Floarea-soarelui este una dintre plantele cele mai pretenţioase la rotaţia culturilor. Multitudinea de boli şi dăunători de care este atacată (Sclerotinia, mana, Phomopsis, Phoma, Botrytis, Tanymecus ş.a.) impun o anumită pauză pentru revenirea culturii pe acelaşi loc.
În cadrul fiecărei ferme, floarea-soarelui nu trebuie să depăşească 18-20% din totalul suprafeţei. Or, în România suprafaţa cultivată cu această specie depăşeşte de regulă 1,1 milioane de hectare, ceea ce este exagerat de mult.

Factorii care înjumătăţesc producţiile
Dintre factorii restrictivi ai culturii care impun rotaţii de 5-6 ani menţionăm:
• Floarea-sarelui nu se cultivă după porumbul erbicidat cu triazine pe întreaga suprafaţă;
• Are boli şi dăunători comuni cu alte plante care trebuie evitate:
– atac de putregai alb, comun cu fasolea, soia şi rapiţa;
– atac de putregai cenuşiu, comun cu cartoful, fasolea, soia şi lucerna;
– atac de Tanymecus comun, cu porumbul şi sfecla de zahăr;
– atac de lupoaie comună cu tutunul şi cânepa.
• Nu se recomandă după lucernă, sorg sau iarbă de Sudan, deoarece lasă terenul sărac în apă;
• Nu se recomandă după sfecla de zahăr, care este mare consumatoare de potasiu ca şi floarea-soarelui.
Nesocotirea acestor factori restrictivi aduce mari pagube privind nivelul şi calitatea recoltelor.
Diminuările de producţie sunt direct proporţionale cu reducerea anilor de rotaţie.
Cercetări riguroase şi de lungă durată efectuate la Institutul Fundulea, cu privire la atacul de mană la floarea-soarelui, se pot urmări în tabelul 1, din care rezultă că pe măsură ce scade numărul anilor de rotaţie şi creşte ponderea culturii florii-soarelui în total suprafaţă, de la 18% la 50% şi la 100%, scade nivelul recoltei de la 100% la 55%.
În tabelul 2 avem evoluţia atacului de Sclerotinia în funcţie de asolament. Constatăm că în asolamentul de 4 ani gradul de atac este de 14%, în monocultură este de 45%, iar când urmează după soia, care este atacată de acelaşi agent fitopatogen, gradul de atac este de 65%, iar producţia scade la jumătate.

Rezistenţa la lupoaie e discutabilă
Crearea de hibrizi cu toleranţă şi chiar rezistenţă la agenţi fitopatogeni şi la dăunători a lăsat impresia eronată că extinderea suprafeţei cu floarea-soarelui este o decizie bună. Trebuie ţinut seama că apar noi rase de asemenea organisme dăunătoare, la care respectivii hibrizi nu mai fac faţă.
Aşa cum menţionează specialiştii în domeniu, dacă noile rase de lupoaie în trecut apăreau la 15-20 de ani, în prezent ele se manifestă la 5-6 ani, făcând cu atât mai necesară şi obligatorie rotaţia culturilor.
De menţionat că sămânţa de lupoaie rezistă în sol 17 ani şi că acolo unde se aplică sistemul de lucrări minime, superficiale ale solului, ea încolţeşte şi se înmulţeşte uşor. În astfel de cazuri este necesară arătura adâncă, pentru ca sămânţa de lupoaie să fie îngropată la adâncime, fără posibilităţi de germinare şi de răsărire.

