Pomicultura este una dintre ramurile tradiţionale ale agriculturii româneşti. Cu toate acestea, după 1989, o lungă perioadă a trecut printr-un con de umbră. De-abia în ultimul deceniu lucrurile au reînceput să se mişte. De multe ori cu rezultate admirabile!

BOIERII FĂRĂ LIVADĂ

Acum câţiva ani, Gheorghe Glăman, preşedintele secţiei Horticultură a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, îmi spunea: „În mentalul nostru colectiv există concepţia că pentru a fi boier trebuie să ai un cal, o armă şi o bucată de vie. Din păcate, nimeni nu spune nimic şi despre o livadă!” Astfel explica domnia-sa avântul pe care îl luase viticultura acum zece ani, în timp ce pomicultura bătea pasul pe loc.

ÎNTRE TIMP, LUCRURILE S-AU SCHIMBAT

Tot mai mulţi întreprinzători s-au orientat spre înfiinţarea de livezi comerciale. Au apărut şi programe guvernamentale de susţinere a lor, chiar dacă destul de „subţiri”, cum le apreciază majoritatea beneficiarilor. Dar ceea ce a contat a fost semnalul.

Marii producători de inputuri s-au aliniat şi ei noii tendinţe, astfel încât proprietarii de livezi să aibă la îndemână şi tehnologiile necesare pentru a putea ţine pasul cu cele mai moderne stiluri de lucru. Aşa a devenit posibilă, şi la noi, apariţia unor livezi care fac cinste celor care le-au creat. Un exemplu în acest sens este ferma „Paradisul Cireşelor”, din judeţul Ialomiţa, care constituie, din toate punctele de vedere, un exemplu de bune practici în domeniu.

SCURTĂ ISTORIE A UNEI REALIZĂRI MARI

Ferma „Paradisul Cireşelor” se află la doar aproximativ 40 de kilometri de Bucureşti. 12 hectare de teren sunt plantate cu cireşi din cele mai variate soiuri, îngrijiţi cu cele mai noi tehnologii.

Livada face parte din Grupul de Pepiniere Roman, botezat astfel după numele fondatorului său, Marius Roman. Horticultor de profesie, domnia-sa a preferat să investească în domeniul pe care îl stăpâneşte cel mai bine: pomicultura. Aşa că a început să producă material săditor. Compania sa este, la ora actuală, unul dintre cei mai importanţi furnizori de material săditor certificat pentru pomicultură. Produce o gamă foarte largă de puieţi de pomi şi de arbuşti din diverse specii şi soiuri. Unele dintre ele mai rare sau mai puţin obişnuite la noi, cum ar fi moşmonul, kaki, kiwi, smochinul, ca să dăm doar câteva exemple,

Înfiinţarea unei livezi a fost următorul pas, care a venit firesc. Folosind propriul material săditor, împreună cu experienţa acumulată, a creat „Paradisul Cireşelor”.

IAZUL CU PEȘTI, SURSĂ DE APĂ PENTRU IRIGAȚII

Pentru că o livadă are nevoie de apă, sistemul de irigaţii a fost gândit încă de la început. Sursa de apă o constituie un puţ forat, care alimentează o lagună. Scopul rezervorului este ca apa să nu ajungă rece, aşa cum vine din pământ, la pomi. „Mai ales în primăverile reci, cum a fost cea din anul acesta, contează foarte mult ca apa să nu răcească şi mai mult pământul”, consideră Marius Roman. Şi pentru ca lucrurile să fie şi mai bune, în iaz cresc şi peşti. Prezenţa lor îmbogăţeşte apa cu fertilizanţi organici, benefici pentru pomi.

Sistemul de irigaţii este organizat pe patru secţiuni, care pot funcţiona independent. Astfel, fiecare sfert de livadă poate fi udat după propriul regim.

În instalaţie se pot adăuga şi substanţe de fertilizare, astfel încât devine un sistem de fertirigare.

SISTEM DE PROTECŢIE

Pomii sunt plantaţi pe rânduri distanţate la patru metri. Distanţa între arbori este de doi metri. Toată suprafaţa este acoperită cu plase antigrindină, care protejează, într-o mare măsură, şi împotriva păsărilor. La ora actuală se află în curs de extindere şi sistemul de protecţie împotriva ploii. Acesta constă dintr-o reţea de umbrele din folie de plastic care, la nevoie, se poate deschide pentru a proteja livada de ploile violente, care, mai ales asupra cireşelor, au efecte devastatoare.

Sistemul de fixare a pomilor este unul clasic, alcătuit din cabluri de oţel fixate pe spalieri.

FERTILIZANȚI NATURALI

Printre alte inovaţii, se numără şi aceea că iarba şi buruienile care cresc între rânduri sunt cosite şi înglobate în sol, cu ajutorul unui ataşament fixat la un tractor de mică putere. Astfel, încă o sursă de fertilizanţi organici vine să hrănească pomii.

„Unul dintre obiectivele noastre este ca în fermă să rămână cât mai mult din ceea ce creşte aici, cu excepţia fructelor”, a dezvăluit Marius Roman unul dintre secretele sale. În virtutea acestui obiectiv, crengile sacrificate în urma tăierilor tehnologice după rodire sunt tocate într-o instalaţie specializată. Ceea ce rezultă este folosit tot ca fertilizant.

Ca planuri pentru viitorul apropiat, cel mai drag este acela de a construi, poate chiar până la anul viitor, o cameră frigorifică.

PROTECȚIA LIVEZII

Alături de toate inovaţiile tehnice şi tehnologice care au stat la baza acestei reuşite a „Paradisului Cireşelor”, se află şi cercetarea ştiinţifică aflată în spatele produselor de protecţie a plantelor aplicate. Căci, aşa cum au arătat specialiştii Syngenta, o livadă comercială profitabilă nu poate exista fără această categorie de produse. Fie că vorbim despre protecţia împotriva insectelor dăunătoare, a afidelor ori a fungilor, sunt necesare substanţe eficiente, cu o acţiune puternică împotriva dăunătorilor, dar care nu afectează pomii şi, mai ales, fructele. Foarte important este ca reziduurile substanţelor de tratament să nu se regăsească nici în fructe, nici în mediu, au mai subliniat reprezentanţii Syngenta, firma care asigură tot ceea ce este necesar pentru tratamentele aplicate în Paradisul Cireşelor.

”Sunt convins că dacă vom avea o cameră frigorifică şi vom constitui o asociaţie de vreo zece fermieri, la anul vom fi în măsură să realizăm exporturi de 100 de tone de cireşe.” – MARIUS ROMAN, Proprietarul Paradisului Cireşelor

BIOSTIMULATORII – ARMA SECRETĂ DE LA SYNGENTA

Dincolo de tratamentele mai mult sau mai puţin clasice, Syngenta recomandă şi aplicarea tratamentelor cu biostimulatori. Această categorie de soluţii se află la graniţa dintre fertilizanţi şi substanţe de tratament. Pe lângă faptul că determină o bună dezvoltare a plantelor, biostimulatorii determină şi o creştere a imunităţii, ca şi un răspuns mai bun la factorii de stres abiotici, precum seceta, arşiţa, dar şi fitotoxicitatea. Dacă ar fi să facem o comparaţie, am putea spune că, pentru plante, reprezintă echivalentul vitaminelor. Folosirea lor poate fi asociată cu reducerea utilizării substanţelor clasice de protecţie, pentru culturi mai curate.

un articol de

ALEXANDRU GRIGORIEV