
Marius Someșan: resurse minime, risc financiar redus, profit mai mare aceasta este strategia câștigului în ferma sa vegetală de 4.700 hectare.
Tânărul specialist administrează o fermă vegetală în sudul țării, integrată într-un grup de fermieri care testează împreună utilaje, tehnologii și metode de agricultură conservativă, aplicate pe o suprafață totală de peste 300.000 ha.
Marius Someșan: „Agricultura convențională, pe lângă faptul că este scumpă, degradează și solul și reduce reziliența fermei în anii sensibili din punct de vedere climatic”.
„În acest grup sunt fermieri cu exploatații de la 50 până la 25.000 ha. Facem schimb de experiență, vizite în câmp și învățăm unii de la alții despre agricultura conservativă. Realizăm lucrări cu bani mai puțini și mai eficient, în raport cu anii secetoși, luând drept modele practici utilizate în Australia, Spania sau țări africane. Chiar la începutul lunii am avut un eveniment de câmp în județul Timiș cu participarea a 70 de cultivatori”, susține Marius Someșan.
Fermierul ne spune că de aproape opt ani cultivă terenurile în sistemul lucrărilor minime ale solului, iar de peste trei s-a trecut gradual – prin mărirea suprafețelor – la semănatul direct (no till).
RESURSE MINIME, RISC FINANCIAR REDUS
„Având în vedere că nu mai avem ploi grele, terenul nu se mai tasează. Testăm solul înainte, vedem dacă avem penetrare ușoară până la 25-30 cm cu penetrometrul, cu cazmaua, astfel încât ne dăm seama că terenul are suficient aer, este oxigenat. Dacă undeva se impune să intervenim cu subsolierul ori scarificatorul pe un capăt, o facem. Când vedem că umiditatea este acolo, semănăm direct. Avem o suprafață destul de mare de gestionat, încercăm să o facem cu unele resurse și risc financiar minime, asta este strategia noastră”, explică Marius Someșan.
Marius Someșan: „În primii ani, producțiile au fost mai mici (în regim normal de precipitații – Atenție! – producții mai mici nu înseamnă profitabilitate mai scăzută!), iar pe secetă producțiile au fost mai mari!”
Marius Someșan recunoaște că s-au creat condiții pentru înmulțirea șoarecilor (fapt pentru care s-a trecut la plantarea de copaci sau liziere în care să se înmulțească prădătorii naturali dăunătorilor de câmp).
VIDEO: Vezi cum a scăpat Cosmin Micu de șoareci!
De asemenea, s-au creat condiții și pentru dezvoltarea anumitor buruieni care dispar prin combaterea chimică, cum ar fi Vulpia Myuros.
CITEȘTE ȘI: Vulpia – buruiana problemă din culturile de toamnă, mai ales în sistem no-till
Fermierul ne spune că anul acesta, cea mai mare parte din suprafață este semănată direct cu culturi de toamnă. Pentru acest nou sezon pune puțină orzoaică de primăvară și va lăsa pârloagă; teren necultivat, corespunzător ecoschemei PD-28 prin care APIA va acorda 60 euro/ha pentru cultivatorii care mențin cel puțin 2% din teren ca zonă neproductivă.
REZULTATE BUNE LA FLOAREA SOARELUI ÎN SISTEM NO TILL
„La cultura de floarea soarelui am obținut rezultate destul de bune în semănatul direct. În anii secetoși, comparativ cu sistemul convențional, producțiile au fost mai mult decât duble. Anul trecut, în zona noastră, producția medie în convențional a fost între 500 și 800 kg pe hectar. Noi în no till am reușit să facem peste 1 tonă 200 kg. Probabil că într-un an normal, în convențional, s-ar fi făcut în jur la 3 tone și noi ne-am fi fost închis undeva la 2,5 tone”, explică interlocutorul, doar că în agricultură conservativă cheltuielile sunt mult mai mici.
Marius Someșan: „Eu cred că tehnologia pe care o aplicăm noi se poate adapta și se poate folosi în orice zonă, cu mici modificări. Poate, de exemplu, în zona de vest a țării nu merge semănată rapița la fel de devreme ca și la noi. Pentru că având precipitații mai multe, fermierii ar trebui să utilizeze regulatori de creștere în toamnă. La noi nu a fost cazul în ultimii trei ani. Pur și simplu partea de agronomie trebuie adaptată fiecarei zone în parte”.
PROFIT MAI MARE ÎN TEHNOLOGIA DE SEMĂNAT DIRECT
Marius Someșan, ardelean din județul Bistrița-Năsăud, ne spune că a crescut într-o fermă de subzistență. După ce a absolvit Facultatea de Agronomie din Cluj a lucrat în mai multe exploatații mari. Din 2021 a ales agricultura conservativă, soluție și pas esenţial spre succesul pe termen lung.
„Am început cu utilajele din fermă, le-am adaptat și am lucrat gradual: mai întâi cu 30 ha și de la an la an am crescut, iar acum cea mai mare parte din suprafața fermei de 4.700 ha este semănată direct. Deși producțiile inițiale au fost mai mici, marjă de profit a fost mult mai mare unde am aplicat tehnologia de semănat direct”, susține inginerul Marius Someșan.