Aceşti spori au forma ovală, cu dimensiunea de 5 µm şi sunt vizibili doar la microscop. Aceşti spori sunt preluaţi de către albine prin hrană şi ajung în intestinul mijlociu unde germinează, dând naştere formelor vegetative. Formele vegetative se înmulţesc în celulele intestinale, dând naştere altor spori, care sunt eliminaţi în mediu sau stupi, unde pot contamina alte albine.
Capacitatea de germinare a sporilor şi, implicit, înmulţirea acestui parazit, este legată esenţial de temperatură, optimul valorilor termice fiind între 30 şi 35oC. Sub 20oC şi peste 35oC, înmulţirea parazitului este redusă. În ceea ce priveşte răspândirea parazitului în natură, majoritatea cercetătorilor confirmă faptul că, practic, nu există stupină care să fie liberă de spori de nosema.
Factori favorizanţi
Apariţia clinică a bolii este condiţionată de anumiţi factori care o pot favoriza. Dintre aceşti factori amintim sezoanele reci, cu multe ploi, care nu permit albinelor să iasă la zboruri de curăţire timp îndelungat.
La acestea, dacă se adaugă o hrană de iernare de o calitate inferioară care dă multe reziduuri intestinale, cum este mierea de mană, premisele apariţiei bolii sunt create.
Un alt factor, de o importanţă deosebită este varooza. Se poate spune că se creează un cerc vicios, aceste boli potenţându-se reciproc, în sens negativ. Prin efectul iritant pe care îl produc paraziţii de Varrooa destructor în ghemul de iernare, se ajunge la hrănirea exagerată a albinelor, iar prin efectul spoliator pe care îl produc, rezistenţa albinelor este scăzută, ceea ce duce, în final, la agravarea nosemozei.
Evoluţie şi transmitere
De cele mai multe ori nosemoza evoluează cronic, insidios, nerelevant pentru un ochi neavizat. Dar şi în aceste condiţii, se poate constata că familiile de albine au foarte mult puiet aflat în diferite stadii de dezvoltare, însă relativ puţine albine culegătoare. Aceasta se datorează faptului că paraziţii scad mult longevitatea albinelor. Această stare de fapt poate dura ani de zile, influenţând negativ producţiile.
Transmiterea bolii de la o familie la alta sau de la o stupină la alta, se realizează prin intermediul trântorilor sau prin furtişag. De asemenea, stupăritul pastoral poate duce la contaminarea stupinei.
Când albinele sunt încărcate cu nectar şi sunt obosite, se pot rătăci şi sunt primite şi în alţi stupi, în cazul unui cules intens. De aceea, la deplasările efectuate la diferite surse de cules, este bine ca distanţa dintre stupine să fie de cel puţin 100-200 metri. Din păcate însă, acest aspect nu este respectat, de cele mai multe ori.
Foarte grave sunt perioadele de reacutizare ale bolii. Astfel, mulţi apicultori constată primăvara, după zborul de curăţire, că stupinele se depopulează drastic. În iarba din faţa stupilor se observă albine care se mişcă necontrolat, încercând să îşi ia zborul, fără succes, având abdomenul umflat şi eliminând excremente diareice de culoare cafenie.
Uneori, se constată că anumite familii execută zboruri de curăţire chiar pe timp nefavorabil. În astfel de cazuri, familiile se depopulează drastic, ajungându-se chiar la dispariţia întregii colonii. Aceasta se datorează faptului că boala a fost în formă latentă, în intestinul albinelor găsindu-se mulţi spori a căror germinare a fost determinată de activarea glandelor hipofaringiene, odată cu declanşarea ouatului mătcilor.
Aceste glande sunt responsabile de producerea lăptişorului de matcă necesar creşterii puietului şi se realizează cu consum proteic. Proteina este preluată din polen, iar în lipsa acestora, din propriile rezerve stocate în corpul gras. Hrana de iernare de proastă calitate, precum şi absenţa rezervelor de polen, pot declanşa apariţia bolii.
Combatere
Tratarea acestei parazitoze se face cu fumagilină. Acest antibiotic este singura substanţă activă care combate efectiv boala. Un alt produs util este Protofilul, un extract hidroalcoolic din plante medicinale, care stimulează familia şi o fortifică, dar nu distruge efectiv parazitul. În cazul fumagilinei se pune problema că, fiind un antibiotic, nu sunt admise reziduurile acestuia în miere. De aceea este important să ştim când şi cum se efectuează tratamentele.
Articol publicat în revista Ferma nr. 3 (58)/2008
