Consumurile energetice ale vacilor de lapte sunt de întreținere și de producție. Necesarul de întreținere se referă la menținerea integrității tisulare, în funcționarea organismului, în utilizarea digestivă a nutrețurilor, în activitatea fizică spontană și în menținerea constantă a temperaturii corporale.
Cerințele energetice pentru întreținere la bovinele exploatate pentru lapte sunt în medie cu 13% mai ridicate comparativ cu rasele de carne.
Există și o variabilitate individuală de la =/-6% la =/-8% între animalele aparținând aceluiași tip, aspect de care nutriționistul trebuie să țină seama atunci când elaborează o rație individuală.
Consumurile energetice pentru producție:
În gestație, cerințele depind de energia fixată de fetus, învelitorile fetale, pereții uterini și glanda mamară, precum și de metabolismul fetusului și de țesuturile sau organele sale. Consumurile energetice sunt mari în ultima treime a gestației. Energia care se fixează în uterul gestant ajunge la 970 kcal/zi iar energia fixată în glanda mamară crește de la 1000 la 2500 kcal/zi;
În lactație, consumurile energetice depind de conținutul de lactoză, de proteină și de grăsime care se elimină prin lapte, în funcție de producția animalului. Laptele standard (cu 4% grăsime și 3,1% proteină) are o caloricitate de 740 kcal/zi.
Cerințele energetice ale unei vaci de lapte exprimate în “unități furajere lapte – UFL” (în sistemul francez INRA) sunt:
• pentru întreținere – 5 UFL (sau se calculează pe baza greutății corporale);
• pentru secreția lactică – 0,44 UFL/kg lapte cu 4% grăsime;
• pentru constituirea rezervelor corporale – 4,5 UFL/kg spor în greutate;
• pentru gestație: 0,9 UFL/luna VII; 1,6 UFL/luna VIII și 2,6 UFL/luna IX.
O atenție deosebită trebuie acordată vacilor performante în primele 3 luni de la debutul lactației, când hrana obișnuită nu poate satisface cerințele energetice ale animalului, deoarece capacitatea tubului digestiv nu mai poate prelua cantitățile de furaje care ar trebui ingerate pentru satisfacerea acestui necesar. Este de fapt și perioada în care vaca își completează deficitul energetic al hranei recurgând la rezervele corporale, aspect decelabil și prin “slăbirea” animalului.
Suplimentarea rațiilor cu lipide
În condiții obișnuite de hrănire, aportul de grăsime brută prin rațiile furajere pentru rumegătoare este destul de scăzut, fiind evaluat la cca 2-5% din SU. Pentru satisfacerea cerințelor de energie ale vacilor în faza de debut a lactației, în practica hrănirii acestora s-a conceput includerea de grăsimi în rație. Pentru utilizarea eficientă a acestor grăsimi, ele nu trebuie să afecteze semnificativ activitatea microsimbionților (fermentațiile ruminale) și nici digestibilitatea nutrienților necesari producției de lapte.
Având în vedere, după cum s-a precizat, necesarul energetic foarte ridicat, mai ales la vacile cu producții mari de lapte, se poate interveni prin suplimentarea cu lipide a rațiilor. Astfel s-a stabilit că un adaos de lipide în rație de 3-5% poate compensa în mare măsură deficitul energetic al hranei.
Totuși, depășirea acestor procente de adaos poate avea efecte contrare, și anume: fie reduce fermentațiile ruminale deoarece se poate forma o peliculă uleioasă care acoperă particulele celulozice din fibroase pe care le impermeabilizează, fie acoperă suprafața celulelor bacteriene pe care le “sufocă”. Adăugarea sărurilor de calciu (carbonați, cloruri), dar și de magneziu, poate preveni reducerea digestibilității cauzată de suplimentarea cu grăsimi.
ALTE SURSE ENERGETICE
De mare interes practic va fi extinderea utilizării sărurilor de calciu ale acizilor grași cu lanț lung, care, fiind relativ inerte în rumen (adică “scapă” de atacul bacterian), dar având o digestibilitate intestinală ridicată, pot fi folosite pentru aportul lor energetic însemnat.
