Fermierul Ion Bănică din comuna Sărăţeni, judeţul Ialomiţa, conduce maşina pe un drum care nu se mai termină, lăsând în urmă învolburările de praf. Şofează şi povesteşte.

Lanul din depărtare
”Tata m-a trimis la oraş să fac şcoală, să îmi găsesc serviciu, să nu lucrez pământul. Un unchi de-al său a fost arestat din cauză că a făcut parte dintr-o grupare de partizani anti-comunişti. A avut şi el de tras. L-au urmărit şi l-au închis pentru un sac de mei”, povesteşte Ion, în timp ce accelerează pe drumul întins printre tarlalele cu porumb zdrenţuit de toamnă şi de secetă. ”M-am dus la Liceul Silvic, din Brăneşti, am învăţat acolo doi ani, apoi am continuat liceul la Electroaparataj, în Bucureşti. Am terminat liceul în 1989, apoi m-au luat în armată. După aia, până în 2008, am lucrat electronist la CFR Slobozia”, îşi derulează Ion CV-ul, cu viteza cu care lasă în urmă tarla după tarla, înaintând şi mai mult în adâncul câmpiei. Ca orice fermier, vrea să-mi arate cultura lui. Vrea să fotografiez fix ştiuleţii din cultura lui de porumb. Întocmai ca oierii sau crescătorii de vaci. Nu-ţi permit să faci poze altor animale decât celor îngrijite de ei şi să ilustrezi cu pozele acelea un articol despre ferma lor. Exclus! De aceea mergem de o jumătate de oră, până la hotarul de nord al Sărăţenilor, ca să fotografiez strict cultura de porumb a lui Ion Bănică. Ajungem. Numai nişte buruieni firave, pierdute printre rânduri, mai păstrează ceva clorofilă în frunzele lor. Porumbul e uscat. Intrat în lan să fac poze, sunt atent să nu-mi taie obrazul.

Tractorul prefectului
Ion Bănică a început să facă agricultură după ce tatăl său a recâştigat cele zece hectare de teren confiscate de comunişti. Ion lucra la CFR Slobozia, dar a stat cu ochii pe tot ce se întâmpla în satul său: desfiinţarea CAP-ului, retrocedările făcute de comisia de punere în posesie, noile relaţii arendaş-arendator etc. Alte realităţi se coceau în epoca post-colectivizare. Dincolo de sirenele locomotivelor, găsea o sută de motive să revină în Sărăţeni. Îşi cumpărase un tractor U650, de la un fost prefect. ”L-am plătit în două tranşe. A fost un gest frumos din partea lui, fiindcă nu aveam chiar toţi banii grămadă”, recunoaşte fermierul.
Ani de zile a trăit în această dublă condiţie: ceferist la Slobozia, agricultor la Sărăţeni. Vremurile permiteau, vechea ordine se dezintegra, cea nouă abia se structura. Ion era fermier şi electronist la CFR în acelaşi timp. Cu banii câştigaţi după recolta din anul 1992 şi-a cumpărat un apartament în Slobozia. ”Mergea treaba, vindeam cerealele la Combil, un combinat de creştere a porcilor, al doilea ca mărime din ţară după cel de la Comtim”, îşi aminteşte Ion. Dar nu apartamentele în reşedinţa de judeţ l-au interesat cu adevărat pe fermier. Pământul, da, pământul arabil a fost şi este obsesia lui. S-a numărat în 2007 printre puţinii aplicanţi care au scris în proiectul depus pentru accesarea fondurilor europene că vor să cumpere teren agricol. ”Toţi voiau utilaje, tractoare noi, combine. Eu am vrut bani ca să mai cumpăr teren. Am întâmpinat şi un obstacol legislativ. Nu îmi permiteau să cumpăr teren decât de la persoane juridice. Le-am spus că 90 la sută din cei care vor să vândă sunt persoane fizice. Cred că au mai fost şi alţii, din ţară, în situaţia mea, fiindcă în cele din urmă au modificat ghidul solicitantului şi am avut voie să cumpăr şi de la persoane fizice. Am luat atunci opt hectare”, precizează Ion Bănică.

