Gorjeanul Leonard Magâlea, un altfel de apicultor - Revista Ferma
8 minute de citit

Gorjeanul Leonard Magâlea, un altfel de apicultor

leonar magalea m Gorjeanul Leonard Magâlea, un altfel de apicultor

S-au împlinit doisprezece ani de când a prins „boala” albinăritului de la un bătrân apicultor din sat. Acum are ceva mai mult de trei sute de stupi pe care îi exploatează în condiții optime. Fără ieșit în pastoral, pe care o consideră o practică păguboasă. „Cum adică să duci albina la hrană, când se poate mai ușor invers?!”, se întreabă apicultorul gorjean. Care a crescut la București, între betoane. Dar vacanțele la bunicii din localitatea Lihulești, județul Gorj, l-au apropiat de natură și de natural. Aici, în aceste locuri dintre coamele Subcarpaților Getici, nimeni nu a folosit, până acum 15-20 de ani, nici măcar azotat de amoniu. Dar acum folosesc insecticide și erbicide din plin. Deși nu este o zonă propice culturilor vegetale. Aici nu a fost nici cooperativizare, așa că oamenii erau gospodari care își țineau copiii în școli cu un vițel – doi vânduți peste an, eventual câțiva purceii și un porc. Vindeau la piață brânză și ouă, curcani, găini și miere de albine. Asta pe vremea „împușcatului”. Că acum au început să dispară până și țăranii. Dar să revenim la oile (a se citi albinele) noastre.

 

Creșterea arealului culturilor melifere – o necesitate vitală

Magâlea subliniază că este necesară înmulțirea perdelelor forestiere pentru a se mări semnificativ bazinul melifer cu arbori cu un ridicat potențial. Cum ar fi salcâmul (Robinia pseudoacacia), care se spune că a fost adus de otomani în regiunea noastră și s-a adaptat așa de bine. De altfel, e o specie uneori invazivă, dar și benefică pentru sol (fixează azotul prin rădăcinile bacterizate – fiind un arbore din familia leguminoaselor. Oltenii din sud îi mai spun și „dafin”, iar ardelenii acaț și mălin. Pe lângă salcâm, acum se plantează paulownia, un arbore melifer la fel de puternic. Dar, adaugă apicultorul gorjean, cea mai indicată este plantarea pe lângă stupine a diverselor plante melifere cu valoare economică, ce pot aduce hrana aproape de stupină. Cum ar fi lucerna, trifoiul, lupinul, phacelia, dar și plante medicinale sau aromatizate. Recomandă chiar aducerea în cultură a diverselor plante melifere care se dezvoltă în floara spontană pe principiul adaptabilității zonale. Cum ar fi Asclepias syriaca sau Ceara albinelor, cum mai este cunoscută în zona Olteniei. 

 

Leonard Magâlea a visat locul în care creștea nestingherită Asclepias syriaca

Tânărul apicultor mi-a zis să nu scriu despre acel vis, că o să-l râdă vecinii. „Oricum le par eu mai ciudat și așa”, spune, râzând, Leonard Magâlea. Dar de multe ori visele nu fac altceva decât să ne trezească conștientul atunci când ceva important poate trece neobservat la prima vedere. A fost însă plăcut surpins când a găsit planta în flora spontană de pe malul Gilortului, în satul Cojani, localitate aparținătoare de orașul Târgu-Cărbunești. Ceara albinelor se ridica mândră din câmpul plin de măzăriche (cultura era până la brâu, iar planta era aproape de un metru și jumătate) încă necosit. Foarte aproape se află Mânăstirea Cojani, acum părăsită, cu hramul Ioan Gură de Aur. Important este că acest așezământ bisericesc ctitorit în anul 1823 de o familie veche românească, familia Magheru, se bucură de o inițiativă de renovare și readucere în atenția credincioșilor. Magâlea a cules planta și a replantat-o în stupina sa. Acolo unde are multe culturi melifere viabile economic. Inclusiv o specie de dovleci, care era foarte răspândită înainte de apariția uleiului de floarea-soarelui (are și o presă pentru producerea uleiului din semințe de dovleac fără coajă), care face flori uriașe și pe o durată lungă. 

