Pe la începutul anilor ‘90, românii se temeau încă de străini. Le păreau ciudați, ba chiar periculoși. Așa îi învățase propaganda comunistă că sunt, mai ales cetățenii occidentali. De partea cealaltă, nu puțini jurnaliști și turiști din afara fostului lagăr socialist soseau în România să surprindă și să transmită în țările lor imaginea unei lumi înapoiate, medievale de-a dreptul, care merită frecventată pentru senzații tari. Acest joc de percepții și de imagini a făcut dificilă ani de-a rândul comunicarea între societatea noastră și națiunile Vestului, oricât de bună fusese impresia lăsată de Petre Roman după ce le-a vorbit lejer în franceză reporterilor străini, imediat după Revoluție.
Printre francezii sosiți atunci în România s-a numărat și Denis Thomas, originar din Bourgogne, dornic să cunoască vinurile românești, mai ales Pinot Noir, soiul reprezentativ al regiunii sale natale. Cucerit de savoarea vinurilor noastre, dar și de frumusețea locurilor, podgoreanul francez s-a stabilit în România, unde a început o nouă afacere în viticultură.
Un podgorean cu tradiție
Ploaia măruntă și ceața așezată peste rândurile de vie camuflează dealurile Săhătenilor. Ajuns în marginea dinspre nord a comunei, intru în curtea combinatului viti-vinicol. Sunt condus în sala de protocol a cramei de către Daniel Dorneanu, oenologul Domeniilor Franco-Române. Sticle cu design dichisit, cutii din lemn, cutii din carton, câteva obiecte decorative. În scurt timp, sunt prezentat lui Denis Thomas și soției sale, Christine. Sunt nevoit să-mi scot de la naftalină franceza pe care nu am mai avut de mult ocazia să o folosesc. Încetul cu încetul, conversația se încălzește, îmi amintesc cuvinte, reușesc să pun întrebări complexe. Povestea cuplului de francezi din Săhăteni prinde contur. Mai întâi, Denis: „Eu sunt francez get-beget, născut în regiunea Bourgogne, într-o familie de viticultori. Ferma familiei mele era veche, dinainte de Revoluția Franceză. Când m-am făcut mare, am preluat eu conducerea fermei, dar am vândut-o în cele din urmă, fiindcă între timp mă stabilisem în România, începusem aici o nouă afacere și nu reușeam să mă descurc și cu ferma de acasă”. Apoi, Christine: „Eu nu mă ocup cu viticultura, l-am lăsat pe soțul meu să facă asta. Eu, în schimb, fac turism, aduc în România turiști francezi și le arăt locuri minunate. M-am hotărât să-mi urmez soțul, după ce fiica noastră s-a măritat, are familia ei, iar eu am scăpat de responsabilitatea de a mă ocupa îndeaproape de ea”. Sigur, adaptarea nu a fost ușoară. Denis își amintește că la început, prin 1996, era oprit deseori de polițiști pe oriunde circula. Localitățile nu arătau într-un fel tocmai primitor. Erau multe de făcut în țară.
Pinot Noir, gustul originilor
Fire ambițioasă, francezul nu s-a descurajat nici în fața birocrației românești, care, din 2007, este dublată de birocrația europeană. Combinație dificilă, recunoaște Denis Thomas. Numai el știe ce a îndurat ca să poată achiziționa cu fonduri europene linia de îmbuteliere. Mai amintește că, din punct de vedere oenologic, România nu se bucura în trecut de o imagine bună pentru vestici, fiind percepută ca o țară producătoare de vinuri vrac pe care le exporta în Rusia, dar, între timp, această imagine s-a schimbat în bine, românii au învățat să producă vinuri îmbuteliate de bună calitate.