”În Bărăgan, sunt un mic fermier”
Cu banii câştigaţi an după an, fermierul din Sărăţeni a cumpărat pământ, ajungând în prezent la 45 de hectare. Mai arendează încă 42 de hectare de la consăteni. ”În Bărăgan, unde sunt ferme de mii de hectare, eu mă consider un mic fermier. Sigur, cu suprafaţa asta, la deal sau la munte aş fi un fermier mare. Dar să vă spun ceva: poţi face agricultură şi pe două hectare”, pune Ion lucrurile la locul lor.
”Hibrizi româneşti sau hibrizi străini”, îl întreb. ”Şi unii, şi alţii”, vine răspunsul. „Răfuiala” hibrizilor, care mai apare din când în când, e una complet falsă, având o singură miză şi pentru o tabără şi pentru cealaltă, şi anume miza marketingului. Interesul fermierului român trebuie să fie unul singur: să funcţioneze o piaţă cu ofertă bogată, pentru a avea de unde să aleagă şi chiar să experimenteze. Dacă un soi e mai breaz decât altul, numai rezultatele practice pot oferi răspunsul. ”La porumb, am folosit şi soiul românesc Oltul, dar şi soiuri şi hibrizi de la companiile străine. La grâu am folosit soiul românesc Glosa, e bun pentru anii secetoşi. La rapiţă am cultivat numai soiuri străine”, precizează Ion Bănică. În acest sezon agricol, a cultivat 34 de hectare cu porumb, 31 cu grâu, 8 cu floarea-soarelui, 4 cu lucernă şi restul cu mazăre: ”Sunt localnici care cresc păsări şi au nevoie de mazăre să le hrănească”, motivează fermierul. Recolta o vinde unei firme româneşti din Muntenii-Buzău. Înainte vreme a vândut producţia companiei Cargill, dar aceasta s-a retras din zonă. ”Foarte corecţi americanii. Au plătit la timp. Lucrau la vedere”, îşi aminteşte fermierul colaborarea cu traderul american.

Vinde recolta direct din câmp
Ca mulţi alţi fermieri, Ion ar vrea să aibă un spaţiu propriu pentru depozitarea recoltei. Acum o vinde direct din câmp. Pe termen mediu, însă, fermierul din Sărăţeni are alte planuri. E nemulţumit că în satul său nu funcţionează o brutărie de unde să cumpere lumea pâine tradiţională, făcută cu maia. ”E în sat brutăria celui mai mare fermier, Mitică Geană, dar el coace pentru arendatori. Unii săteni renunţă la o anumită cantitate de grâu pentru a primi în schimb pâinea zilnică. Restul sătenilor mănâncă pâine de la Bucureşti”, explică Ion Bănică. Fermierul intenţionează să certifice ecologic toată suprafaţa cultivată. Între timp, dacă i se oferă ocazia, mai cumpără un hectar de teren agricol, al cărui preţ a ajuns la Sărăţeni la 25.000-30.000 de lei.
Băiatul care în 1984 a plecat din sat la o şcoală din oraş, îndemnat de tatăl său să nu mai aibă treabă cu agricultura, a ajuns peste ani unul dintre fermierii de cultura mare renumiţi în Sărăţeni şi în împrejurimi. Peisajul Bărăganului e simplu, uşor de redat din câteva linii, dar viaţa celor care locuiesc aici nu e chiar atât de simplă.

Ion Bănică: ”Tata m-a îndemnat să plec din sat. M-a trimis la oraş, să fac şcoală, să îmi găsesc serviciu şi să nu mă mai întorc niciodată aici ca să lucrez pământul”.

CULTURI VERZI
Ion Bănică se numără printre acei fermieri români care recunosc importanţa subvenţiilor europene pentru fiecare sezon agricol: ”Cum să nu fie bune? Păi cei care au mii de hectare încasează o grămadă de bani. Eu sunt mulţumit. Am aplicat şi pentru M10 – ”Culturi verzi”. Primesc 140 de euro/ha. Ce trebuie să fac? După ce recoltez grâul, semăn rapiţă sau mazăre sau măzărică. Plantele cresc şi ar cultura în primăvară, ca să semăn porumb. Pământul primeşte astfel materie organică, îi creşte calitatea”.

Articol publicat în revista Ferma nr. 16/243 (ediţia 15-30 septembrie 2019)