Despre tehnologia specifică acestui sistem de creştere am tot scris. De asemenea, în numerele anterioare ale revistei Ferma am dezbătut şi problema descurajării fermelor mici şi medii, care se pretează acestui tip de exploatare a păsărilor, în condiţiile în care în România există doar şase astfel de ferme autorizate. Acum voi prezenta câteva calcule economice pentru eficienţa sistemului “free-range”.
Majoritatea lucrărilor de specialitate se adresează marilor producători de ouă şi de carne de pasăre, care au puterea financiară necesară pentru a angaja specialişti şi care deţin o paletă largă de echipamente avicole, din care pot să aleagă. Nu la fel putem spune despre producătorii mici şi mijlocii, majoritatea fiind privaţi de accesul la tehnologiile performante din sectorul avicol.
Decapitalizarea, incapacitatea financiară de a contracta credite avantajoase, precum şi instabilitatea pieţelor interne de desfacere constituie principalele cauze ale investiţiilor extrem de reduse în fermele de păsări mici şi mijlocii, indiferent de orientarea producţiei. În aceste condiţii, am considerat absolut necesară tratarea articolelor de specialitate din punct de vedere al optimizării lucrărilor specifice, stabilirea tehnologiei de mecanizare şi de automatizare, precum şi prezentarea ofertelor de inputuri şi de material biologic pentru acest sector.
Mai mult, referindu-mă la Măsura 6.3 pentru sprijinirea fermelor de semisubzistenţă, mă întreb câte firme de consultanţă din România pot oferi, la ora actuală, soluţii tehnologice viabile, raportat la veniturile sau profitul pe care micul producător le poate reinvesti în activitatea pe care o desfăşoară.
Microferma de păsări viabilă economic
Consider că creşterea puilor de carne şi a găinilor ouătoare în efective mici şi medii poate fi privită ca o afacere economică rentabilă, obţinându-se cu eforturi şi cheltuieli minime, cu rezultate satisfăcătoare şi chiar încurajatoare pentru dezvoltarea ulterioară a microfermei. Iar asta se poate realiza fără probleme, respectând pur şi simplu criteriile de bază în creşterea şi exploatarea păsărilor, prevăzute de normele în vigoare. Recomandăm cu răspundere aceste tipuri de exploataţii, deoarece necesită o investiţie minimă şi suportabilă financiar pentru cei care sunt interesaţi să dezvolte o afacere de acest gen. Mai ales că se pot utiliza, fără probleme, resursele materiale deja existente în gospodărie şi se poate interveni tehnologic în raţionalizarea şi valorificarea superioară a producţiei cerealiere din cadrul propriei exploataţii.
Aşadar, pentru efectivele care se încadrează în numărul 300-3000 de capete, conform previziunilor economice, nu pot susţine un angajat. Deci, aceste capacităţi sunt ideale pentru cei care locuiesc la ţară, au disponibilă o suprafaţă de teren pentru înfiinţarea microfermei şi pentru producerea furajelor de bază şi obţin venituri şi din alte surse. Afacerea cu găini ouătoare putând fi doar o activitate care să rentabilizeze exploataţiile vegetale pe care le deţin şi să aducă un venit în plus în gospodărie. Capacităţile mai mari de 3000 de capete reprezintă o oportunitate de dezvoltare sau de începere a unei afaceri în acest domeniu, mai ales pentru cei care lucrează deja peste 20 de hectare de teren agricol.
Un articol semnat de Leonard Constantin STAFIE
Pentru mai multe detalii despre acest subiect citiţi articolul din revista Ferma nr. 3/207 (ediţia 15-28 februarie 2018)