De la 673 kg/ha, la peste 4500 kg/ha
În ţara noastră, înainte de anul 1950, erau cultivate aşa-numitele ”populaţii locale” şi nivelul de producţie era, în anii 1938, de 673 kg/ha, iar în 1950 de 740 kg/ha. După această perioadă s-au introdus soiuri importate, în special din fosta URSS, iar după 1970 au fost cultivaţi soiuri şi hibrizi româneşti, creaţi la Institutul Fundulea. De menţionat că România a fost prima ţară din lume care a creat hibrizi comerciali la floarea-soarelui. Cu asemenea hibrizi, potenţialul de producţie a crescut şi se obţin curent producţii de peste 4500 kg/ha. În Transilvania, fermierul D. Turdean a realizat 4700 kg/ha, iar în Constanţa, la Osmancea, s-au obţinut 5420 kg/ha.
Deci, crescând exagerat suprafeţele cu floarea-soarelui, vor exista urmări în viitor. De aceea, trebuie să se analizeze serios situaţia actuală şi în perspectivă a culturii de floarea-soarelui, ţinându-se seama de rezultatele menţionate anterior cu ponderea ei în total suprafaţă.
Deja, în anumite ferme din ţară, în 2018, s-a depăşit cu mult ponderea culturii de floarea-soarelui în cadrul asolamentului. Astfel, am citit în presa de specialitate despre ferme care lucrează 300 ha, din care 80 cu floarea-soarelui (27%) sau din 169 ha, 50 ha sunt cu floarea-soarelui (29,5%). În alte ferme ponderea florii-soarelui este şi mai mare: într-o fermă vasluiană, din 1000 ha, 450 sunt ocupate cu floarea-soarelui (45%), iar la Cluj un fermier declara că 150 ha din 300 lucrate sunt destinate culturii de floarea-soarelui (50%).

Diversificarea culturilor în asolamente corecte
Întrucât se dispune de soiuri şi hibrizi de înaltă productivitate la toate culturile agricole şi de tehnologii de cultură superioare, iar sistemele de irigaţii se vor pune treptat în funcţiune, considerăm că se poate trece la o altă structură de culturi cu posibilităţi de a realiza asolamente bine gândite. Astfel, la 500.000 ha de floarea-soarelui, cu o producţie minimă de 3 tone/ha, se realizează 1,5 milioane tone de sămânţă. La porumb, în loc de 2,5 milioane tone de hectare, să se cultive 1,5 mil. ha şi la 10 t/ha se obţin 15 mil. tone de boabe. La grâu, în loc de 2 mil. ha, să se cultive 1,5 mil. ha; la 5 tone/ha, se obţin 7,5 mil. tone de grâu.
Acelaşi lucru e valabil şi pentru celelalte culturi şi astfel va rezulta o suprafaţă disponibilă de peste 3 milioane hectare pe care să fie însămânţate culturi energetice. După cum se ştie, rezerva de combustibili fosili este limitată iar măsurile luate pe plan mondial vor fi tot mai restrictive cu privire la emisiile de gaze care provoacă încălzirea globului. În acelaşi timp se creează şi diversificarea culturilor, cu posibilităţi de realizare a rotaţiei corespunzătoare. Pentru aceasta însă este necesară intervenţia statului, ca prin politica subvenţiilor, să determine extinderea culturilor necesare.

TABELUL 1: ATACUL DE MANĂ LA FLOAREA-SOARELUI, ÎN FUNCŢIE DE ROTAŢIA CULTURILOR

TABELUL 2: ATACUL DE SCLEROTINIA LA FLOAREA-SOARELUI ÎN FUNCŢIE DE ASOLAMENT

DE CE OPTEAZĂ FERMIERII PENTRU FLOAREA-SOARELUI?
Extinderea suprafeţei cultivate cu floarea-soarelui este favorizată de:
– faptul că este o cultură uşoară, complet mecanizabilă, fără mari cheltuieli;
– eliberează terenul mai devreme decât porumbul, fiind o bună premergătoare pentru cerealele de toamnă;
– prin constituţia sa morfo-fiziologică suportă mai uşor perioada de secetă;
– valorifică mai bine terenurile cu fertilitate medie şi are cerinţe moderate faţă de îngrăşămintele cu azot şi cu fosfor;
– calendarul lucrărilor agricole la floarea-soarelui nu se suprapune cu operaţiile de la celelalte culturi;
– recolta obţinută poate fi valorificată uşor şi la un preţ bun.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 6/233 (ediţia 1-14 aprilie 2019)