Pe măsură ce revoluția agricolă digitală avansează și nevoia de sustenabilitate crește, utilizarea dronelor în agricultură şi asocierea acestora cu inteligenţa artificială (AI) permit analiza automată a datelor colectate şi valorificarea lor rapidă.
CHEIA EFICIENŢEI DRONELOR
Cum dronele devin parte integrantă a agriculturii inteligente (de precizie), aceste vehicule aeriene fără pilot (UAV) ajută fermieri să facă față unei game largi de provocări și să „culeagă” numeroase beneficii.
Succesul agriculturii depinde de o multitudine de factori asupra cărora fermierii au un control redus: condițiile climatice și caracteristicile solului. Cheia eficienței constă în disponibilitatea unor informații exacte în timp real. Iată de ce utilizarea tehnologiei dronelor poate deveni cu adevărat hotărâtoare.
CUM FUNCȚIONEAZĂ TEHNOLOGIA DRONELOR?
De obicei, o dronă include sisteme de propulsie și de navigație, GPS, senzori și camere, controlere programabile, precum și echipamente pentru zboruri automate. De asemenea, software-ul avansat procesează datele colectate și le livrează într-un format ușor de citit.
Colectarea datelor se face în patru pași:
- Indicarea parametrilor de zbor;
- Zboruri autonome – conform parametrilor prestabiliți;
- Colectarea datelor necesare şi transmiterea lor pentru procesare și analiză;
- Furnizarea de informații. După procesare, datele sunt trimise fermierilor într-un format – raport care poate fi citit şi care conține informații ce permit luarea unor decizii mai bune de gestionare a fermei.
Dintre beneficiile utilizării dronelor în agricultură amintim:
- Automatizarea sarcinilor mari consumatoare de timp.
- Precizie mai mare – riscuri reduse.
- Eficiență și productivitate cu mai puține costuri.
Citește pe larg despre principalele beneficii și bunele practici ale utilizării dronelor!
CE ESTE ”AGRICULTURA CU DRONE”?
Dronele adună date importante care pot fi folosite pentru a monitoriza, planifica și gestiona mai eficient ferma, economisind timp și bani, simultan.
Utilizările obișnuite ale dronelor în agricultură vizează:
- Cartografiere și topografie – folosind tehnologia video în diverse spectre de lumină şi sistemele GPS, crearea de hărți 3D ale terenurilor și culturilor, etc.;
- Monitorizarea stării de vegetaţie şi de sănătate a culturilor;
- Analiza solului, nivelul umidității, băltiri, etc.;
- Irigaţii – dronele folosesc senzori termici pentru a determina zonele de teren agricol care au nevoie de mai multă sau mai puţină apă;
- Monitorizarea şi gestionarea bunăstării şi a efectivelor de animalelor;
- Sustenabilitate – mai puține emisii de gaze decât mașinile tradiționale și o precizie mai mare.
Citește suplimentar despre utilitatea dronelor în fermele de bovine!
6 APLICAŢII ALE DRONELOR ÎN AGRICULTURĂ
Tehnologia dronelor este extrem de versatilă, iar dronele de înaltă tehnologie deschid calea pentru a explora soluții durabile pentru o agricultură ecologică. Principalele aplicaţii ale dronelor în agricultură sunt:
- Monitorizarea culturilor și imagistică;
- Analiza terenului: cu ajutorul hărților 3D este posibilă planificarea modelului de semănat, plasarea rândurilor de semințe şi se obțin informații despre irigare și managementul fertilizanţilor după semănat.
- Evaluarea sănătății culturilor: datele colectate de drone creează imagini multispectrale care urmăresc modificările de culoare ale plantelor și indică starea lor de sănătate, respectiv infestările bacteriene și fungice.
- Pulverizare aeriană a produselor pentru protecţia plantelor şi fertilizare. Dronele scanează terenul și pulverizează cantitatea adecvată de lichid. Reglând distanța față de sol în timp real, dronele asigură o acoperire uniformă în stropirea culturilor. Cele mai bune drone pentru plantații pot realiza pulverizarea aeriană de până la cinci ori mai rapid decât metoda tradițională.
- Semănat – sistemele de semănat cu ajutorul dronelor se pot face cu cheltuieli mai mici cu 85% faţă de variantele clasice.
- Îmbunătățirea și modificarea programelor de irigații. Dronele echipate cu senzori multispectrale sau termici detectează zonele mai uscate din teren şi calculează, de asemenea, indicele de vegetație.
Vezi cum funcționează dronele folosite la semănat!
DRONE VERSUS METODE TRADIȚIONALE
Dronele pot fi mai eficiente și pot „acoperi” o suprafaţă mai mare de teren decât metodele tradiționale în agricultură datorită următoarelor caracteristici/”calităţi”:
- Viteză în operare;
- Accesibilitate: dronele pot ajunge în locuri care pot fi dificil sau imposibil de accesat pentru oameni.
- Precizie: dronele sunt echipate cu senzori ce pot colecta date detaliate;
- Cost şi eficiență: dronele pot ajuta fermierii să reducă costurile prin utilizarea mai bine direcționată și mai eficientă a inputurilor, inclusiv apa. În plus, utilizarea dronelor poate reduce costurile cu forța de muncă asociate cu metodele tradiționale de management al culturilor.
- Acoperire: dronele pot acoperi suprafețe mari într-un singur zbor.
- Colectarea datelor în timp real;
- Îmbunătățirea procesului decizional.
Alte caracteristici interesante ale eficienței dronelor găsiţi într-un articol detaliat!
LIMITĂRI TEHNOLOGICE
Desigur, la fel ca în cazul oricărei noi tehnologii, există unele limitări. Probabil cea mai mare problemă este rezistența la schimbare, așa cum se întâmplă adesea cu noile tehnologii, deoarece există puține experiențe din trecut și cunoștințe generale despre drone. În plus, deși dronele asigură un nivel ridicat de precizie, nu este garantat că vor da rezultate exacte de fiecare dată, așa că este necesară supervizarea umană. Chiar dacă există aceste limitări, este posibil să spunem că beneficiile depășesc cu mult riscurile.
Alți factori limitativi:
- Înălțimea maximă (legală) de zbor a dronelor – în funcţie de care variază şi suprafaţa „acoperită”/ora de zbor;
- Necesită condiţii „prielnice” de zbor;
- Greutatea „mică” de transport a dronelor;
- Necesită operatori calificaţi;
- Costul relativ ridicat.
Drona este tractorul viitorului. Află ce tip de dronă se potriveşte fermei tale!