Cel mai mare cultivator de dovleac în sistem ecologic din România a decis să-şi diversifice planul de culturi şi s-a orientat spre producţii de nişă, profitând de cererea în creştere şi de preţurile mai bune la valorificare.

Chiar dacă nu a obţinut o producţie record, aşa cum se aştepta, per ansamblu, recolta de sămânţă de dovleac din acest sezon pare a fi puţin peste media înregistrată în ultimii ani. În jur de 600 kg la hectar. Deşi a intrat mai devreme cu o lună la recoltat decât în mod obişnuit, la jumătatea lunii octombrie încă mai avea de recoltat aproape jumătate din suprafaţa însămânţată, deoarece între timp au venit ploile de toamnă şi a fost mai greu de intrat cu utilajele în câmp.

Inul, o cultură bogată în Omega 3

Pe lângă dovleac, o cultură pe care o stăpâneşte deja foarte bine, Olimpiu Simionca a decis să exploreze şi alte culturi de nişă, printre care se numără şi inul. Această alegere a venit nu doar din dorinţa de diversificare, ci şi ca o reacţie la cererea tot mai mare pentru produse sănătoase şi ecologice. Deşi cultura inului nu este lipsită de provocări, fermierul din Teaca (judeţul Bistriţa-Năsăud) a văzut potenţialul acesteia şi a decis să investească în ea. „Am cultivat anul acesta 2 hectare cu in, tot în sistem ecologic. În mod paradoxal, arşiţa din luna august a ajutat cultura. Seminţele de in au cea mai mare concentraţie de acizi graşi polinesaturaţi Omega 3 dintre toate plantele. Şi chiar mai mult decât peştele. Sunt foarte sănătoase”, ne-a mărturisit Olimpiu.

Scopul nostru este să ajungem cât mai uşor la consumatorul final. Vrem ca lumea să ne cunoască şi să existe acest contact direct cu clientul. În principiu, trebuie tot timpul să ne redescoperim şi să explorăm noi orizonturi. Să ne reinventăm, dacă se poate, şi să eliminăm intermediarul. Numai aşa putem rezista pe piaţă. – OLIMPIU SIMIONCA, Teaca (judeţul Bistriţa-Năsăud)

Greu de recoltat

Particularitatea acestei culturi este că plantele de in rămân verzi pe toată perioada de vegetaţie şi sunt foarte puternice. Din ele se fac şi frânghii pentru vapoare. Atât de rezistente sunt fibrele de in. Din această cauză, este foarte greu de recoltat. „De multe ori, hederul combinei se blochează iar plantele se culcă la pământ. Convenţional, înainte de recoltare, inul se tratează cu glifosat, ca să se usuce forţat. Iar aici avem o problemă. Pentru că seminţele de in sunt pe primul loc în ceea ce priveşte contaminarea cu glifosat, înaintea culturii de soia, care la rândul său este tratată cu glifosat pentru a fi uscată artificial”, a constatat co-fondatorul Cooperativei Agricole Transylvanian Pure Farming.

În cazul său, recoltarea se face diferit. El coseşte plantele cu o coasă mecanică, le culcă şi le lasă să se usuce. „Încercăm să adunăm inclusiv în brazdă. Undeva între cinci şi şapte zile plantele trebuie lăsate la uscat. Şi abia apoi recoltăm. Facem acest lucru voluntar, doar ca să nu existe acea contaminare cu glifosat”, a precizat Olimpiu Simionca.

A învăţat din greşeli

Prima dată a testat această cultură în urmă cu patru ani, pe o suprafaţă mai mică, de 70 de arii. Atunci îşi amineşte că a recoltat o tonă, ceea ce era o producţie satisfăcătoare. Anul următor a cultivat 10 hectare, însă a fost un fiasco. Din cauza ploilor în exces nu a putut recolta. „Tot ce am obţinut atunci am dat furaj la animale. Aşa am învăţat că lucrurile nu funcţionează întocmai cum te aştepţi. Iar asta m-a descurajat puţin. Al treilea an am renunţat să mai cultiv, dar anul acesta am zis să mai încerc încă o dată. Am semănat puţin mai devreme ca să pot recolta mai timpuriu. Ştiam care sunt provocările şi am putut gestiona mai bine cultura. Am învăţat din greşeli. Rezultatele sunt mulţumitoare acum”, a remarcat Olimpiu.

7.000 de euro la hectar!

Pe piaţă, un kilogram de in ecologic se vinde cu circa 30 de lei. În condiţiile în care el a recoltat 2-3 tone pe 2 hectare, se poate spune că e o cultură foarte profitabilă. La un calcul simplu, se observă că pe un hectar poţi câştiga aproape 7.000 de euro! Desigur, din această sumă se mai scad costurile cu înfiinţarea şi întreţinerea culturii, care în cazul său nu sunt foarte mari.

„Fiind o cultură ecologică, nu avem multe tratamente de făcut. Chiar trebuie avut grijă să nu aplici în exces gunoi de grajd sau îngrăşăminte organice, pentru că prea mult azot strică şi face ca plantele să cadă. De asemenea, trebuie dată o importantă deosebită rotaţiei culturilor pentru a combate buruienile, pentru că inul nu este o plantă foarte competitivă. De aceea e bine să-l semeni puţin mai devreme, ca să apuce să se dezvolte şi să lupte cu buruienile”, ne-a explicat cel care la 12 ani a emigrat în Austria cu părinţii, iar în 2011 s-a întors acasă, împreună cu soţia Gabriela, investind în agricultură.

Malţ pentru berăriile artizanale

Diversificarea culturilor nu doar asigură supravieţuirea economică a fermelor ecologice, dar este şi un pas necesar pentru a evita suprasaturarea pieţei cu un singur produs. Astfel, Olimpiu Simionca plănuieşte să producă în viitor şi malţ din orz pentru industria berii. „Tehnologia pentru uscarea seminţelor de dovleac este 90% aceeaşi ca şi pentru malţ. Doar nişte site trebuie schimbate pe uscător”, argumentează fermierul, subliniind că România importă majoritatea malţului, ceea ce creează o oportunitate pe piaţa locală. „Şi pentru că în Transilvania, în special în zona Clujului, există numeroase berării artizanale, ne-am gândit să exploatăm această nişă. În prezent, tot malţul e adus din Germania. Deci ar exista cerere. Poate nu în cantităţi mari dintr-odată. Noi avem oricum spaţii de depozitare şi putem stoca marfa pe termen lung”, afirmă bistrițeanul.

GRÂU SPELTA CERTIFICAT ECOLOGIC

Pe de altă parte, Olimpiu a început să producă şi făină din grâu spelta certificat ecologic, pe lângă făina de dovleac pe care o producea deja. Tot ce a recoltat anul acesta a păstrat. O parte a semănat şi spune că ar vrea să ajung la vreo 30 de hectare înfiinţate cu grâu spelta în această toamnă. Masa hectolitrică a grâului spelta este, însă, mai mică decât cea a grâului comun. De regulă, valorile pentru grâul spelta se situează undeva în jurul a 70 kg/hl, în timp ce la soiurile de grâu convenţionale aceasta poate fi între 75 şi 85 kg/hl, în funcţie de calitatea şi condiţiile de cultură. Această diferenţă se datorează în principal structurii şi compoziţiei boabelor de spelta, care au o coajă mai groasă, ceea ce le face mai uşoare comparativ cu grâul comun. De pe 2 hectare şi ceva, fermierul din Teaca a recoltat circa 7 tone de grâu spelta. Nu e deloc rău pentru că preţul de valorificare este mult mai mare decât în cazul grâului convenţional.