 

Apicultura nu este și nu va fi niciodată un business în sensul acceptat

Apicultorii sunt în general oameni pasionați. Foarte puțini dintre ei sunt afaceriști, deoarece apicultura nu este o afacere. Sau, altfel spus, e o afacere în care nu primează profitul. Acesta poate veni într-un an bun de la sine. Poate ca răspuns la pasiunea consumată! „Dar cum să spui asta miilor de ageamii care încearcă să gândească doar în limita profitului albinăritul?!”, se întreabă Leo Magâlea. Sau o consecință a fondurilor europene care îi obligă la o creștere mult peste natural a numărului de familii de albine. Ceea ce a dus la importul de albine gen ”bookfast”. „Asta din lăcomia investitorilor din apicultură atrași de mirajul fondurilor europene”, subliniază tânărul apicultor gorjean. Mai ales de mătci bookfast, care se zice că sunt productive, dar au și multe neajunsuri. „Iar albinele noastre pleacă spre alte piețe, apreciate pentru robustețea și rezistența lor naturală”, menționează apicultorul. 

 

Stupul – o casă în care locuiește o regină

„Înainte vreme, locuințele din zona noastră aveau ziduri și de 60 cm grosime”, ne povestește Leonard Magâlea, dar au venit comuniștii și au schimbat standardele. Acum se izolează termic locuințele și pe dinafară, și pe interior. Așa e și cu stupii. Înainte erau prin scorburi de copaci, apoi s-au utilizat tot felul de modele. Dar, spune apicultorul, „eu folosesc scândură de 3 cm la confecționarea pereților stupului, iar fundul îl realizez din dulapi de 6 cm, pentru ca stupul să asigure o anumită protecție termică, ceea ce ușurează munca albinelor, atât vara, cât și iarna”. Stupina este recomandat să beneficieze de umbra copacilor vara și să nu fie în bătaia vânturilor în sezonul rece. Stupii pentru deplasările în pastoral nu pot îndeplini aceste cerințe, pentru că ar fi mai grei. 

Profesia de apicultor nu se învață doar la școală. Ea este un „bun național” și trebuie tratată ca atare, subliniază tânărul apicultor. Spun tânăr, pentru că la 40 de ani un apicultor încă „joacă” la juniori. Cel puțin așa am aflat din discuțiile cu mulți albinari, purtate de-a lungul timpului. 

Este adevărat că fuga după profit este aproape normală, dar trebuie să ținem cont și de bietele făpturi care trudesc din greu pentru supraviețuirea stupului, nu pentru ca să facem noi buzunarele doldora. Și o fac cu determinare. Până la sacrificiul suprem!

 


„NU ÎNVĂȚĂM NOI ALBINELE SĂ FACĂ MIERE”

Leonard Magâlea nu culege decât mierea din caturi. Și doar când este căpăcită. Nu folosește niciodată hrană artificială cum ar fi Apiinvert sau Apifonda care au la bază siropuri de porumb, povestește apicultorul: „De altfel, orice combinație care înlocuiește mierea din hrana albinelor este ca și consumul de către oameni al cărnii din soia cu aditivi alimentari”. Adică o încercare de a înșela nevoile naturale. „Mierea este mai mult decât hrană. Atât pentru oameni, cât mai ales pentru albine, mierea este și medicament de prevenție. Să nu ne mai întrebăm de ce se îmbolnăvesc albinele și copiii. În școli ar trebui completat programul cornul și laptele cu un aport de miere adevărată. Nu cu înlocuitori din China, ca la ajutoarele sociale”, mai spune Leonard Magâlea, parcă din ce în ce mai pregătit pentru revoluția albinăritului. „De altfel, mierea de floarea-soarelui nu mai este cumpărată de nemți. Iar cea de rapiță a devenit din ce în ce mai problematică pentru albine (din cauza pesticidelor). Nu putem învăța albinele să facă miere și de aceea nu trebuie nici să le exploatăm haotic”, fără să le oferim o hrană adecvată”, spune apicultorul.


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Articol publicat in revista Ferma nr.14(175) 15 – 31 august 2016

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →