L-am întâlnit pe Jean-Luc Berger în hala de ovine de la Sommet de l’Élevage 2022. Încercând să fotografiez unul dintre berbecii săi care rumega tolănit, Jean-Luc a sărit să îl ridice pentru a poza ca un adevărat campion.
După ce i-am mulţumit pentru poză l-am rugat să-mi povestească despre ferma sa şi pasiunea pentru ovine. Aşa am aflat că, deşi provine dintr-o familie de fermieri, în tinereţe nu a fost atras de agricultură. A pornit totuşi în „aventura” sa agricolă în urmă cu 33 de ani, după ce urmat un training în Statele Unite.
E CAMPION LA OVINE, DAR CREŞTE ŞI PĂSĂRI
Jean-Luc Berger crește, în ferma sa de 60 de hectare din Viriat (regiunea Auvergne-Rhône-Alpes, Franţa), oi de carne din rasa Île-de-France, dar are şi două adăposturi pentru păsări de carne, în sistem free-range.
În ultimii ani, fermierul şi-a redus efectivul de ovine, astfel că în octombrie 2022 avea 192 de oi mamă, după ce în urmă cu câţiva ani ajunsese la 320 de oi.
În ultimii zece ani, fermierul nu a ratat nici o oportunitate de a participa la cele mai importante concursuri regionale şi naţionale. A prins „gustul” concursurilor după ce a urmat un program de selecţie şi ameliorare a efectivului său de ovine.
Odată cu recunoaşterea oficială a muncii sale, participarea la concursuri i-a permis să îşi consolideze reputaţia, dar şi să vândă la un preţ mai bun. A început să se concentreze tot mai mult pe vânzarea de animale de reproducţie, în special pentru export.
Acum, Jean-Luc se mândreşte cu faptul că poate semna anual contracte pentru aproximativ 50 de berbeci Île-de-France cu cele mai mari structuri de reproducţie din sudul Franței şi că o mare parte din berbecii săi merg la export.
EXACT ATÂT CÂT NE TREBUIE: 2 MIEI/OAIE!
Făcând o comparaţie între Île-de-France şi alte rase „la modă” acum, atât rase franceze cât şi rase englezeşti de carne, Jean-Luc a remarcat calităţile pe care le apreciază la această rasă.
„Pentru mine, Île-de-France este o rasă de interior”. Crescută în grajd (în stabulaţie) poţi avea miei tot timpul anului. Doar alegi perioada când vrei să ai mieii şi cu 5 luni înainte pregăteşti montele. Cu o bună organizare poţi să ai şi 3 fătări în 2 ani. De asemenea, prolificitatea rasei este… exact atât cât trebuie! Nu avem nevoie de mai mult de 2 miei/oaie, avem nevoie ca oile să poată creşte bine cei doi miei, iar Île-de-France face asta”, ne-a spus Jean-Luc.
ÎLE-DE-FRANCE, O RASĂ MODERNĂ
Rasa Île de France este una dintre cele mai apreciate rase de ovine din Franţa, cu un efectiv de peste 250 de mii de oi, din care cca 20 de mii sunt în controlul oficial al producţiilor.
Rasa prezintă o combinaţie ideală pentru producţia de carne, o bună prolificitate și bune calităţi materne şi producţie de lapte pentru susţinerea creşterii rapide a mieilor. Rasa are, de asemenea, o calitate excelentă a lânii, aptitudine care, din păcate, este tot mai puţin căutată pe piaţă.
Greutatea berbecilor ajunge la 110-150 kg, greutatea oilor 70-90 kg iar sporul mediu zilnic în intervalul de vârstă 30-70 de zile la mieii masculi este de 357 g.
FĂTĂRI PE TOT TIMPUL ANULUI
Alături de o bună prolificitate (media rasei este de 1,84), calitățile materne excelente fac ca rasa să fie una dintre cele mai importante pentru producția de carne. Oile din rasa Île de France sunt capabile să își hrănească mieii în mod natural, fără a fi nevoie de hrănire suplimentară.
Posibilitatea de a programa fătările pe tot parcursul anului permit o excelentă flexibilitate în organizarea muncii, existând astfel posibilitatea de a planifica livrarea mieilor.
Île de France este clasificată ca fiind o rasă de carne superioară. Conformația și ritmul bun de creștere, alături de calităţile materne, o recomandă pentru a fi utilizată pe scară largă în încrucișările terminale cu rase rezistente, cu scopul de a furniza miei pentru producţia de carne.
ORIGINEA RASEI ÎLE-DE-FRANCE
Formarea rasei Île de France a început încă din 1840, în regiunea din apropierea Parisului, prin încrucișări între oi din rasa locală Merino de Rambouillet și berbeci de carne Dishley, importați din Anglia. În 1922, în urma răspândirii sale în fermele din bazinul parizian, a fost omologată oficial ca rasă.
După cel de-al Doilea Război Mondial, Île de France a fost exportată în numeroase ţări din întreaga lume şi și-a demonstrat capacitatea de a se adapta la toate sistemele de creștere și la condiţii climatice extrem de variate. Rasa poate fi crescută în sistem intesiv sau în sistem semideschis, oriunde în lume.
COLECŢIONARUL DE PREMII
În ferma familiei sale, părinţii lui Jean-Luc creşteau vaci, păsări şi produceau mere. În timpul stagiilor sale din SUA, fermierul și-a descoperit pasiunea pentru oi şi a remarcat calităţile deosebite ale rasei Île-de-France, deşi aceasta nu era foarte răspândită în regiune.
Din 2008, de când şi-a luat în serios rolul de „campion” şi până în 2022, Jean-Luc și-a extins colecția de trofee, ajungând acum la nu mai puţin de 9 titluri de „Cel mai bun berbec al rasei”/”Campion” la Concursul General Agricol, alte câteva premii la categoria femele pentru lână şi în concursul de carne pentru masculi cu vârsta cuprinsă între 14 și 20 de luni.
Acum, la 62 de ani, deşi nu se gândeşte încă la retragerea din activitate, Jean-Luc are îndoieli că fii săi îi vor moşteni pasiunea şi ferma: „Viaţa de fermier este tot mai grea şi pentru un tânăr este tot mai puţin atractivă. Dar sunt încă optimist…”, spune francezul.