Aventura viticolă a lui Denis Thomas a început cu arendarea unor suprafețe de vie de la localnici. Suprafața arendată a tot crescut de la un an la altul, apoi francezul a reușit să cumpere pământ, ajungând în prezent la o proprietate de aproape 70 de hectare. Mai departe, întreprinzătorul din Bourgogne a cumpărat combinatul vinicol de la Săhăteni, unde și-a produs vinurile sale, dar unde a vinificat, o face și în prezent, și producția de struguri a câtorva fermieri din Prahova și Buzău. A mai făcut și câteva amenajări imobiliare, astfel încât să poată introduce crama în circuitul turistic. „Cultiv în primul rând Pinot Noir. E soiul locurilor mele natale și mă bucur că Dealu Mare e o podgorie prielnică acestui soi. Este motivul pentru care am ales să rămân aici, deși vinul acesta nu este foarte căutat de români. Al doilea soi cultivat în Bourgogne este Chardonnay. Aici, în Dealu Mare, nu se cultiva acest soi, mai degrabă în Dobrogea îl întâlnești. Deci, Pinot Noir și Chardonney sunt specialitatea noastră. Apoi, desigur, am descoperit Feteasca Neagră, un soi autohton care ne-a plăcut foarte mult. Deja îl cultivăm și noi, inclusiv Feteasca Albă. Bineînțeles, cultivăm și Merlot, soiul cel mai răspândit în Dealu Mare”.
Exigențe franțuzești
Cum nu este preocupată de procesul de fermentare, de temperatura optimă în tancul de vinificație, de conțintul de zahăr și alte lucruri specifice cramei, Christine Thomas e mult mai atentă să observe împrejurimile, mai ales că se străduiește să-i convingă pe conaționalii ei că România e o țară fumoasă, sigură, unde sunt de văzut multe locuri atractive. „Din păcate, sunt mult prea multe recipiente din plastic aruncate pe jos. Când ies cu soțul meu la plimbare, văd aruncate peste tot peturi, pachete de țigări și pungi de plastic. Ar trebui să li se facă educație tinerilor să nu le mai arunce pe unde apucă. Eu dacă văd un copil că aruncă un deșeu pe drum sau în iarbă, îl atenționez să ia mizeria de jos și să o ducă la coș”, spune doamna Thomas.
Altfel, Christine Thomas e fascinată de peisajele românești, unde natura păstrează ceva din sălbăticia originară, și recunoaște că viața în România este mai ușoară și mai sigură decât în Franța. I-au spus asta și prieteni care au lucrat în București, dar s-au întors în Hexagon și acum tânjesc după traiul de aici.
O provoc să facă o comparație între un sat românesc și unul francez. Aprecierile ei nu sunt tocmai măgulitoare. Fermierii francezi obișnuiesc să se întâlnească seara la ceainăriile din centrul satului, discută calm politica zilei sau despre problemele și proiectele lor în agricultură. În schimb, la noi, tinerii care merg la cârciumă nu par la fel de interesați de problemele comunității și, de aceea, nici soluții nu prea se găsesc.
O familie admirabilă
Îmi place franchețea doamnei Thomas. De fapt, amândoi soții sunt așa, spun lucrurilor pe șleau, deși Denis susține că lucrurile negative trebuie uitate. Sunt convins că nu le-a fost chiar ușor să persevereze în România, o țară primită în UE în 2007. Francezul a mai venit și cu ambiția de a produce vinuri ecologice, iar pentru asta via trebuie la rândul ei îngrijită în sistem ecologic. Sigur, nu face asta pe toată suprafața, dar până și un singur hectar presupune efort și atenție, darămite câteva zeci.
Viticultorul din Bourgogne apreciază, de asemenea, condițiile excelente pentru cultura viței de vie din România, în general, și din Dealu Mare, în special. Are angajați români, oenologul Daniel Dorneanu e din Bacău și lucrează de mulți ani la Săhăteni. Când familia Thomas e plecată în Franța, afacerea rămâne pe mâna lui Daniel, el supraveghează activitatea cramei. Francezii nu lipsesc însă mult timp, stau în România cu lunile, mai ales când muncile din vie sunt în toi.
Familia Thomas își împarte viața între România și Franța. Sinceri, gata să spună lucrurilor pe nume, întreprinzători, viticultorii din Bourgogne își văd cu grijă de afacerea lor, care, de fapt, este o pasiune de o viață și o pasiune moștenită: producția de vinuri.
Nu sunt oenolog ca să vorbesc despre calitatea vinurilor lui Denis Thomas, dar pot înțelege că viticultorul francez se simte reprezentat exclusiv de vinurile sale și face tot ce-i stă în putință să curgă licori veritabile în pahar. Sunt admirabile voința și tenacitatea acestei familii de francezi de a prinde rădăcini în Dealu Mare și de a se simți acasă în locuri pe unde orășenii noștri nu prea calcă.
