreme, ce nu au referințe în bazele de date de natură meteorologică. Fluxul dintre carbonul atmosferic și carbonul terestru sau carbonul organic din sol este foarte important și poate avea o direcție pozitivă (de sechestrare sau stocare) sau negativă (de emisie de CO2). Perturbarea acestui flux duce la acumulări masive de gaze în atmosferă cu consecințe grave asupra tuturor viețuitoarelor de pe Terra. În ultimii o sută de ani, din cauza industrializării puternice și a intensivizării agriculturii, concentrația gazelor cu “efect de seră” în atmosferă a crescut de peste două ori. De asemenea, despăduririle masive, din ultimele două decenii, și schimbările unor structuri ale ecosistemelor naturale (mai ales agricole) au contribuit la scăderea drastică a cantității de carbon sechestrat sau stocat. Astfel, în condițiile conversiei sau trecerii suprafețelor de pajiști permanente la terenuri cultivate, în fiecare an (timp de 20 de ani), se pierde circa o tonă de carbon stocat, ce se emite în atmosferă sub formă de CO2 (echivalentul a circa 3,2 tone/ha/an). Dacă o suprafață arabilă se cultivă cu o pajiște semănată, cantitatea de carbon stocat crește la circa 0,5 tone/ha/an iar cantitatea rămasă în atmosferă scade la numai 1,5 tone/ha/an.
Pajiștile pot reechilibra circuitul carbonului în natură
Pajiștile, prin caracterul lor multifuncțional, sunt recunoscute ca mari rezervoare de stocare a carbonului (C) atmosferic. Deși cantitatea totală de C prezentă în fitomasa ecosistemelor de pajiști este mai mică decât în ecosistemele forestiere, în zona de adâncime a solului acestea sunt mai ridicate. De asemenea, conținutul de C în solurile de pajiști este mai ridicat decât la alte culturi agricole. Creșterea contribuției pajiștilor la stocarea unor cantități de carbon în sol este corelată cu aplicarea unor măsuri de ameliorare a calității solului și a structurii floristice a covorului vegetal. Astfel, îmbunătățirea nutriției plantelor, prin aplicarea de fertilizanți, și introducerea de specii de leguminoase fixatoare de azot (prin care se realizează și o ameliorare a structurii solului) au ca finalitate înmagazinarea unor cantități foarte mari de carbon în sol, sub formă stabilă. După studiile efectuate la nivel mondial, se estimează că pajiștile permanente, cu o biodiversitate diferită de la o zonă la alta și amplasate în condiții climatice diferențiate, fixează în sol cantități de C ce variază între 40 și 1.500 kg/ha/an.
În condițiile din țara noastră, cele aproximativ 4,6 milioane hectare de pajiști permanente fixează, prin fotosinteză, în producția de fitomasă aeriană, circa 3 milioane tone de C anual, din care 0,3 milioane tone se stochează în sol, respectiv 65 kg de C/ha/an.
Gestionarea tehnologică a pajiștilor contribuie direct la creșterea capacității de stocare a carbonului. Astfel, numai prin creșterea duratei de folosire a pajiștilor, cantitatea de C stocat crește cu 0,1-0,5 t/ha/an, iar prin conversia pajiștilor temporare în pajiști permanente, cantitatea adițională stocată este cu 0,3-0,4 t/ha/an mai mare.
SUPRAFAȚA DE PAJIȘTI A UE SCADE ANUAL CU 10%
În țările UE, pajiștile permanente ocupă circa 63 milioane hectare, reprezentând 33 la sută din suprafața agricolă. În aceste țări, prin conversia producției de fitomasă a pajiștilor în produse animaliere (lapte, carne), acestea din urmă reprezintă 25 la sută în balanța producției agricole totale, iar fermierii specializați în creșterea animalelor au o pondere de 21 la sută în totalul forței de muncă la nivelul UE. Estimările efectuate până în anul 2030 evidențiază o scădere a suprafețelor de pajiști permanente în medie cu zece la sută în fiecare an, ajungând la 46 milioane de hectare. În acest context, și în cazul României se prevede o scădere a suprafețelor de pajiști cu circa 26 la sută, de la 4,46 milioane hectare în anul 2000, la circa 3,30 milioane ha (conform Regulamentului nr. 73/2009 al Consiliului Europei).
Articol publicat in revista Ferma nr.2(163) 1-14 februarie 2016
