Vulpia - buruiana problemă din culturile de toamnă, mai ales în sistem no-till - Revista Ferma
6 minute de citit

Vulpia – buruiana problemă din culturile de toamnă, mai ales în sistem no-till

În sistem no-till, în lipsa măsurilor de combatere mecanică, managementul buruienilor problemă, aşa cum este Vulpia myuros, poate fi mult îngreunat sau chiar imposibil. Ce buruieni ne dau de furcă și cum scăpăm de ele?

Alin Jivan, Bayer, vulpia

Se ştie că fiecare cultură se confruntă cu provocări specifice, îmburuienare, boli şi dăunători. Dacă pentru combaterea bolilor şi a dăunătorilor se pot folosi produse de protecţia plantelor, indiferent de sistemul de cultură, în sistem no-till, managementul buruienilor problemă e aproape de imposibil uneori.

Lucrări în sistem clasic

În sistem convenţional/clasic şi minim-till, combaterea buruienilor este mult uşurată prin efectuarea lucrărilor de prelucrare a solului, care, în prima fază, stimulează germinaţia prin „îngroparea” seminţelor de buruieni, după care se poate face distrugerea mecanică, tot prin lucrări de prelucrare uşoară de suprafaţă sau prăşire între rânduri.

Buruienile au răsărit înaintea grâului

În toamnă, lipsa umidităţii din sol a condus la o întârziere generalizată a răsăririi culturilor de cereale păioase, în special a grâului. Întârzierea în vegetaţie a grâului face ca plantele de cultură să fie mai sensibile la condiţiile de mediu, boli şi dăunători, precum şi mai expuse competiţiei cu buruienile. În aceleaşi condiţii, chiar dacă au răsărit (uneori) după grâu, buruienile au „furat startul” şi au profitat de ferestrele din iarnă pentru a se dezvolta abundent.

Ce buruieni avem de combătut?

Culturile de cereale păioase de toamnă (grâu şi orz) se pot confrunta cu o serie de buruieni graminee, cele mai des întâlnite fiind: ovăzul sălbatic/odos (Avena spp), obsiga (Bromus sterilis), raigras (Lolium spp), iarba vântului (Apera spica-venti) și vulpia (Vulpia myuros).

În plus, răspândirea buruienilor graminee din cultura de grâu creşte riscul apariţiei şi diseminării bolilor foliare comune, cu mare impact economic, aşa cum sunt ruginile şi septorioza.

Cum le controlăm?

Bayer recomandă erbicidul Incelo 172,5 WG – o soluție inovatoare cu spectru combinat, dezvoltată în mod specific pentru combaterea speciilor de graminee şi a unei game extinse de buruieni dicotiledonate din culturile de grâu, secară şi triticale. De asemenea, Incelo 172,5 WG se evidențiază prin eficacitatea deosebită împotriva unor buruieni specifice culturilor de cereale păioase, precum: rocoina (Stellaria media), mușețel sălbatic (Matricaria sp), turița (Galium aparine), hrișca/troscot (Polygonum sp), macul sălbatic (Papaver rhoeas) și samulastra de rapiță.

Managementul integrat al buruienilor poate fi completat şi prin alte soluţii Bayer, precum: Atlantis Flex, Hussar Activ Plus OD, Sekator Progress OD şi Celexium.

 Cum se răspândește Vulpia (Vulpia myuros)?

Vulpia myorus este o buruiană graminee invazivă, ce poate fi uşor răspândită cu ajutorul utilajelor agricole şi a animalelor domestice şi sălbatice. ” Combaterea acestei buruieni este anevoiasă, mai ales în sistem minim şi no-till, deoarece majoritatea seminţelor rămân la suprafaţa solului şi pe resturile vegetale, iar în perioada iernii germinează, înrădăcinează şi, odată cu înfrăţirea, formează mănunchi de tufe care pot înăbuşi cultura de bază”, ne-a explicat Alin Jivan, reprezentant Bayer.

Vulpia, rapita

Vulpia – Tolerantă la mai multe erbicide selective

Vulpia myuros a devenit o buruiană graminee problematică în unele părți ale Europei, inclusiv România, cel mai frecvent în sistemele de cultură fără prelucrarea solului. Toleranța la mai multe erbicide selective pentru buruieni graminee reprezintă o preocupare serioasă pentru gestionarea cu succes a vulpia.

Genul Vulpia cuprinde peste 20 de specii, dintre care câteva sunt considerate a fi buruieni din culturile agricole. Vulpia myuros şi Vulpia bromoides sunt cele mai comune buruieni din acest gen. Cele două specii sunt imposibil de distins în stadiile incipiente de creștere, dar, pe măsură ce se dezvoltă, ele pot fi separate morfologic.

Fermierii din vest se confruntă cu invazia Vulpia

În zona de vest a ţării, în prima decadă a lunii februarie, prezenţa Vulpia este destul de evidentă şi buruiana este bine înfrăţită. „În cazul culturilor de rapiţă bine dezvoltate, aflate în stadiul de 8-10 frunze, buruiana nu mai face probleme extraordinar de mari, însă la un grad mai ridicat de infestare, această buruiană poate fi o problemă majoră deoarece plantele de rapiţă sunt asfixiate, etiolate şi subţiate, Vulpia consumă foarte mulţi nutrienţi şi apă, iar rapiţa suferă”, a mai spus Alin Jivan.

Vulpia, grau

VULPIA – Control şi combatere

Principalele obiective ale combaterii vulpia sunt reducerea densităților de buruieni și diminuarea concurenței prin îmbunătățirea competitivității culturilor. V. myuros are semințe cu longevitate limitată în sol și această caracteristică poate fi folosită în diferite moduri pentru a reduce infestările. Semințele de vulpia încorporate în sol pot fi ușor distruse după răsărire, în stadiile incipiente ale buruienii, prin prelucrări mecanice ale solului. De asemenea, prin păşunatul şi cosit (defoliere) mecanică s-a obţinuto reducere seminificativă a regenărării populaţiei de buruieni.

Asolamentul scurt şi mai ales sistemul no-till favorizează dezvoltatea buruienii Vulpia. Monitorizarea atentă a culturilor pentru o intervenţie timpurie va asigura un control eficient al buruienilor, bolilor şi dăunătorilor” ALIN JIVAN, reprezentant Bayer.

Combaterea acestei buruieni problemă se face în primul rând prin lucrări mecanice, respectiv stimularea germinaţiei încă din vară prin pregătirea superficială a terenului după recoltarea culturii principale. „Dacă urmează să semănăm în asolament rapiţă, după o discuire uşoară şi stimularea germinaţiei, se recomandă o erbicidare totală la finalul verii şi imediat semănatul culturii de rapiţă. Recomandăm folosirea unor produse graminicide, uneori şi cu un adjuvant, care să grăbească acţiunea substanţelor active. Din păcate, asolamentul scurt şi mai ales sistemul no-till favorizează dezvoltatea acestei buruieni”, a remarcat Alin Jivan.

Atenţie la gărgăriţa rapiţei!

Odată cu apariţia primelor nopţi succesive cu temperaturi pozitive, de peste 8-9 grade, este necesară monitorizarea apariţiei principalilor dăunători ai rapiţei cu ajutorul capcanelor din câmp: gărgărița tulpinilor de rapiță (Ceutorrhynchus napi) şi gărgăriţa tulpinilor de varză (Ceutorhynchus pallidactylus).

Citeşte şi: Daniel Grosz: Atenţie la dăunători, monitorizaţi cu atenţie rapiţa!

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →