Dezavantajele pe care le prezintă arătura (redate în Ferma nr. 15/1-14 septembrie 2017) se înscriu direct ca avantaje pentru sistemul no-tillage. Iar dacă avem în vedere numai faptul că lucrările solului reprezintă circa 60 la sută din preţul de cost al produselor agricole, reducerea acestor lucrări este o decizie motivată.

Trecerea la sistemul de agricultură cu mai puţine lucrări (semănat direct) a fost posibilă după anii ’60, când s-a dezvoltat industria producerii erbicidelor. În România, cercetări pe această temă au fost organizate de peste 30 de ani, însă s-au aplicat destul de puţin, din motive pe care le prezint în cuprinsul acestei pagini.

Cât de avantajos este semănatul direct?
Dintre avantajele pe care le prezintă sistemul conservativ de lucrare a solului menţionăm:
– un consum de muncă şi implicit de timp mai mic prin renunţarea la lucrări precum arat, discuit, pregătit patul germinativ, semănat, prăşit;
– necesar redus de maşini agricole, deci şi de investiţii pentru procurarea lor;
– consum de carburan diminuat de la 52,5 l/ha, la circa 10,5 l/ha;
– pe termen lung, sistemul lucrărilor minime îmbunătăţeşte producţiile agricole;
– eroziune minimă a solului, întrucât terenul nu mai este răscolit şi are la suprafaţă un strat gros de resturi vegetale;
– îmbunătăţirea stratului arabil sub toate aspectele;
– creşte capacitatea de conservare a apei în sol, deoarece terenul nu mai este răscolit şi are un strat de mulci la suprafaţă;
– îmbunătăţeşte procesul de infiltrare a apei în sol, întrucât nu este bătătorit şi are o bună permeabilitate;
– poluare minimă a aerului prin reducerea consumului de carburanţi şi a mineralizărilor din sol;
– se reduce fenomenul de compactare a solului ca urmare a trecerii repetate cu utilaje agricole;
– scad semnificativ cheltuielile ca urmare a reducerii consumului de muncă, de carburanţi şi de maşini;
– nu în ultimul rând, creşte cantitatea de materie organică pe stratul 0-100 cm de la 12% în sistemul convenţional, la 30% în cel conservativ.

Calea de mijloc – cea mai bună alegere
Sistemul conservativ de lucrare a solului prezintă şi unele dezavantaje, şi anume:
– nu încorporează materia organică, îngrăşămintele şi erbicidele volatile;
– creşte pH-ul solului ca urmare a activităţii microorganismelor anaerobe care eliberează CO2, hidrogen sulfurat, acizi organici;
– se înmulţesc bolile, dăunătorii şi mai ales buruienile.
Ca o concluzie, pe măsură ce prin tehnologii de cultură corespunzătoare se va reduce gradul de îmburuienare a solurilor noastre şi se vor achiziţiona maşinile corespunzătoare acestor lucrări, vor fi destule suprafeţe pe care se poate aplica acest sistem. Până atunci, cred că este indicat să se aplică sisteme alternative de lucrare a solului, adânc şi superficial, sistemul convenţional şi sistemul de lucrări minime, iar acolo unde este posibil, aplicat semănatul direct.

“NO-TILL” – UN SISTEM CU CONSTRÂNGERI…NATURALE
Sistemul conservativ de lucrare a solului, cel puţin pentru condiţiile din ţara noastră, are şi anumite limite:
• Solurile din România au, majoritatea, un conţinut mai ridicat de argilă, fiind predispuse mai uşor la procesele de tasare-compactare, de aceea se impune lucrarea solului. În mod practic, se poate aprecia dacă pe un anumit teren este necesară sau nu arătura urmărind terenul respectiv după o ploaie de 15-20 mm. Dacă acel teren se zvântă în mai puţin de cinci zile, nu este necesară arătura (are un grad de afânare şi de porozitate corespunzător), dar dacă zvântarea necesită mai mult de opt zile, arătura este absolut necesară (solul este tasat-compactat, apa se infiltrează greu).
• Suprafeţele din ţara noastră au un grad de îmburuienare foarte ridicat, pentru combaterea cărora se impun măsuri integrate, inclusiv lucrarea solului.
• Mulţi dintre agricultorii din România, chiar în zonele pretabile unor astfel de sisteme, nu dispun de tehnica agricolă specifică lucrărilor minime.

Articol publicat in revista Ferma nr. 16 (199) (15-30 septembrie 2017)