Din păcate, multe din aceste măsuri nu sunt operaționale din cauza înscrierii majorității suprafețelor de pajiști permanente la diferite măsuri de agromediu care restricționează utilizarea unor produse chimice necesare corectării acidității solurilor, fertilizării, reînsămânțării și supraînsămânțării cu specii din afară, combaterii vegetației dăunătoare, recoltării la epoci mult întârziate față de cea optimă ș.a. Ideal ar fi fost ca măsurile de îmbunătățire ale covorului ierbos degradat al pajiștilor să fi fost efectuate înainte de înscrierea lor la APIA.
Acum este târziu, beneficiarii subvențiilor respectă normele de agromediu și pajiștile rămân în starea lor de degradare cu producții de iarbă mici și de slabă calitate furajeră, afectând și biodiversitatea acestora.
În acest caz, prin restricțiile de agromediu, perioada de îmbunătățire a covorului ierbos este mult mai lungă decât în cazul aplicării unor metode convenționale.
Recomand ca pe suprafețele de pajiști supuse unui regim de agromediu, pe lângă nivelul de 40 kg/ha/an azot din resursă organică, prin târlire sau aplicarea gunoiului de grajd, să efectuăm cu strictețe lucrările de combatere a vegetației nevaloroase și să respectăm încărcarea optimă cu animale și durata sezonului de pășunat, acțiuni care în timp mai îndelungat duc la rezultate bune.
O analiză detaliată privind capacitatea furajeră a pajiștilor permanente și valorificarea ei la un nivel superior, în funcție de trei parametri de bază – producția de iarbă, durata de pășunat și necesarul zilnic de iarbă pentru un UVM, citiți în paginile 46-47.
